Dreptul Afacerilor

1. NORMA JURIDICĂ

Norma juridică reprezintă o regulă de conduită generală şi impersonală, instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare obligatorie este asigurată, la nevoie, de forţa coercitivă a statului.

Scopul normei juridice este de a asigura convieţuirea socială, prin orientarea comportamentului uman, în direcţia promovării şi consolidării relaţiilor sociale, portivit idealurilor şi valorilor care guvernează respectiva societate.

Normele juridice au următoarele caracteristici:

• sunt prescriptive – stabilesc anumite obiective şi impun o anumită conduită, care constă într-o acţiune sau inacţiune umană, destinată îndeplinirii obiectivului stabilit;

• au o expresie valorică – optează în numele unor interese, aspiraţii, idealuri pentru o anumită variantă comportamentală, instituind un model care reflectă exigenţele societăţii la un anumit moment istoric;

• au caracter volitiv – exprimă şi oficializează voinţa socială într-un anumit stat;

• implică un raport intersubiectiv – exprimă trăsătura generală a dreptului de a avea semnificaţie pentru viaţa socială, relaţiile dintre oameni, acţiunile externe ale persoanelor;

• regula instituită prin norma juridică are un caracter general şi impersonal – se referă la elemente comune tuturor situaţiilor dintr-o anumită categorie şi se aplică unui număr de cazuri şi persoane;

• sunt tipice – se referă la ceea ce este caracteristic unei anumite situaţii, fără a preciza diferenţele individuale;

• sunt obligatorii.

Observaţie:

Norma juridică se distinge de actul juridic individual sau concret. Spre deosebire de norma juridică, actul juridic concret se referă la conduita într-o situaţie dată, a unei persoane fizice sau juridice identificată şi nominalizată (un exemplu elocvent de act juridic este hotărârea judecătorească dată pentru soluţionarea unei cauze). Actele juridice individuale sau concrete sunt date în baza şi pentru executarea actelor normative. Actele juridice constituie modalităţi de aplicare a actelor normative.

Strucuta normei juridice

Structura logica reprezinta partea statica stabila a normei juridice si cuprinde:

• Ipoteza

• Dispozitia

• Sanctiunea.

Ipoteza descrie imprejurarile in care devine aplicabila regula de drept ce formeaza continutul normei juridice. Ipoteza prefigureaza abstract acele activitati umane care, intrand in tiparul normei juridice devin fapte juridice (codul familiei descrie in sectiunea a treia, in legatura cu situatia legala, ipoteza copilului din casatorie, precum si ipoteza copilului din afara casatoriei).

Dispozitia reprezinta partea cea mai importanta a normei juridice intru cat contine prescriptia care a impus aparitia normei. Aceasta prescriptie este justificata de premisa-situatia continuta in ipoteza. Dispozitia cuprinde comportamentul normei juridice exprimata sub forma conduitei ce trebuie urmata de subiectul de drept caruia ii este adresata. Acest imperativ reflecta una dintre cele mai importante trasaturi ale normei juridice: trecerea de la ceea ce este(indicativ) la ceea ce trebuie sa fie(imperativ). Dispozitia cuprinde prin urmare drepturile si dispozitiile subiectelor de drept.

Exista patru tipuri de dispozitii:

1. dispozitia poate ordona o anumita conduita a subiectului de drept, contine deci obligatia de a savarsi anumite actiuni (in articolul 53 al Constitutiei Romaniei se precizeaza ca „ cetatenii au obligatia sa contribuie prin impozite si taxe la cheltuielile publice”). Imperativul cuprins in dispozitie poate fi identificat prin folosirea unor anumite cuvinte sau sintagme: trebuie, este necessar, este obligatoriu,etc.

2. dispozitia poate fi de natura prohibitiva prevazand obligatia de abtinere de la savarsirea de anumite fapte (in articolul 8 din Codul familiei se stipuleaza ca:”in timpul tutelei casatoria este interzisa intre tutore si persoana minora aflata sub tutela sa”; in articolul 69 din Codul familiei se prevede ca:” este oprita adoptia unui copil de catre mai multe persoane”

3. dispozitia poate cuprinde anumita permisiuni, prin care nici nu se impune nici nu se interzice savarsirea anumitor actiuni. In aceasta situatie subiectele de drept au posibilitatea de a alege conduita pe care doresc ssa o urmeze (articolul 21 din Codul familiei da posibilitatea anularii casatoriei la cererea sotului al carui consimtamant a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizica a celuilalt sot)

4. dispozitia poate avea un caracter supletiv, lasand la latitudinea subiectului de drept alegerea unei conduite de urmat; lipsa unei optiuni pentru o anumita conduita este insa suplinita de dispozitia normei juridice (in articolul 40 din codul familiei se prevede ca:”in caz de divort sotii se pot invoi cu privire la numele pe care il vor purta dupa desfacerea casatoriei; daca insa aceasta invoiala nu este realizata, instanta este obligata sa hotarasca cu privire la aceasta chestiune).

Sanctiunea se refera la faptul ca definitia normei juridice arata ca la nevoie daca perscriptia impusa de norma juridica este incalcata ea poate fi dusa la indeplinire prein forta coercitiva a statului. Asigurarea aplicarii perscriptiei continuta in dispozitia normei juridice, in conditiile descrise de ipoteza, se realizeaza pe cale de constrangere de catre autoritatile statului. Ca element al normei juridice, sanctiunea cuprinde consecintele nerespectarii dispozitiei, reactia sociala fata de adoptarea unei conduite neconforma cu cea prevazuta de regula de drept. Aceasta reactie reprezinta expresia autoapararii sociale fata de comportamentul deviant.

Sanctiunile pot fi clasificate dupa gradul de determinare si dupa ramura de drept in care intervin.

Dupa gradul de determinare sanctiunile sunt de patru feluri:

• sanctiuni determinate: sunt formulate precis si nu pot fi modificate (articolul1439 al codului civil prevede sanctiunea desfiintarii contractului de locatiune daca bunul ce face obiectul locatiunii piere sau nu mai poate fi folosit pentru destinatia pentru care a fost dat in locatiune).

• sanctiuni relativ determinate: sunt stabilite intre o limita inferioara si una superioara (sanctiunile prevazute pentru infractiunile din partea speciala a Codului penal)

• sanctiuni alternative: aplicarea acestora este lasata la latitudinea organului competent (pentru o serie de infractiuni prevazute in partea speciala a Codului Penal se prevede detentiunea pe viata sau inchisoarea de la 15 la 25 de ani)

• sanctiuni cumulative:pentru acelasi fapt juridic sunt stabilite mai multe sanctiuni obligatorii (inchisoarea de… la… si interzicerea unor drepturi)

Dupa ramura de drept in care intervin, sanctiunile pot fi constitutionale, administrative, penale, fiscale si civile. In principiu fiecare ramura de drept contine sanctiuni specifice.