Contractul de vânzare-cumpărare în comerțul internațional

1. Consideratii introductive

Contractul de vanzare-cumparare internationala constituie principalul instrument juridic prin care se desfasoara comertul international. Pe langa forma clasica el cunoaste si forme noi, moderne. De aceea acest tip de contract poate fi considerat "universal" deoarece schimburile comerciale internationale au cunoscut o dezvoltare fara precedent, prin intermendiul vanzarii asigurandu-se circulatia marfurilor de la producator la consumator in cadrul relatiilor comerciale internationale.

Contractul de vanzare-cumparare in comertul international este actul juridic prin care partile vanzator si cumparator, avand sediile in state diferite, se obliga primul sa transfere proprietatea unui bun iar cel de al doilea sa achite pretul convenit.

De altfel, Conventia de la Haga din 1964, fara a defini vanzarea internationala, in articolul al doilea precizeaza ca : "Prezenta este aplicabila contractelor de vanzare incheiate intre parti care isi au sediul, sau in lipsa de sediu, isi au resedinta obisnuita pe teritoriul unor state diferite", in fiecare din cazurile exhaustiv aratate de text.

Ca orice raport juridic de comert international, o vanzare este considerata internationala cand prezinta puncte de legatura cu diferite sisteme de drept, de natura sa dea nastere la conflicte de legi .

Criteriile dupa care o vanzare are sau nu caracter international nu sunt unice, ele fiind diferite de la un sistem de drept la altul.

De exemplu, Legea uniforma privind vanzarea internationala de bunuri corporale (Haga, 1964) precizeaza in primul articol ca se aplica contractelor dintre partile avand domiciliul sau resedinta in tari diferite, daca in contract se prevede ca bunul vandut face, la incheierea contractului sau ulterior, obiectul unui transport de pe teritoriul unui stat pe teritoriul altui stat; apoi cand oferta si acceptarea au fost efectuate pe teritoriile unor state diferite si, in sfarsit, cand predarea bunului vandut trebuie sa se faca pe teritoriul altui stat decat cel pe al caruia s-a facut oferta si acceptarea. Astfel spus, domiciliul sau sediul partilor este, conform acestor norme de drept uniform, important pentru determinarea caracterului international al vanzarii, dar el este compltat cu alt element secundar de extraneitate ca de exemplu deplasarea bunului vandut, locul predarii, locul incheierii contractului .

In ceea ce priveste legea aplicabila contractului de vanzare internationala, Lex contractus va carmui: interpretarea contactului, drepturile si obligatiile partilor, existenta si validitatea contractului si elementele sale, inclusiv formarea contractului (oferta si acceptarea) conditiile de validitate, legalitatea platii, a mijloacelor si modalitatilor de plata. Lex contractus poate fi stabilita de parti conform lex voluntatis sau va fi determinata pe baza regulilor de drept international public, iar in cazul statelor Uniunii Europene semnatare ale conventiei comunitare, va fi aplicat art.4 din Conventia de la Roma din 1980 privitoare la legea aplicabila obligatiilor contractuale, iar in cazul statelor sud americane Conventia cu privire la legea aplicabila obligatiilor contractuale.

2. Sediul materiei

Contractul de vanzare-cumparare este reglementat de Codul civil, Codul comercial, legislatia aplicabila comertului exterior si de legea de drept international privat. Se mai pot adauga si uzantele comerciale, in primul rand cele codificate (Incoterms 2000 si RAFDT 1941). Totodata este de remarcat procesul de uniformizare legislativa existent in acest domeniu, care si-a atins cota cea mai semnificativa prin Conventia Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri, Viena 1980, la care Romania a aderat (Legea nr. 24/1991) si Conventia asupra prescrptiei in materie de vanzare internationala de marfuri, New York 1974, modoficata prin protocolul de la Viena din 1980, la care de asemenea Romania a aderat (Legea nr. 46/1992) .

3. Aplicabilitatea dispozitiilor din Conventia de la Viena in materia contractului de vanzare-cumparare internationala de marfuri

Articolul 1 din conventie dispune ca aceasta se aplica contractelor de vanzare de marfuri intre partile care au sediul in state diferite, cand acesrea sunt parti la conventie sau cand normele de drept international privat conduc la aplicarea legii unui stat parte la conventie.

Nationalitatea partilor nu joaca din acest punct de vedere niciun rol si, de asemenea caracterul civil sau comercial al contractului nu intereseaza .

Pe de alta parte, articolul 2 din conventie precizeaza ca aceasta nu se aplica vanzarii de marfuri cumparate pentru folosinta personala, familiala sau casnica, afara de cazul in care vanzatorul nu a stiut, inainte sau cu ocazia incheierii contractului, ca marfurile erau cumparate pentru aceasta folosinta. De asemenea, conventia nu se aplica vanzarii la licitatie, vanzarii bunurilor aflate sub sechestru sau unor astfel de vanzari organizate de autoritatile judiciare, nu se aplica vanzarii de valori imobiliare, efectelor de comert si de moneda, vanzarii de nave, vapoare, aeronave si nici vanzarii de electricitate.