Contractul de Know-How

CONTRACTUL DE KNOW-HOW

O definiţie legală a know-how-ului se regăseşte în legislaţia actuală în OG 52/1997 privind regimul juridic al francizei, modificată şi aprobată prin Legea nr. 79/1998. Potrivit art. 1 lit. d) din actul normativ amintit, know-how-ul este ansamblul formulelor, definiţiilor tehnice, documentelor, desenelor şi modelelor, reţelelor, procedeelor şi al altor elemente analoage, care servesc la fabricarea şi comercializarea unui produs.

O altă definiţie – mai complexă – este dată de Codul fiscal, potrivit căruia „know-how-ul este orice informaţie cu privire la experienţa industrială, comercială sau ştiinţifică care este necesară pentru fabricarea unui produs sau pentru aplicarea unui proces existent şi a cărei dezvăluire către alte persoane nu este permisă fără autorizaţia persoanei care a furnizat această informaţie; în măsura în care provine din experienţă, know-how-ul reprezintă ceea ce un producător nu poate şti din simpla examinare a produsului şi din simpla cunoaştere a programului tehnicii”.

O definiţie a know-how-ul găsim şi în Regulamentul privind exceptarea acordurilor de transfer de tehnologie de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. 1 din Legea concurenţei nr. 21/1996, care, în art. 2 alin. 1 lit. i arată că „know-how-ul este un pachet de informaţii practice nebrevetate, rezultând din experienţă şi testare, care sunt secrete, substanţiale şi identificate”. Acelaşi articol stabileşte că pachetul de informaţii este secret dacă nu este general cunoscut sau uşor accesibil, şi este substanţial dacă este important şi util pentru fabricarea unor produse.

Legea arată de asemenea că, pentru a fi identificat, pachetul de informaţii trebuie să fie descris într-o manieră suficient de cuprinzătoare pentru a face posibilă verificarea îndeplinirii criteriilor de secret şi substanţialitate.

Această definiţie este preluată din Decizia Comisiei Europene nr. 4087/ 30.11.1988 şi din Regulamentul nr. 772/2004 privind aplicarea Articolului 85(3) din Tratatul de Uniune unor acorduri de transfer de tehnologie.

Comisia Europeană definea know-how-ul în acest Regulament ca fiind „un pachet de informaţii tehnice, care sunt secrete, substanţiale şi identificate”. Regulamentul Comisiei Europene analizează fiecare dintre cele trei trăsături ale unui pachet de informaţii devenit know-how, după cum urmează:

- acest ansamblu de cunoştinţe, denumit generic know-how (în limba franceză savoir-faire) are caracter secret, în sensul că nu este general cunoscut sau uşor accesibil persoanelor din mediul care se ocupă în mod obişnuit cu acest gen de informaţii. Caracterul secret al acestui pachet de informaţii nu presupune ca fiecare componentă, formulă, definiţie tehnică în parte să fie total necunoscută, însă valoarea lui comercială este dată de faptul că informaţia respectivă - în conexarea elementelor acesteia - este secretă.

- pe lângă caracterul secret, know-how-ul trebuie să fie substanţial şi identificat. Pentru a fi substanţial, know-how-ul trebuie să includă informaţii importante pentru fabricarea, vânzarea produselor sau pentru prezentarea serviciilor pe piaţă, relaţiile cu clientela, gestiunea administrativă şi financiară.

Know-how-ul este substanţial dacă el este util beneficiarului, fiind apt să-i amelioreze poziţia concurenţială şi rezultatele şi să-i asigure eventual pătrunderea pe alte pieţe.

Pentru a fi substanţial, know-how-ul trebuie să fie original. Originalitatea know-how-ului nu se apreciază prin raportare la fiecare element al său, ci prin raportare la conceptul unitar care este know-how-ul. Este posibil ca unele elemente ale know-how-ului, privite individual, să nu fie originale, ele putând fi cunoscute de către beneficiar pe alte căi sau prin alte metode decât prin transmiterea know-how-ului. Chiar şi în aceste condiţii şi chiar în ipoteza în care nici unul dintre elementele know-how-ului nu este original, vom fi în prezenţa unui know-how original şi substanţial dacă modul în care aceste elemente sunt îmbinate şi puse să lucreze este original.

- în plus, know-how-ul trebuie să fie identificat. În acest sens, în Decizia Comisiei Europene citată anterior se arată că know-how-ul trebuie să fie descris de o manieră suficient de completă pentru a permite verificarea reunirii condiţiilor de secret şi substanţialitate.

În doctrina franceză, know-how-ul (savoir–faire în limba franceză) este definit ca un ansamblu de cunoştinţe tehnice transmisibile, dar inaccesibile imediat publicului şi nebrevetate.