Registrul comerțului

1. Registrul comertului este un registru oficial in care se inregistrează in mod obligatoriu atat infiinţarea societatilor comerciale, cu precizarea obiectului de activitate, a sediului, a capitalului, a membrilor fondatori, cat si orice modificare intervenita in forma de proprietate, in capital, organizare, structuri, obiect de activitate etc.

Cele mai vechi, mai importante si mai cunoscute registre publice in sistemele de drept europene sunt considerate registrul comertului si cartea funciara.

Din perspectiva istorica, bazele registrului comercial, ca institutie proprie organizarii activitatii comerciantilor, au fost puse inca din Evul Mediu intrucat, inca din acea perioada, ca o consecinta a dezvoltarii schimburilor comerciale, s-a conturat necesitatea infiintarii unor registre publice, care sa serveasca comerciantilor, tertilor, sigurantei creditului si libertatii comertului.

Primele evidente ale comerciantilor dateaza din Evul Mediu, cand breslele tineau date despre comercianti si meseriasi. Dupa unirea Principatelor Romane o data cu punerea bazelor statului roman modern, prin legi si amendamente noi, se acorda o importanta crescanda tinerii in evidenta a structurii si activitatii firmelor. Primele reglementari care priveau comertul, ca activitate economico-sociala, precum si unele din institutiile sale specifice, au fost cele cuprinse in Regulamentele Organice, mai intai al Munteniei, apoi al Moldovei, acte normative prin care se recunostea direct influenta legislatiei comerciale franceze. Dupa realizarea unirii celor doua Principate Romane, Moldova si Muntenia, incepand cu anul 1864 “Condica de comerciu a Munteniei” devine “Condica de comerciu a Principatelor Unite romane”, care reproduce fidel modelul francez de la 1807. In 1864 are loc votarea si promulgarea primei legi de organizare a Camerelor de Comert si Industrie,iar in anul 1868 - amendarea legii existente, cuprinde germenele oficiului registrului comertului. Articolul 3 din proiect prevede ca nu se poata face nici un fel de inscriere la Tribunal, fara ca negustorii sa se fi prezentat la Camera de Comert si Industrie din circumscriptia lor, pentru a fi inscrisi in registrul Camerei. In 1884, este promulgata "Legea inscrierii firmelor" ce organizeaza in sens modern evidenta firmelor comerciale. Acte normative cu deosebita importanta, care cuprindeau dispozitii referitoare la registrul comertului, au fost Codul Comercial Roman de la 1887 si “Legea comerciala maghiara”din 1875, asa-numitul Cod Comercial din Ardeal.

Un pas important indreptat in directia crearii in Principatele Romane Unite a unui sistem de evidenta a firmelor a fost marcat de “Legea asupra inscrierii firmelor din 31 maiu 1913”, potrivit careia “nimeni nu poate incepe vreun comert, de orice ramura, fara a-si inscrie firma in registrul tribunalului, in circumscriptia caruia voieste a-si stabili sediul sau comercial.”

O reforma deosebit de importanta in istoria registrului comertului in tara noastra, a fost marcata de adoptarea si aplicarea “Legii pentru infiintarea unui registru al comertului” din 10 aprilie 1931.

Aceasta a renuntat la ideea ca registrul comertului trebuie sa fie tinut de tribunale, aceasta sarcina urmand sa fie realizata de catre camerele de comert si industrie teritoriale, prin oficii speciale si sub controlul unui judecator delegat anual de catre presedintele tribunalului, in circumscriptia caruia isi avea sediul o anumita camera de comert si industrie.

La sfarsitul anului 1945 erau inregistrate la registrul comertului 157.626 de firme, din care firme individuale 147.038 si firme sociale 10.588, iar in 1950 registrul comertului este desfiintat, functiunile sale fiind incompatibile cu economia socialista. Reluand traditia economiei romanesti din perioada interbelica, in anul 1990 Registrul Comertului este reinfiintat pe langa camerele de comert si industrie din Romania, la 15 noiembrie, ca institutie proprie economiei de piata cu obiective si functii definite de Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului (vezi anexa 2) si Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale. In 2002, Oficiul National al Registrului Comertului devine institutie publica cu personalitate juridica, finantata integral din venituri proprii organizata in subordinea Ministerului Justitiei, in temeiul OUG nr. 129/10.10.2002, aprobata prin legea nr. 505/2003.

2. Oficiul National al Registrului Comertului este organizat in subordinea Ministerului Justitiei ca institutie publica cu personalitate juridica, finantata integral din venituri proprii, are patrimoniu propriu, autonomie functionala si de decizie.

Oficiul National al Registrului Comertului are atributiile care ii revin potrivit dispozitiilor Legii nr 26/1990 privind registrul comertului, republicata, cu modificarile ulterioare, ale Legii nr 31/1990, privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legii nr 359/2004 privind simplificarea formalitatilor la inregistrarea in registrul comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si persoanelor juridice, Legii nr 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si a asociatiilor familiale care desfasoara activitati economice in mod independent, Legii nr 85/2006 privind procedura insolventei,precum si cele stabilite prin alte acte normative cu incidenta in domeniul sau de activitate.