Contractul Individual de Munca

1. Definitia contractului individual de munca

Persoana care accede la un loc de munca incheie cu angajatorul un contract individual de munca. Prin acest contract, cel angajat se obliga la prestarea unei anumite munci, acceptand subordonarea sa fata de angajator, care, la randul sau, se obliga la plata salariului si la asigurarea conditiilor de munca.

Codul muncii defineste contractul individual de munca ca fiind „contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii, denumita salariu”.

Numai titularii unui contract individual de munca sunt considerati ca fiind salariati si, ca atare, sunt protejati prin normele dreptului muncii.

Definitia mentionata mai sus scoate in evidenta trei elemente esentiale ale contractului individual de munca, si anume:

- prestarea muncii, obligatie a salariatului;

- remunerarea, obligatia angajatorului;

- existenta unei legaturi de subordonare intre salariat si angajator.

2. Durata contractului individual de munca

Contractul individual de munca pe perioada nedeterminata

Legislatia romana actuala retine, ca regula, incheierea contractelor individuale de munca pe durata nedeterminata. Art. 12 (1) alin.2 din Codul muncii, precum si alte acte normative prevad, ca o exceptie, posibilitatea incheierii de contracte individuale de munca pe durata determinata.

Codul muncii retine in mod expres o serie de situatii, si anume cele enumerate la art. 81, in care se poate recurge la incheierea unui contract individual de munca pe perioada determinata:

a) inlocuirea unui salariat in cazul suspendarii contractului sau de munca, cu exceptia situatiei in care acel salariat participa la greva;

b) cresterea temporara a activitatii unitatii;

c) desfasurarea unor activitati cu caracter sezonier;

d) in situatia in care este incheiat in temeiul unor dispozitii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fara loc de munca;

e) in alte cazuri prevazute expres de legi speciale.

Contractul individual de munca pe durata determinata se poate incheia numai in forma scrisa, cu precizarea expresa a duratei pentru care se incheie si care nu poate depasi 18 luni.

In cazul in care contractul este incheiat pentru a inlocui un salariat al carui contract individual de munca este suspendat, durata contractului va expira la momentul incetarii motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de munca al salariatului titular.

Totodata, salariatul incadrat cu contractul individual de munca pe durata determinata poate fi supus unei perioade de proba cuprinsa intre 5 – 45 zile, in functie de durata contractului.

Contractul individual de munca pe durata determinata poate fi prelungit si dupa expirarea termenului initial, cu acordul scris al partilor, numai inauntrul termenului de 18 luni si de cel mult 2 ori consecutiv.

Pentru a determina angajatorii sa incheie contracte de munca cu durata nedeterminata si pentru a determina gradul de precaritate al angajarii, art. 84 al Codului muncii prevede ca la expirarea contractului incheiat pe durata determinata, pe postul respectiv nu poate fi angajat un alt salariat decat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata.

Aceste dispozitii nu sunt aplicabile:

a) in cazul in care contractul individual de munca cu durata determinata este incheiat pentru a inlocui temporar un salariat absent, daca intervine o noua cauza de suspendare a contractului acestuia;

b) in cazul in care un nou contract individual de munca pe durata determinata este incheiat in vederea executarii unor lucrari urgente, cu caracter exceptional;

c) in cazul in care contractul individual de munca anterior a incetat din initiativa salariatului sau din initiativa angajatorului pentru o abatere grava sau abateri repetate ale salariatului.

Cu unele exceptii, angajatorul va oferi posturile pe durata nedeterminata disponibile mai intai persoanelor care le-au ocupat anterior pe durata determinata.

In plus, angajatorii vor informa salariatii angajati cu contract de munca pe perioada determinata despre posturile vacante sau care vor deveni vacante in unitate, corespunzatoare pregatirii lor profesionale, si vor asigura accesul la aceste posturi in conditii egale cu salariatii angajati cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata.

Diferenta esentiala, pe plan juridic, intre contractele de munca pe perioada nedeterminata si cele cu durata determinata consta in conditiile de incetare. Astfel, contractul cu durata nedeterminata poate fi rupt in orice moment de catre parti, angajator sau salariat (totusi, angajatorul care licentiaza un salariat trebuie sa respecte anumite reguli, pe cand salariatul care demisioneaza trebuie doar sa respecte obligatia preavizului). Din contra, contractul cu durata determinata isi implineste de regula termenul si, la data respectiva, el expira fara sa existe licentiere sau demisie.