Principiile Dreptului

Principiile dreptului

1. Consideratii privind aparitia si evolutia principiilor dreptului

Studiul originii principiilor dreptului (ca de altfel si studiul originii fenomenului juridic), a constituit o preocupare permanenta pentru filosofi si pentru diverse scoli de gandire juridica.

Considerate ca prescriptii sau idei fundamentale ce calauzesc crearea si aplicarea normelor juridice, principiile dreptului au fost formulate inca din antichitate, la inceput, sub forma unor dictoane sau adagii. Acestea au insa, un grad de cuprindere mai redus decat principiile, deoarece, vizeaza numai anumite secvente ale fenomenului juridic si nu acesta in ansamblul sau. Totusi, maximele, adagiilor, axiomele, imbogatesc principiile dreptului, le dau substanta prin definitiile sugestive ce privesc fenomenele tipice din domeniul relatiilor juridice.

Scoala dreptului natural considera ca, dreptul este format din “precepte intemeiate pe echitate si bun simt, de care legiuitorul trebuie sa tina seama daca voieste sa faca o lege buna”. Hugo Grotius, reprezentant de seama al acestei scoli, a stabilit principii generale de drept intemeiate pe ratiunea umana.

Adeptii scolii istorice a dreptului (Savigny, Pucha, Gustav Hugo), prezinta dreptul si principiile de drept ca fiind produsul constiintei colective, a constiintei generale a poporului si nicidecum produsul arbitrar al ratiunii pure. Filozoful german I. Kant considera ca principiile sunt de doua feluri: principii ce apartin intelectului pur (axiome, postulate) si principii ce apartin ratiunii pure (idei directoare).

Marele filosof, Thomas Hobbles considera ca, principiile dreptului au fost formulate initial sub forma unor idealuri, iar puterea statului rezulta tocmai din aceste principii; in conceptia sa, principiul dominant este reprezentat de “starea de razboi a tuturor contra tuturor” (bellum omnia contra omnes).

In decursul istoriei s-au formulat de catre marii ganditori ai umanitatii o serie de principii. Astfel, lui Montesquieu ii apartine principiul separatiei puterilor in stat, recunoscut si consacrat la sfarsitul sec.XVIII, iar lui J.J. Rousseau, principiul fundamental al ordinii de drept. De asemenea, Leon Duguit considera ca, oamenii nu trebuie sa se supuna unor norme contrare principiilor de dreptate si justitie. Montesquieu, Kant si Fichte au definit conceptele de proprietate si libertate si le-au explicat pornind de la principiile libertatii si egalitatii.

In gandirea romaneasca, primele principii care s-au afirmat au fost: principiul suprematiei legii, care trebuie sa calauzeasca legiuitorul, si principiul abrogarii textelor vechi, printr-o lege noua care trebuie sa raspunda comandamentelor sociale; principiile de libertate si egalitate; principiul virtutii; principiul dreptatii; principiile Constitutiei celei noua.

Diferiti autori au stabilit ca nici legiuitorii, nici doctrinarii si nici practicienii dreptului nu creeaza principiile, ci doar le descopera si le formuleaza pe cele descoperite.

Desi exista diferentieri cu privire la denumirea sau clasificarea principiilor dreptului, existenta lor este recunoscuta si consacrata ca atare. Este semnificativa in acest sens mentiunea din Charta O.N.U.: “principiile generale ale dreptului, recunoscute de natiunile civilizate”.

2. Notiunea de principii fundamentale ale dreptului

Principiile dreptului nu pot fi disociate de evolutia societatii, ele se dezvolta si evolueaza in stransa legatura cu principiile generale ce guverneaza activitatea umana.

Principiile dreptului sunt comandamente ale vietii sociale, ce vizeaza garantarea ordinii sociale si evolutia relatiilor umane in cadrul societatii, influentand comportamentul indivizilor si grupurilor sociale.

Principiile dreptului sunt idei generale, calauzitoare sau recomandari directoare ale continutului normelor juridice.

Fiind strans legate de valorile sociale , aceste percepte calauzitoare stau la baza sistemului de drept al fiecarei tari, avand rol in orientarea reglementarilor juridice si in aplicarea dreptului. Se considera ca, principiile dreptului au un dublu rol: un rol constructiv (in procesul de realizare, de constituire a dreptului) si un rol valorizator ( in procesul de aplicare a dreptului). Deci, principiile de drept au un rol hotarator atat in momentul construirii solutiilor juridice necesare satisfacerii necesitatilor sociale, cat si in momentul aplicarii acestor solutii juridice.

Principiile dreptului pot fi considerate ca fiind norme juridice de cea mai mare generalitate care trebuie luate in considerare atat in procesul de elaborare a dreptului cat si in procesul de aplicare al lui.

Cuvantul principiu provine din latinescul principium care reprezinta un inceput in planul ideal, o sursa si o cauza a actiunii.

In filozofie, cuvantul principiu este definit ca fiind izvorul primordial, teza fundamentala cu caracter logic.

Principiile de drept constituie esenta dreptului, fundamentul sistemului juridic caruia i se asigura prin intermediul lor, unitatea, echilibrul, coerenta si transformarea sa pozitiva permanenta.

Principiile fundamentale ale dreptului nu sunt pure speculatiuni ci sunt rezultatul unor observatii si reflectii continue si necesare nevoilor societatii, avand ca rol primordial punerea de acord a sistemului juridic cu schimbarile sociale inerente evolutiei societatii.

Intre principiile generale ale dreptului – care exprima cele mai importante elemente de continut ale dreptului, - si conceptele si categoriile juridice exista o stransa corelatie in sensul ca acestea servesc drept elemente de mijlocire a principiilor de drept, iar principiile la randul lor, dau un continut concret categoriilor juridice.

Principiile generale de drept, au ca scop, sincronizarea sistemului juridic cu schimbarile sociale, proces in cadrul caruia asigura functionalitatea conceptelor si categoriilor juridice.

Se considera ca, in general, normele sociale sunt cele mai simple principii care reglementeaza relatiile interumane. Principiile fundamentale ale dreptului au forta si semnificatia unor norme juridice superioare, generale, formulate expres in textele actelor normative fundamentale (in Constitutii), sau deduse dupa valorile sociale pe care le promoveaza.