Notiuni Introductive privind Tratamentul Legal Aplicat Comerciantilor in Dificultate

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Notiuni Introductive privind Tratamentul Legal Aplicat Comerciantilor in Dificultate.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept Comercial

Cuprins

Sectiunea I - Activitatea comerciala si dificultatile sale
Sectiunea II – Evolutia conceptiilor privind tratamentul
comerciantilor in dificultate
Sectiunea III – Reglementarea tratamentului aplicat
comerciantilor in dificultate in Romania
Sectiunea IV - Concluzii

Extras din document

Sectiunea I – Activitatea comerciala si dificultatile sale

Activitatea comerciala, adica activitatea de producere si circulatie a marfurilor si serviciilor, se intemeiaza pe anumite raporturi juridice stabilite intre comercianti, in special raporturi juridice contractuale. Prin asemenea raporturi juridice se realizeaza aprovizionarea tehnico-materiala si desfacerea marfurilor, executarea de lucrari si prestarea de servicii.

Desfasurarea normala a activitatii comerciale impune ca toti comerciantii care si-au asumat obligatii, in baza raporturilor juridice la care participa, sa isi execute aceste obligatii in stricta conformitate cu contractele incheiate.

In privinta executarii obligatiilor, o importanta deosebita o are executarea obligatiilor al caror obiect il constituie plata unor sume de bani (pretul marfurilor, al lucrarilor si serviciilor, rambursarea imprumuturilor, etc.). Intr-adevar, neachitarea la scdenta a sumelor de bani datorate de catre debitor il pune pe creditor in situatia de a fi lipsit de mijloacele financiare necesare reluarii ciclului de productie. Mai mult, avand in vedere ca, cel mai adesea produsele, lucrarile si serviciile se realizeaza cu bani imprumutati (« les affaires sont l’argent des autres »), creditorul nu va putea restitui bancii creditele primite. Prin urmare, neexecutarea obligatiilor banesti la scadenta produce consecinte negative nu numai asupra creditorului, ci si fata de alti comercianti cu care creditorul se afla in raporturi juridice. Tinand seama de interconexiunea raporturilor juridice in care se afla comerciantii, inseamna ca nerespectarea obligatiilor privind plata sumelor de bani se poate repercuta « in lant » asupra altor comercianti, ducand la un blocaj financiar cu consecinte funeste pentru activitatea comerciala si pentru securitatea creditului.

Neexecutarea obligatiilor banesti la scadenta poate fi determinata de lipsa de lichiditati a debitorului, cauzata de existenta unor dificultati financiare cu carese confrunta debitorul in activitatea sa comerciala. Dificultatile financiare ale debitorului pot fi datorate unei conduceri necorespunzatoare a activitatii comerciale, dar si unor imprejurari nefavorabile, care nu pot fi imputate managerilor, cum sunt : modificarea pietei, sporirea concurentei, catastrofe naturale, etc.

Inca de la inceputul activitatii comerciale, cand au aparut si dificultatile financiare inerente acesteia, s-a pus problema reactiei fata de un atare comerciant a carui activitate necorespunzatoare cangreneaza activitatea comerciala. Atitudinea fata de un asemenea comerciant nu a fost intotdeauna aceeasi ; ea a fost in functie de anumite conceptii care s-au manifestat de-a lungul vremii.

Sectiunea II – Evolutia conceptiilor privind tratamentul comerciantilor in dificultate

Perioada veche (antica). Dreptul roman a consacrat primele reglementari care, prin perfectionarea lor, au dus mai tarziu la institutia falimentului. Fara sa faca distinctie intre comercianti si necomercianti, dreptul roman a reglementat situatia juridica datornicilor, inlocuind executarea asupra persoanei debitorului cu executarea asupra patrimoniului acestuia, dupa procedura executarii fiscale.

Creditorii erau trimisi in posesia bunurilor debitorului, in vederea vanzarii lor in masa. Bunurile debitorului, in totalitatea lor, reveneau adjudecatarului care se oferea sa plateasca cea mai mare cota din creantele creditorilor.

Perioada Evului Mediu. Traditia dreptului roman a fost pastrata si dezvoltata in dreptul medieval, in special in statutele oraselor italiene Genova, Florenta si Venetia. In aceasta perioada, procedura avea un caracter penal si corporatist si se aplica numai comerciantilor, nu si necomerciantilor.

Comerciantii se bucurau de anumite avantaje privind obtinerea creditelor. Cei care abuzau ori nu puteau restituila scandenta sumele imprumutate erau tratati cu severitate, fiind considerati infractori (fallitus ergo fraudator). Ei erau sanctionati cu inchisoarea si supusi unor actiuni degradante. Una dintre aceste actiuni de discreditare a falitului era distrugerea, in prezenta tuturor negustorilor, a bancii, adica a mesei pe care erau expuse marfurile. Aceasta operatiune de distrugere a bancii (« banca rotta ») se afla la originea denumirii de bancruta, care desemneaza generic faptele grave savarsite de falit si sanctionate penal. O prima reglementare care a pus bazele institutiei falimentului o reprezinta Ordonanta din 1673 emisa de Ludovic al XIV-lea. Aceasta ordonanta, inspirata de reglementarile italiene, privea comertul terestru, insa cuprindea si dispozitii referitoare la « Falimente si bancrute ».

Fisiere in arhiva (1):

  • Notiuni Introductive privind Tratamentul Legal Aplicat Comerciantilor in Dificultate.doc