Insolvența societăților comerciale

Principalele repere ale recentei reforme legislative

Abundenţa actelor normative având ca obiectiv simplificarea procedrilor de acces la statutul de comerciant sau de necomerciant care desfăşoară activitaţi economice a avt ca rezulat o proliferare paroxistica a subiecţilor de drept care ar fi avut vocaţia de a intra sub incidenţa Legii mr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.

Fenomenul de creştere explozivă a numărului acestor entităţi nu a fost însoţit de o creşstere economică pe măsură.

Conformându-se constatărilor şi recomandărilor Băncii Mondiale, legislaţia insolvenţei a marcat o nouă reformă, care se caracterizează printer altele şi prin răaspunsul corect la imperativele etapei : facilitarea intrării pe piaţă primeşte replica simplificării ieşirii de pe piaţă a entităţilor neperformante.

Atât la noi, cât şi în alte ţări, viaţa a confirmat tendinţa de a stagna la o cifră statistică minoră reorganizările reuşite, majoritatea covârşitoare a procedurilor deschise finalizandu-se prin procedura falimetului.

Pentru a se ajunge, însă la acest rezultat, în regimul Legii nr. 64/1995 se permitea derularea unei proceduri îndelungate şi costisitoare.

De multe ori, costurile acestei proceduri erau acoperite din fondul comun constituit în acest scop şi nu din averea debitorului.Consmul neproductiv pentru creditori şi societate era amplificat prin pierderi generate şi accumulate în procedura nerealistă şi neizbutită de încercare a redresării. Eşecul reorganizării, precum şi neutilizarea acestei proceduri, se înregistreză statistic mai ales la entităţile cu cifre de afaceri şi număr de salariaţi minore. Sub aspect statistic peste 90% din societăţile comerciale susceptibile de a intra sub incidenţa insolvenţei sunt întreprinderile mici şi foarte mici.

Această categorie de personae juridice înregistrate în Registrul Comerţului deţine o pondere importantă, de circa 2/3 din totalul subiecţilor înregistraţi în Registrul comerţului şi se află în procedură de lichidare judiciară.Procedura unică pe care o reglementa Legea nr.64/1995 se vădeşte a fi exorbitantă pentru aceste mici şi foarte mici entităţi ameninţând cu epuizarea fondului comun şi cu invadea instanţelor.

Aceste constatări au impus măsuri legislative energice şi eficienţe pentru consacrarea celor două proceduri alternative, procedura simplificată şi procedura generala.

Conform textului art. 3 pct. 25 din Legea nr.85/2006, simplificată reprerzintă procedura prin care un debitorcare îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 1 alin. (2) intră direct în procedura de faliment, fie o dată cu deschiderea procedurii insolvenţei , fie după o perioadă de observaţie de maximum 60 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele arătate la art. 1 alin (2) lit. c) şi d).

Spre deosebire de procedura simplificată , procedura generală este procedura reglementată de aceeaşi lege, prin care un debitor care îndeplineşte condiţiile la art. 1 alin (1), fără a le îndeplini simultan şi pe cele de la art. 1 alin (2) intră, după perioada de observaţie, succesiv, în procedura de reorganizare şi in procedra de faliment sau separat, numai în reorganizare judiciară sau doar in procedura de faliment.

Procedura simplificată se aplică în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) următoarele categorii de debitori:

a)comercianţi, persoane fizice, acţtionând individual;

b)asociaţii familiale;

c)comercianţii care fac parte din categoriile prevăzute la alin. (1) şi îndeplinesc una din condiţiile următoare:

1.Nu deţin nici un bun in patrimoniul lor;

2.Actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;

3.Administratorul nu poate fi găsit;

4.Sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului;

d)debitori care fac parte din categoriile prevăzte la alin. (1), care nu au prezentat documentele contabile prevăzute la art. 28 alin.(1) lit. b), c), e) şi h), în termenul prevăzut de lege;

e)societăţile comerciale dizolvate anterior formlării cererii introductive;

f)debitori care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în faliment sau care nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară prevăzută de prezenta lege.

În ambele variante ale procedurii se reglementează şi o perioadă iniţială de observaţie, necesară pentru clarificarea destinului debitorului.

În procedura simplificată este posibilă suprimarea acestei perioade de observaţie, trecându-se direct la procedura falimentului.Atunci când este aplicată perioada de observaţie, ea nu va dura mai mult de 60 de zile, necesare pentru a fi verificate elementele menţionate la art. 1 alin (2) lit. c) şi d).

În procedura generală, perioada de observaţie este cuprinsă între data deschiderii procedurii şi data confirmării planului sau după caz, a intrării în faliment.

Procedura generală se aplică următoarele categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă efectivă sau iminentă, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d):

1.societăţile comerciale;

2.societăţile cooperative;

3.organizaţiile cooperatiste;

4.societăţiile agricole;

5.grupuri de interes economic;

6.orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice (art.1 alin (1)).

Participarea practicianului în insolvenţă

Lichidatorul participă la procedura simplificată ca reprezentant al debitorului fiind desemnat iniţial de jdecătorul-sindic şi putând fi înlocuit de către cel desemnat lterior de adunarea creditorilor.