Noțiuni privind dreptul european al concurenței

Aspecte generale

Una dintre condițiile de bază pentru existența unei economii de piață funcționale, alături de libertatea de mișcare a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalului, o reprezintă un mediu concurențial nedistorsionat. Astfel, profesioniștii, fie la nivel național, fie la nivel european, trebuie să interacționeze pe cât posibil în mod liber, fără influențe negative din partea întreprinderilor puternice sau aflate în situații privilegiate, asociațiilor de întreprinderi sau a statului. Într-o economie de piață funcțională, respectarea normelor privind concurența asigură progresul economic, apărarea interesului consumatorilor și competitivitatea produselor și serviciilor în cadrul economiei respective, dar și față de produsele de pe alte piețe. Mediul concurențial poate fi afectat negativ de activitățile anticoncurențiale care reprezintă obiectul sau efectul înțelegerilor sau al practicilor concertate între întreprinderi, de abuzul de poziție dominantă a unor întreprinderi puternice; de asemenea, concurența poate fi distorsionată prin subvențiile acordate de stat unor întreprinderi, ceea ce le creează o poziție avantajoasă față de ceilalți concurenți pe piața respectivă.

Având în vedere necesitatea creării unui mediu concurențial, Constituția prevede că economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență. De asemenea, statul este obligat să asigure libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție

Definiția dreptului concurenței. Dreptul european.

Dreptul concurenței este în general definit în doctrina din țara noastră că fiind ansamblul de reglemantări menite să asigure, în raporturile de pe piața internă și internațională, existența și exercițiul normal al competiției dintre agenții economici, în lupta lor pentru câștigarea, extinderea și păstrarea clientelei. 1 . În alte cuvinte putem defini dreptul concurenței ca fiind acea ramură de drept constituită din ansamblul reglementărilor care asigură existența concurenței, a competiției economice, prin reprimarea practicilor monopoliste, și exercitarea loială a concurenței, în lupta pentru câștigarea, extinderea și păstrarea clientelei. 2 . Dreptul concurenței cuprinde la rândul său mai multe sub-diviziuni sau sub-ramuri. Cele mai importante sunt: dreptul anti-monopol și dreptul concurenței neloiale. Deși aparent distincțiile dintre cele două categorii de norme sunt ușor de făcut (practicile monopoliste afectează o piața relevantă sau a o parte a ei și, în consecință, pe toți agenții economici de pe acea piața, în mod nedistinct, în timp ce practicile de concurență neloială afectează numai unul sau câțiva agenți economici determinați), în realitate sunt multe cazuri când aceeași faptă poate fi caracterizată și ca faptă monopolistă, și ca faptă de concurența neloială. Mai mult, între unele din elementele definitorii care diferențiază cele două categorii de norme nu există practic deosebiri.

În ceea ce privește normele dreptului Uniunii Europene, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene2 (TFUE) prevede ca activitate esențială a Uniunii Europene crearea unui sistem care să asigure un mediu concurențial nedistorsionat în cadrul pieței interne.

În acest sens art. 101 și 102 din același Tratat interzic înțelegerile și practicile concertate care au ca obiect sau efect restricționarea sau denaturarea concurenței pe piața europeană, precum și abuzurile de poziție dominantă. Condiția comună pentru a fi aplicabile aceste norme europene este ca activitățile sau inactivitățile respective să afecteze comerțul între statele membre. În cazul în care, spre exemplu, o înțelegere care are ca efect restrângerea concurenței într-un stat membru, dar nu aduce atingere comerțului cu alte state membre, atunci situația respectivă va intra sub incidența reglementărilor naționale în cauză, fără a fi aplicabil art. 101 TCE3 . Art. 108 și 109 TFUE reglementează ajutorul de stat, iar art. 106 prevede norme aplicabile întreprinderilor publice (ex. regii autonome, societăți comerciale la care participarea statului este majoritară etc.), care sunt obligate să respecte regulile specifice mediului concurențial, având în vedere faptul că se află în situații speciale, privilegiate. În baza acestor prevederi ale Tratatului, conform art. 103 TFUE, Consiliul Uniunii Europene a adoptat legislația secundară în vederea punerii în aplicare a normelor respective. Între cele mai importante se distinge Regulamentul nr. 1/20034 , în vigoare din mai 2004. Principalele modificări aduse de acest regulament, care va fi prezentat în ultima secțiune, vizează înlocuirea sistemului centralizat, în care rolul cel mai important revenea Comisiei Europene, cu un sistem bazat pe aplicarea descentralizată a normelor privind concurența, competențe esențiale fiind transferate autorităților naționale de concurență, inclusiv instanțelor judecătorești, potrivit normelor procedurale specifice fiecărui stat membru. În urma prezentării celor două seturi de acte normative, este important să analizăm relația între acestea, pentru a înțelege necesitatea cunoașterii dreptului european, în paralel cu cel național, și mai ales a modului de aplicare a acestuia, în interpretarea instituțiilor europene, cu precădere cea stabilită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.