Elementele Fondului de Comerț

Noţiunea fondului de comerţ

Fondul de comerţ cuprinde bunurile necesare (elemente) pentru desfăşura¬rea activităţii comerciale avute în vedere de comerciant. Valoarea fondului de comerţ depinde de aceste elemente care servesc la gruparea şi reţinerea clien¬telei. Elementele fondului de comerţ al căror număr şi importanţa diferă, variază şi se modifică de la caz la caz, în funcţie de specificul activităţii comerciale şi de nevoile comerţului, dar nu trebuie să aducă atingere elementului dominant necesar conservării clientelei. Se disting 3 categorii de elemente care formează fondul de comerţ:

- bunurile corporale;

- bunurile incorporale;

- raporturi de fapt cu valoarea patrimonială.

Fiecare categorie include anumite elemente cu un regim juridic propriu.

Elementele materiale sau corporale

Categoria elementelor corporale cuprinde bunuri mobile, la care se adaugă drepturi mobiliare afectate unui fond de comerţ.

a) Bunurile mobile care fac parte din fondul de comerţ sunt cele care au o anumită stabilitate şi care servesc la exploatarea fondului de comerţ cum sunt: mobilierul destinat comerţului, stocurile de combustibili, mărfurile, materiile prime, ambalajele, utilajele, instalaţiile, fie că acestea sunt mobile sau imobile prin destinaţie. Materialele şi utilajele au uneori multă importanţă, ca de exem¬plu în transporturi unde constituie mijloc sau fond fix. Activele aferente capi¬talului imobilizat, ca¬pitalului imobilizat în active corporale şi incorporale sunt bunurile şi valorile destinate să servească activităţii agenţilor economici pe o perioadă mai mare de un an şi care se consumă treptat. Potrivit art. 3 din aceeaşi lege, aceste active sunt:

- terenurile, inclusiv investiţiile pentru amenajarea acestora;

- mijloacele fixe care sunt bunurile ce se utilizează ca atare şi îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

1) au valoare mai mare de 200. 000 lei;

2) au o durată normală de utilizare mai mare de un an.

Sunt, de asemenea, mijloace, fixe supuse amortizării conform art. 4 din lege:

a) investiţiile efectuate la mij¬loacele fixe luate cu chirie;

b) capacităţile puse în funcţiune parţial pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare ca mijloace fixe;

c) investiţiile efectuate pentru decopertă în vederea valorificării de substanţe minerale utile. Sunt con-siderate active corporale care nu sunt supuse amortizării: lacurile, bălţile, iazu¬rile care nu sunt rezultatul unei investiţii, precum şi terenurile, inclusiv cele împădurite, cu excepţia terenurilor cu destinaţie economică obţinute prin acte de vânzare-cumpărare, inclusiv despăgubire, în cazul exproprierilor.

b) Drepturile mobiliare izvorăsc din contractul de închiriere a localului şi utilajelor, pe timp determinat, în schimbul unei chirii, dacă comerciantul nu este proprietar.

c) Bunurile imobile pot face parte din fondul de comerţ dacă comerciantul exercită comerţul într-un imobil afectat acestui scop. În ipoteza când imobilul este închiriat, element al fondului de comerţ va fi contractul de închiriere.

Imobilele afectate fondului de comerţ pot fi, prin natura lor, afectate acestui fond - clădirea în care comerciantul îşi desfăşoară comerţul, hotelul pentru societatea hotelieră, sau imobile prin destinaţie, de exemplu, instalaţii, utilaje, maşini. Sub acest aspect, 3 categorii de imobile prezintă importanţă deose¬bită în dreptul comercial: bunurile concesionate, bunurile închiriate şi bunurile date în locaţie în gestiune.

1) Imobilele concesionate pentru industrie, comerţ, activităţi economice şi servicii publice, unităţi de producţie ale unor regii autonome şi terenuri pro¬prietate de stat, prin hotărâre a Guvernului.

Concesionarea este definită ca un contract prin care o parte, concedentul transmite celeilalte părţi, concesionarul spre administrare rentabilă, pe un ter¬men determinat, în schimbul unei redevenţe, o activitate economică, un serviciu public, o subunitate productivă sau un teren proprietate de stat. Concesiunea se acordă numai prin licitaţie publică. Este imperativ ca prin concesionare să se asigure statului sau unităţilor sale administrativ-teritoriale un venit fix anual, cel puţin egal cu media beneficiilor nete obţinute prin exploatarea obiectivului concesiunii ori a unor obiecte similare, în ultimii 5 ani. Acest venit nu va putea fi mai mic decât rata dobânzii Băncii Naţionale a României, aplicată la valoarea estirnată a concesiunii, stabilită prin hotărârea Guvernului.

Este posibilă şi o subconcesionare, cu aprobarea expresă şi prealabilă a Gu¬vernului, dată la propunerea Agenţiei Naţionale de Privatizare.

2) Imobilele închiriate. Bunuri proprietatea statului pot face obiectul unui contract de închiriere pe baza aprobării Guvernului sau a organelor admini¬straţiei publice centrale, după caz.

Contractul de închiriere se poate încheia cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, de către organul de stat în evidenţa căruia se află bunul în cauză, închirierea va avea loc numai prin licitaţie publică.

3) Imobilele în locaţie de gestiune. Regiile autonome sau societăţile comer¬ciale pot încheia cu persoane fizice sau juridice, române sau străine, contracte de locaţia gestiunii, având ca obiect gestiunea secţiilor, uzinelor, fabricilor şi a altor subunităţi economice din structura lor.

Concesionarea, închirierea şi locaţia în gestiune a unor bunuri sau servicii se fac potrivit unor reguli specifice, prin licitaţie directă, organizată pe baza ofertelor primite de proprietar.

Actele de vânzare referitoare la imobilele care fac parte din fondul de comerţ sunt acte de comerţ. Transmiterea dreptului de proprietate asupra acestor imobile şi a altor drepturi reale, se face după regulile dreptului comun.