Diplomația între realism și idealism - Studiul teoriilor internaționale

Introducere

Scena internațională actuală se află intr-o continuă preocupare în materie de identificare și prevenire a diverselor forme de conflict internațional. Teoriile moderne au evidențiat rolul pe care îl au aceste inițiative de a crea conflicte și inițiative de a le diminua.

Cercetările actuale se concentrează pe momente-cheie în istorie și diplomație, iar abordarea aceasta va fi utilizată și în prezenta lucrare.

Există două moduri de o rezolva un conflict, unul pașnic-diplomatic, altul violent- războiul. Relațiile dintre state se formează în baza comunicării instrumentată de diplomație.

Având în vedere rolul diplomației în construirea acestor relații și mai ales funcția sa preventivă este important să stabilim: ce este diplomația, care sunt originile, ce funcții îndeplinește și stilurile promovate de școlile diplomatice.

Partea a doua a lucrării va evidenția acțiunile concrete ale statelor în fața problematicii descrise. Vom analiza metodele folosite, interesele urmărite ascunse cu maiestrie de marile puteri, stiluri de negociere, căile diplomatice alese, teoriile incidente în perioada dintre cele două războaie ale secolului XX. Toate aceste aspecte pe fondul jocului dintre cei puternici și cei slabi, jocului de-a diplomația. Analizând în contextul dat elementele enumerate vom putea la final să înțelegem de ce diplomația, ca instituție pentru negocieri, nu a reușit să evite deznodământul sângeros la care omenirea a fost supusă.

Capitolul I Noțiuni introductive

1.1 Originea și accepțiunile diplomației

Diplomația este o profesiune veche, iar începuturile ei în zorii erei istorice este semnificativă. Nu putem contempla tăblița celui mai vechi tratat de bună vecinătate stabilit între hitiți și egipteni, înscris în piatra monumentală de la Muzeul din Ankara, fără să întrevedem oamenii care l-au redactat, care l-au pregătit și negociat, la 1296 î. H. El are următorul mesaj pentru noi: când s-au integrat primele entități umane sub formă de cetăți, republici sau imperii, oricâtă violență a intrat în procesul creării lor, nevoia de a se lega de ceilalți, de a comunica și a cădea la înțelegere s-a înfiripat și ea într-o meserie aparte. Vechimea diplomației pledează pentru rădăcinile adânci ale cooperării, nevoie originară și fundamentală. Diplomatul e un discipol al lui Hermes, mesager și agent al comunicării, purtător de vești și informație, observator al firii umane, cititor al intențiilor ascunse, ce descoperă sub măști surâzătoare pe homo predator sau pe homo fraudator.

Termenul de diplomație cunoaște mai multe înțelesuri, însă, este important să distingem între cele mai importante:

- coordonarea relațiilor dintre state sau alte entități politice de către agenți oficiali și prin mijloace pașnice;

- o astfel de coordonare a relațiilor dintre state de către diplomați profesioniști. Aceasta este o parte din definiția dată de dictionarul englez, folosită și de Sir Harold Nicolson: „ Diplomația este managementul relațiilor internaționale prin negociere; metodă prin care aceste relații sunt armonizate de către ambasadori și agenți diplomatici; ocupația sau arta diplomatului. ” ;

- o astfel de coordonare a relațiilor dintre state realizată într-un mod care este, în înțelesul obișnuit al termenului, diplomatic, adică, subtil sau cu tact. Un exemplu de folosire a termenului cu acest înțeles este prima parte a celebrei definiții a lui Sir Ernest Satow: „ Diplomația este aplicarea inteligenței și tactului în organizarea relațiilor dintre guvernele statelor independente, care se extinde, uneori, și în relațiile acestora cu statele vasale; sau mai succint, conducerea afacerilor dintre state prin mijloace pașnice ”.