Raspunderea în Materia Faptelor de Concurența Neloială

Dreptul concurenței este în general definit în doctrina din țara noastră că fiind ansamblul de reglemantări menite să asigure, în raporturile de piața interna și internațională, existența și exercitiul normal al competiției dintre agenții economici, în lupta pentru castigarea, extinderea și pastrarea clientelei. Fără a se pronunța în mod expres asupra acestui aspect, autorii romani par să incline spre calificarea acestei ramuri de drept că facand parte din categoria dreptului privat.

Într-o opinie mai putin radicala dar care admite și ea scopul de ordine publica al dreptului concurenței, un autor francez considera că dreptul concurenței își justifica autonomia datorita promovarii unui scop de ordine publica economica, și anume pastrarea jocului liber al concurenței. Din aceasta perspectiva, el se deosebeste de dreptul civil, deoarece conduce la înlaturarea (sau trecerea lor pe un plan secund) a unor principii de baza ale acestuia (libertatea consimtamantului partilor, anularea sau modificarea în urma interventiei autoritatilor statului a unor clauze licite prin obiect și cauza la data încheierii lor, dar devenite ulterior ilicite datorita modificarii conditiile economice în raport cu cele initiale), atunci cand libertatea concurenței apare amenintata prin executarea unui contract. Se poate afirma astfel că dreptul concurenței, că drept special în raport cu dreptul civil, promoveaza o noua ordine publica economica, care se adauga ordinii publice traditionale.

Dreptul concurenței cuprinde la randul sau mai multe sub-diviziuni sau sub-ramuri. Cele mai importante sunt dreptul anti-monopol și dreptul concurenței neloiale. Desi aparent distinctiile dintre cele doua categorii de norme sunt usor de facut (practicile monopoliste afecteaza o piața relevantă sau a o parte a ei si, în consecinta, pe toti agenții economici de pe acea piața, în mod indistinct, în timp ce practicile de concurența neloială afecteaza numai unul sau cativa agenți economici determinati), în realitate sunt multe cazuri cand aceeasi fapta poate fi caracterizata și că fapta monopolista, și că fapta de concurența neloială. Mai mult, între unele din elementele definitorii care diferențiază cele doua categorii de norme nu exista practic deosebiri.

CAP. I. FAPTE DE CONCURENȚA NELOIALĂ

Concurența neloială – antagonismul dintre agenții economici (ag.ec.) exercitat prin instrumente contrare uzanțelor comerciale cinstite, în sectoarele de libera competiție a pieței. Exista și sectoare sustrase prin lege sau prin contract (de ex., contractul de distributie exclusiva) liberei competiții.

Diferenta dintre concurența neloială și practicile monopoliste:

a) finalitați diferite (conc. neloială presupune captarea clientelei concurentului lezat, în timp ce practicile monopoliste presupun captarea pieței că atare, ceea ce în subisidiar conduce și la dobăndirea clientelei concurenților lezați);

b) rezultatele (conc. neloială duce la deformarea competiției în timp ce practicile monopoliste duc la suprimarea concurenței).

c) concurența neloială reprezintă încălcarea unor norme deontologice, în timp ce practicile monopoliste duc la dezechilibre socio-economice.

Concurența neloială gravitează în jurul conceptului de “clientelă”, în timp ce practicile monopoliste au în vedere conceptul de “piața”. Totuți, tendința recentă în cazul ambelor practici anti-concurențiale este de a le evalua prin prisma atingerilor aduse consumatorilor.

Element comun celor doua practici:

- ambele presupun existența unui raport de concurență între agentul economic agresor și agenții economici agresați, aflați pe aceeasi piața relevantă.

- faptele prevazute de Legea nr.21/ 1996 că fapte monopoliste pot fi calificate și drept fapte de concurență neloială, daca impactul lor asupra pieței este mai redus. Aceasta deoarece ambele categorii de fapte sunt contrare uzanțelor cinstite. Drept urmare, principalul criteriu de distinctie între faptele monopoliste și cele de concurența neloială este dat de magnitudinea puterii economice a autorului incalcarii uzanței cinstite.

În ultimele trei decenii, dreptul concurenței a fost influențat tot mai mult de ideea protecției consumatorilor, consumatorul alăturîndu-i-se astfel agentului economic că subiect pasiv al faptului anormal de concurență. Dar nu numai protecția consumatorului a influentat dreptul concurenței, acțiunea a fost și inversa. Astfel, s-a observat o tendința a legiuitorului de a include în sfera consumatorilor și micii agenți economici, micii comercianti. Legislatia moderna privind sancționarea faptelor comerciale neoneste a fost adoptata pentru a proteja consumatorii, dar aceste sanctiuni se aplica frecvent și comportamentelor care nu sunt indreptate impotriva consumatorilor, ci impotriva altor agenți economici, pornind de la ideea că eradicarea unor asemenea comportamente de pe piața este cel mai bine promovata de o interdictie generala a activitatii neoneste, chiar daca nu sunt afectati consumatorii în cazuri particulare. Drept urmare, și agenții economici urmaresc aplicarea legislatiei privind protecția consumatorilor, pentru că în acest fel se ajunge la suprimarea practicilor neloiale. Pe de alta parte, standardele privind protecția consumatorilor nu mai au un caracter pur local, ele trebuie privite în contextul internațional. Se poate astfel afirma că legislația privind protecția consumatorilor are o natura dublă, pe de o parte urmărește să corecteze disfuncțiile pieței iar pe de alta parte promovează valori sociale (sănătatea și siguranța consumatorului, justiția socială și prevenirea exploatării). Aceasta legislație urmărește de asemenea să promoveze informarea completă și la timp a consumatorului, mai ales în legatura cu bunurile complexe și să intervina în raportul de forțe dintre consumator și agent economic, în cazul care primul este lipsit de puterea efectivă de negociere a conditiilor contractuale. Din aceasta ultimă perspectivă, se naște și o pozitie critica: intervenind prea mult în sprijinul unor grupuri de consumatori considerate mai vulnerabile, statul dovedește un anume paternalism, în dauna considerentelor de eficiență a pieței. De aceea, orice control exercitat asupra practicilor concurențiale neoneste trebuie să ia în considerare atât interesele consumatorilor, cat și cele ale agenților economici, încercand totodata să armonizeze pozitiile diferitelor parti interesate (de ex., între grupurile de consumatori cu interese diferite).