Personalitatea Juridică a Societăților Comerciale

Societatea comercială se constituie din iniţiativa asociaţilor, prin îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege. Din moment ce s-a constituit cu respectarea condiţilor stabilite de lege, societatea comercială dobândeşte personalitate juridică.

Articolul 1 din Legea 31/1990 dispune: „În vederea efectuării de acte de comerţ, persoanele fizice şi persoanele juridice se pot asocia şi constitui societăţi comerciale, cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi.

Societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române.”

Societatea comercială este persoană juridică, deoarece are elementele constitutive impuse de lege: organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriu şi un scop determinat [art. 26 lit. e) din Decretul nr 31/1954].

Personalitatea juridică îi conferă societăţii comerciale calitatea de a fi titulară de drepturi şi obligaţii, de a fi un subiect de drept.

Ca orice personalitate juridică, societatea comercială are un statut care cuprinde anumite elemente de identificare a subiectului de drept: firma, sediu şi naţionalitate.

Societatea comercială are o voinţă proprie care exprimă voinţele individuale ale asociaţilor, precum şi o capacitate care îi permite sa dobândească drepturi şi să-şi asume obligaţii.

1.Elementele constitutive ale personalităţii juridice a societăţii comerciale.

Societatea comercială întruneşte toate elementele constitutive ale persoanei juridice, astfel cum sunt prevazute de Decretul nr. 31/1954: existenţa unei organizări de sine stătătoare şi a un patrimoniu propriu afectat realizării unui anume scop.

1.1. Organizarea de sine-stătătoare

Societatea comercială are o organizare de sine stătătoare, ca subiect colectiv de

drept, având organe de decizie, de administrare şi de control.

În conformitate cu Legea nr. 31/1990, actul constitutiv al societăţii trebuie să cuprindă persoanele care au dreptul de a reprezenta şi administra societatea şi clauze privind conducerea, administrarea, controlul gestiunii şi funcţionarea societăţii comerciale.

1.2. Patrimoniul propriu

Societatea comercială are un patrimoniu propriu, autonom, distinct de cel al asociaţilor care au constituit-o.

La constituirea societăţii, patrimoniul propriu al acesteia este format din bunurile aduse de asociaţi ca aport la capitalul social. Conform Legii nr. 31/1990 aceste bunuri intră în proprietatea societăţii comerciale, cu excepţia situaţiei în care statutul nu prevede altfel (spre exemplu că se transmite societăţii comerciale numai dreptul de uz sau de uzufruct). Ulterior, pe parcursul activităţii societăţii comerciale societatea comercială poate dobândi alte drepturi sau poate avea datorii.

Dată fiind existenţa unui patrimoniul propriu al societăţii comerciale, distinct de cel al asociaţilor care au constituit-o, asociaţii nu au nici un drept asupra bunurilor care formează patrimoniul social, dreptul de decizie cu privire la patrimoniul social revenind organelor de decizie ale societăţii comerciale.

Creditorii asociaţilor nu pot să îşi exercite drepturile asupra bunurilor societăţii, ci numai asupra părţilor din beneficii care se cuvin asociaţilor după bilanţul contabil pe

durata societăţii, iar la dizolvarea societăţii, asupra părţii ce s-ar cuveni asociaţilor prin

lichidare.

Obligaţiile juridice ale societăţii faţă de terti nu se pot compensa cu obligaţiile juridice ale terţilor faţă de asociaţi. Totuşi, la anumite tipuri de societăţi (de capital) obligaţiile societăţii faţă de terţi se pot compensa cu acţiuni emise de societate, prin majorarea capitalului social al acesteia, în condiţiile prevăzute de lege.

Creditorii societăţii comerciale nu au nici un drept asupra bunurilor care formează patrimoniul social, dar au anumite drepturi prin care pot să-şi asigure o poziţie privilegiată: toate bunurile aduse ca aport la capitalul social formează gajul general al creditorilor chirografari ai societăţii.

Procedura falimentului priveşte numai patrimoniul social al societăţii, iar nu şi

patrimoniul asociaţilor.

În ceea ce priveşte relaţia dintre creditorii societăţii comerciale şi patrimoniul asociaţilor, în funcţie de forma societăţii comerciale, asociaţii răspund sau nu nelimitat

faţă de datoriile societăţii. Dar această răspundere, la formele de societăţi unde există, are natura juridică a unei garanţii, şi nu înseamnă că există o confuziune între patrimoniul social şi cel al asociaţilor.

1.3. Existenţa unui scop şi a unui obiect bine delimitat

Scopul generic al oricărei societăţi comerciale, dat de însăşi definiţia acesteia, este obţinerea de profit. Acestui scop îi sunt subsumate toate activităţile desfăşurate de

societatea comercială.

În actele constitutive ale societăţii comerciale trebuie prevazut însă scopul respectivei societăţi comerciale, respectiv trebuie arătat în mod detaliat obiectul de activitate al acesteia, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale.

Importanţa acestui obiect de activitate este dată de dispoziţiile art. 34 din Decretul nr. 31/1954, care dispune că fiecare persoană juridică are dreptul să desfăşoare numai activităţile pentru care a fost constituită aşa cum sunt prevăzute de actele constitutive ale societăţii (principiul specialităţii capacităţii de folosinţă).

Aşadar, societatea comercială nu va putea să desfăşoare în mod legal orice fel de activităţi de natură a produce profit, ci numai acele activităţi care sunt cuprinse în obiectul de activitate stabilit în actele constitutive.

Dobândirea personalităţii juridice a societăţii comerciale. Societatea comercială dobândeşte personalitate juridică ulterior încheierii actelor constitutive, prin înmatricularea sa în registrul comertului. Acesta este momentul la care societatea comercială dobândeşte capacitatea de folosinţă şi cea de exercitiu