Fuziunea și Divizarea Societăților Comerciale

1. Sediul materiei. Definiţii.

Reglementarea de drept comun a fuziunii şi divizării societăţilor comerciale este cu-prinsă în Titlul VI, Capitolul II al LSC. Actuala reglementare, după o evoluţie marcată de de numeroase modificări ale fostului LSC, este inspirată din prevederile Directivelor Consiliului nr. 78/855/CEE din 9 octombrie 1978 privind fuziunile societăţilor comerciale pe acţiuni (A Treia Directivă) şi nr. 82/891/CEE din 17 decembrie 1982 privind divizarea societăţilor comerciale pe acţiuni (A Şasea Directivă). Cele două directive cuprind şi definiţii ale acestor operaţiuni juridice, definiţii care se îndepărtează de accepţiunea tradiţională a formelor divi-zării, astfel cum acestea au fost consecrate în doctrina juridică, dar şi legislative, până la modificarea LSC prin prevederile Legii nr. 441/2006 şi, ulterior, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 82/2007 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 58/2008.

Fuziunea persoanei juridice, astfel cum este ea reglementată în dreptul civil, este re-alizabilă pe două căi: prin contopire sau prin absorbţie. Contopirea constă în reunirea a două sau mai multor societăţi comerciale, care îşi încetează existenţa, pentru constituirea unei so-cietăţi comerciale noi. Absorbţia constă în aceea că o societate comercială înglobează una sau mai multe societăţi comerciale, cu consecinţa că societăţile absorbite îşi înceteaza existenţa De remarcat că operaţiunea juridică a fuziunii priveşte numai societăţile comerciale În con-secinţă, la o atare operaţiune nu pot participa sucursalele unei societăţi comerciale sau un comerciant individual (persoană fizică)

La rândul ei, divizarea persoanei juridice îmbracă, în mod tradiţional, două forme: divizarea totală şi divizarea parţială. Divizarea totală reprezintă impărţirea întregului patri-moniu al unei persoane juridice între alte două sau mai multe persoane juridice, existente sau care iau astfel fiinţă, operaţiunea care conduce la dispariţia juridică a persoanei juridice divi-zate. Divizarea parţială, reprezintă desprinderea şi transmiterea uneia sau mai multor părţi din patrimoniul persoanei juridice către una sau mai multe persoane juridice, existente sau care luau astfel fiinţă, personalitatea juridică a entităţii divizate subzistând acestei operaţii care, însă, îi afecteză patrimoniul.

A) Definiţia fuziunii

Actualele forme în care se poate realiza fuziunea societăţilor comerciale sunt regle-mentate de art. 238 alin (1) LSC, care defineşte fuziunea ca fiind operaţiunea prin care:

a) Una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fară a intra în lichidare şi transfer totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi în schimbul repartizării către acţionarii societăţilor absorbite de acţiuni la societatea absorbantă şi, eventual, a unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominal a acţiunilor astfel reprezentate, sau

b) Mai multe societăţi sunt dizolvate făra a intra în lichidare şi transferă totalitatea patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, in schimbul repartizării către actionarii lor de acţiuni la societatea nou constituită şi, eventual, al unei plaţi în numerar de maximul 10% din valoarea nominală a acţiunilor repartizate.

În linii mari, cele două forme ale fuziunii descriese mai sus se suprapun conceptelor de fuziune prin absorbţie (lit. a de mai sus) şi fuziune prin contopire (lit. b de mai sus).

B) Definiţia divizării

Divizarea societăţilor comerciale este reglementată de art. 238 alin(2) LSC ca fiind operaţiunea prin care:

a) O societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor so-cietăţi totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării către acţionarii societăţii divizate de acţiuni la societăţile beneficiare şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate;

b) O societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă totalitatea patri-moniului său mai multor societăţi nou constituite şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acţiunilor astfel repartizate.

Legea permite ca divizarea să se realizeze şi prin transmiterea patrimoniului, simultan, către una sau mai multe societăţi existente şi una sau mai multe societăţi care iau astfel fiinţă – practic, o combinaţie între cele două forme menţionate mai sus.

Se observă că ambele forme descrise mai sus corespund conceptului de divizare totală a societăţii comerciale, singura diferenţă dintre ele privind beneficiarul, care este un grup de societăţi existente (lit. a de mai sus). O operaţiune juridică asemănătoare divizării parţiale continuă, înşă să fie reglementată prin prevederile art. 250 LSC, şi se produce atunci când doar o parte din patrimoniul unei societăţi se desprinde şi este transferată ca întreg uneia sau mai multor societăţi existente ori unor societăţi care sunt astfel constituite, în schimbul alo-cării de acţiuni sau părţi sociale ale societăţilor beneficiare, fie către acţionarii sau asociaţii societăţii care transferă activele (desprindere în interesul acţionarilor sau asociaţilor) fie către societatea care transferă activele (desprindere în interesul societăţii).

C) Forma juridică a societăţilor implicate

Atât fuziunea cât şi divizarea se pot produce între societăţi comerciale care îmbracă forme juridice diferite; astfel, o societate pe acţiuni poate fuziona cu o societate în nume colectiv, iar patrimonial unei societăţi în comandită simplă, supusă divizării, poate să fie transmis unei societăţi cu răspundere limitată existente şi unei societăţi pe acţiuni nou constituite. Desigur că asemenea fuziuni sau divizări care implică un "metisaj" al formelor juridice, creează o serie de complicaţii procedural şi substanţiale.