Persoana fizică autorizată (PFA). Avantaje și dezavantaje

Referat
9/10 (3 voturi)
Domeniu: Drept Comercial
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 4 în total
Cuvinte : 1138
Mărime: 30.17KB (arhivat)
Publicat de: Irina M.
Puncte necesare: 4

Extras din referat

1. Introducere

În lucrarea de față urmează să analizăm Persoana fizică autorizată (în cele ce urmează va fi prescurtată PFA) ca tip de întreprindere unipersonală (denumită și întreprindere individuală), regimul juridic aplicabil acestui tip de întreprindere, condițiile de înființare și funcționare în comparației cu alte tipuri de întreprinderi unipersonale sau colective. Voi încerca să sintetizez și să analizez argumentele pro și contra aplicării acestui tip de întreprindere în raport cu celelalte.

2. Cuprins

Ca izvor normativ, folosim Ordonanța de Urgență nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare (denumită în cele ce urmează “OUG 44/2008”) care reglementează condițiile de înființare, funcționare și regimul juridic al celor 3 tipuri de întreprinderi unipersonale.

În primul rând, pentru o analiză completă este necesar să definim Persoana fizică autorizată și această definiție o regăsim în art.2 lit. i) din OUG 44/2008 ca fiind “persoana fizică autorizată să desfășoare orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forța sa de muncă” . PFA, ca întreprindere unipersonală, este cea mai simplă formă de întreprindere existentă în România și este accesată în general la debutul unei activități de afaceri, fiind cel mai simplu de înființat și gestionat. Acest tip de organizare este eficient și oportun pentru afacerile aflate la început de drum, având numeroase avantaje privind costurile si ușurința de înființare/ funcționare, ceea ce permite întreprinzătorului să se canalizeze în principal pe dezvoltarea afacerii și nu neaparat pe chestiunile organizatorice/ tehnice ale întreprinderii.

Avantajele unei PFA:

- Procedură foarte simplă de înființare la Registrul Comerțului prin înregistrarea unei cereri de înființare care conține elementele esențiale privind denumirea PFA, sediul acesteia, codurile CAEN pe care le va practica întreprinderea (un PFA are dreptul să își aleagă cel mult 5 clase de activități - coduri CAEN ), care este patrimoniul de afectațiune etc . De asemenea și procedura de desființare este la fel de simplă.

- PFA va ține contabilitatea întreprinderii în partidă simplă nefiind necesară angajarea unui contabil autorizat/ expert contabil pentru certificarea evidențelor contabile. De asemenea, nu există costuri de raportare financiară, audit si alte servicii necesare unei societăți colective. De aici rezultă că si cheltuielile întreprinderii PFA sunt destul de reduse în comparației cu cele ale unei societăți colective, ceea ce permite titularului PFA să se concentreze pe costurile destinate dezvoltării afacerii

- O persoană poate fi în același timp si PFA și să aibă în același timp și calitatea de angajat într-o altă întreprindere și chiar să lucreze concomitent cu aceeași întreprindere atît ca PFA cât și ca salariat . Nu este necesar neapărat ca funcția deținută ca salariat să corespundă cu codurile CAEN practicate ca PFA.

- PFA beneficiază de asigurări de sănătate și asigurări sociale de pensie, fiind obligată să plătească impozitele/ taxele aferente acestor asigurări, conform reglementărilor fiscale în vigoare. În trecut a existat un avantaj major din acest punct de vedere, nefiind necesară plata impozitelor pentru asigurarile sociale de sanatate si pensie, dar reglementarile legale au fost modificate și în prezent sunt aplicate impozite și taxe și pentru activitățile PFA. Totusi, obligațiile fiscale ale unui PFA sunt semnificativ mai reduse în comparație cu multitudinea de taxe si impozite plătite de o întreprindere colectivă.

Bibliografie

Cristian Gheorghe, Tratat de drept comercial român, ed. C.H.Beck, 2020, p. 48-50.

Cristian Gheorghe, Note de curs - Întreprinderi economice unipersonale (individuale) și colective - 27.10.2021.

Reglementări:

Codul CAEN - Clasificarea activităților din economia națională, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 privind aprobarea Clasificării activităților din economia națională - CAEN, cu modificările ulterioare.

Legea nr. 26 din 5 noiembrie 1990 *** Republicată privind registrul comerțului, cu modificările și completările ulterioare.

Ordonanța de Urgență nr. 44 din 16 aprilie 2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare.

Preview document

Persoana fizică autorizată (PFA). Avantaje și dezavantaje - Pagina 1
Persoana fizică autorizată (PFA). Avantaje și dezavantaje - Pagina 2
Persoana fizică autorizată (PFA). Avantaje și dezavantaje - Pagina 3
Persoana fizică autorizată (PFA). Avantaje și dezavantaje - Pagina 4

Conținut arhivă zip

  • Persoana fizica autorizata (PFA). Avantaje si dezavantaje.doc

Alții au mai descărcat și

Norma juridică

Norma juridica si norma juridica si „regula juridica” în doctrina juridica are acelasi înteles. Literatura franceza, fara sa înlature cuvîntul...

Întreprinderile

Notiuni generale Potrivit art. 3 din Codul comercial sunt considerate fapte de comert urmatoarele intreprinderi: - intreprinderi de furnituri...

Fondul de comerț

FONDUL DE COMERT = reprezinta ansamblul bunurilor mobile si imobile, corporale si necorporale, utilizate de un comerciant in desfasurarea...

SRL-ul

Constituire URBAN PAVEL, cetatean roman, cu domiciliul in Bacau str. Stadionului nr.19, sc.A, ap.16, judetul Bacau identificat prin B.I. seria GT...

Te-ar putea interesa și

Proiect de finanțare europeană - realizarea sistemului centralizat de apă în Comuna Cicârlău, Județul Maramureș

Introducerea şi motivaţia temei Prezentul proiect prezintă ce este Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), ce cuprinde acesta, unde se...

Salariat, PFA sau Asociat

1. Introducere Asa cum un tânăr se întreabă: ”oare eu ce o să mă fac atunci când o să fiu mare?”, un profesionist se întreabă: ”oare ce cale să...

Managementul investițiilor - căi de obținere a finanțării din fonduri structurale

Fondurile structurale reprezinta o forma de finantare nerambursabila care este disponibila in Romania din 2007. Aceste fonduri vor fi alocate spre...

PFA versus Întreprindere individuală versus SRL unipersonal

In lucrarea urmatoare sunt descrise avantajele, dezavantajele, modul de infiintare si de dizolvare in cazul PFA (Persoana Fizica Autorizata),...

Elemente legislative privind proiectarea și dezvoltarea afacerilor - SC Flower Design SRL

S.C. ,,Flower Design" S.R.L. I. Prezentarea firmei S.C. ,,Flower Design" S.R.L. S.C. ,,Flower Design" S.R.L. este o societatea comerciala cu...

Gestiunea terenurilor în fermele vegetale

1. FORMELE JURIDICE DE EXPLOATARE A TERENULUI AGRICOL După cum se precizează in articolul 5 al Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și...

Finanțare Nerambursabilă din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală Pentru Investiții Private

Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) este un instrument de finanţare creat de Uniunea Europeană pentru a sprijini ţările membre...

Contabilitatea în partidă dublă versus contabilitatea în partidă simplă

1. Evoluția contabilității Prima definiție a contabilității a fost dată de întemeietorul acesteia, Luca Paciolo, care preciza că : „Obiectul...

Ai nevoie de altceva?