Regimul Juridic al Cambiei

Caracteristicile cambiei

Cambia a fost considerată ca titlul de credit prin excelenţă şi luată ca model pentru construcţia teoretică a tuuror titlurilor de credit, nu numai prin consideraţia că posedă trăsăturile comune ale acestora, dar şi pentru faptul că le duce la un grad maxim de eficacitate, caracteristicile cambiei fiind în concordanţă perfectă cu funcţiunea ei economică.

Spre deosebire de dreptul anglo-saxon, în care e prevazută posibilitatea emiterii cambiei la purtător, în dreptul continental cambia este un titlul la ordin. Clauza,,la ordin’’prin care se realizează este subînteleasă în oricare titlu care cuprinde denumirea de cambie sau bilet de ordin, fără ca el sa fie considerat însa în mod esenţial un titlul la ordin, legea îngăduind ca parţile să întrebuinţeze şi celălalte moduri de circulaţie. Clauza ,,nu la ordin’’sau o alta echivalentă poate fi inserată de tragător sau de emitent. Efectul ei este de a împiedica transmiterea cambiei prin gir, circulaţia acesteia făcându-se numai prin cesiunea obisnuită. Legea mai admite să se poată gira in alb sau cu clauza la purtător, printr-o echivalare a girului la purtător cu girul în alb.

Cambia este un titlu de credit complet. Lipsa unei menţiuni esenţiale, obligaţia cambială nu poate fi salvată recurgându-se la alte documente, chiar dacă în cambie se face trimitere la aceste documente. Imposibilitatea de a recurge la elementele exterioare pentru a reîntregi cambia este consecinţa formalismului dreptului cambial. Cambia fiind un titlu formal, nu are valoare ca atare, decât dacă este redactată în formele prevazute de lege şi cuprinde elementele cerute de aceasta. În dreptul modern acest formalism se explică prin nevoia de a întâri creditul, apărând pe creditor şi mai ales, pe terţii dobânditori de buna credinţă.

Pentru valabilitatea documentului se cere mai întâi existenţa unui înscris în care să fie cuprinse anumite declaraţii esenţiale, astfel încât terţii dobanditori ai cambiei să fie feriţi de surprize, faţă de ei urmând a avea valoarea unui înscris, adică numai voinţa de a se obliga, asa cum aceasta apare în fora sa rigidă, indiferent de ceea ce a crezut sau a intenţionat acela de la care emană semnatura.

Orice obligaţie cuprinsă în cambie, spre a lua fiinţă , presupune îndeplinirea unui minim de formalism : pentru ca cineva să se oblige cambial, trebuie ca actul cambial să poarte semnatura sa. De aceea, o cambie transmisă telegrafic, deşi cuprinde toate menţiunile necesare, nu este valabilă, deoarece nu are semnatura autografă a emitentului.

Celalalte elemente necesare completării cambiei pot fi scrise de oricine, fie cu mâna, fie la maşina de scris, fie tipărite sau litografice. Înscrisul care constată obligaţia cambială, deşi cu semnatura privată, face totuşi dovada până la înscriere în fals.

Emitentul nu se poate exonera de obligatia asumată prin cambie, nerecunoscând înscrisul cambial, după cum de asemenea nu va fi suficientă o simplă verificare scripte pentru a fi înlaturate efectele actului cambial, ci se impune pentru aceasta exercitarea unei proceduri de defăimare a cambiei, întocmai ca pe un act public. Toate obligaţiile din cambie sunt abstracte. Existenţa lor nu depinde de dovedirea unei cauze particulare de emisiune sau de transfer. În regula generală această cauza există, însă raportul juridic dintre creditori şi debitori care-l determină pe acesta din urma să redacteze, să semneze şi să predea cambia nu este menţionat în titlu. Creditorul cambial îşi poate negocia titlul fără să se facă o trimitere la raportul original şi transmiţând cambia, transmite dreptul de a pretinde suma de bani înscrisă în ea şi nu dreptul de creanţă pe care l-a avut în virtutea raportului juridic iniţial.

Dar dacă faţă de terţi, excepţiile derivate din raportul fundamental nu pot fi invocate, în rapoturile imediate dintre emitent şi beneficiar sau dintre giranţi şi giratar, excepţiile ex causa au ca rezultat să paralizeze efectele abstractizării.

Legea cambiei nu spune nicăieri ca obligaţiile cambiale sunt abstracte, însă din evoluţia istorică a dreptului cambial rezultă în mod neîndoielnic că ea le-a menţinut aceasta însuşire. Însuşi faptul că art. 11.C, nu se mai poate prevede obligaţia de a se arată cauza, este, de altfel, o dovada de desprindere a cambiei de cauza generatoare. Obligaţiile cambiale sunt necondiţionate, în sensul că ele nu pot fi subordonate unei condiţii sau unei contraprestaţii din partea posesorului. Cambia nu ar mai da, în acest caz, acea siguranţă absolută de circulaţie care constituie scopul său fundamental. Sancţiunea inserării unei condiţii în cambie diferă în raport cu variatele declaraţii cuprinse în ea. Astfel, cambia este lovită de nulitate, dacă este inserată o condiţie în obligaţia fundamentală a tragătorului sau emitentului, de la care emană ordinul sau promisiunea de plată. O asemenea condiţie echivalează cu un refuz de acceptare, dacă este cuprinsă în aceptarea pe care o dă trasul şi se socoteste nescrisă, dacă este inserată într-un gir. Toate obligaţiile cambiale nu pot avea ca obiect decât plata unei sume de bani. În timp ce alte titluri de credit pot atribui drepturi cu un conţinut diferit, -ca de ex. servicii , marfuri, drepturi care nu au caracter exclusiv patrimonial, -cambia are ca obiect numai plata unei sume de bani, prestaţie fungibilă prin excelenţă, nelegată de activitatea vreunei persoane.