Elementele Corporale ale Fondului de Comerț

În dreptul român, expresia fond de comerţ este prevăzută în art. 21 şi art. 42 din Legea 26/1990 privind registrul comerţului, republicată şi modificată, precum şi în Titlul VI al legii 99/1999 privind unele măsuri de accelerare a reformei economice. În prezent, expresia este utilizată de legiuitor în Legea 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, aşa cum a fost modificată şi completată de legea 298/2001.

Fondul de comerţ este alcătuit, potrivit legii, din bunuri mobile şi imobile, corporale şi necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenţie, vad comercial). Pe timpul exercitării comerţului, aceste elemente pot cunoaşte modificări, creşteri valorice, uneori înstrăinări, dar fondul de comerţ continuă să subziste, să aibă aceeaşi valoare economică. Fiecare element al fondului de comerţ are propriul regim juridic, cum tot un regim juridic propriu are şi fondul de comerţ.

Fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale sau incorporale pe care un comerciant le afectează în desfăşurarea unei activităţi comerciale, în scopul atragerii clientelei şi obţinerii de profit.

În legislaţia civilă nu găsim o definiţie a bunului, deşi sunt numeroase texte care folosesc cuvântul „bun” ori cel de „lucru”. Spre exemplu, conform articolului 480 Cod Civil, „proprietatea este dreptul cel are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege”, iar articolul 936 prevede că „numai lucrurile ce sunt în comerţ (cele aflate în circuitul civil) pot fi obiectul unui contract”. Aşadar, doctrina defineşte în acelaşi mod bunurile sau lucrurile. Prin bun se înţelege o valoare economică utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului, care este susceptibilă de apropriere sub forma dreptului patrimonial.

Corelaţia dintre noţiunile „bunuri” şi „patrimoniu”

O altă noţiune folosită des în dreptul civil şi în strânsă legătură cu cea de bunuri este noţiunea de patrimoniu. Prin patrimoniu se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ce aparţin unei persoane fizice sau juridice. Între bun şi patrimoniu există corelaţia de tipul parte-întreg. Deci, bunul poate fi privit atât individual - ut singuli -, cât şi ca element activ al patrimoniului.

Elementele corporale ale fondului de comerţ

Elementele corporale reprezintă bunurile care servesc comerciantului în exploatarea fondului (materiale, utilaje, echipamente, birotică, mărfuri etc.); acestea trebuie să fie specializate, să prezinte noutate, să funcţioneze bine pentru atragerea clientelei. Materialele şi echipamentele nu sunt întotdeauna în proprietatea titularului fondului de comerţ. În practică acestea sunt închiriate sau utilizate pe baza contractului de credit-bail.

Sunt considerate, de asemenea, elemente corporale ale fondului de comerţ mărfurile care se află în stoc, în magazinul titularului fondului.

I. BUNURILE IMOBILE

În activitatea sa, comerciantul se foloseşte de anumite bunuri imobile (ex. clădirea în care se desfăşoară comerţul, instalaţii, maşini, utilaje). Bunurile imobile nu fac obiectul circuitului juridic comercial. Actele juridice ce au ca obiect imobilele se supun regulilor civile şi nu comerciale.

În ipoteza în care fondul de comerţ cuprinde bunuri imobile contopite în masa fondului de comerţ, acestea fac obiectul actelor juridice de donaţie, vânzare, închiriere, gaj şi se supun legii comerciale.

În dreptul nostru vânzările de imobile sunt acte de natură civilă şi nu comercială, chiar atunci când intervin între părţile care sunt comercianţi, deoarece art. 3 C. com., în enumerarea faptelor de comerţ, nu prevede şi aceste contracte. Numai când imobilele vândute fac parte dintr-un fond de comerţ, vândut în totalitatea lui, vânzarea poate avea un caracter comercial şi atunci numai din cauză că operaţiunea, intervenind asupra unui fond comercial, este de natură comercială, independent de persoanele între care a intervenit.7