Sistemul Bancar din România și Evoluția Acestuia după Aderarea la Uniunea Europeană

I. Sistemul bancar din România înainte de aderarea la UE

Sistemul bancar include banca centrală, toate băncile comerciale, băncile de afaceri, de depozit, de credit, industriale, agricole şi alte instituţii de credit existente într-o ţară, diferenţiate prin atribuţiile şi particularităţile funcţionării lor prin prerogativele conferite prin lege.

Sistemul bancar din România s-a constituit odată cu înfiinţarea Băncii Naţionale a României (1880). Apoi au apărut bănci mari şi mijlocii având capitaluri importante şi posibilităţile de obţinere a creditelor, atât de la B.N.R, cât şi de la mari bănci din străinătate.

În perioada interbelică, sistemul bancar s-a dezvoltat ca urmare a pătrunderii capitalului străin. Au apărut astfel Banca Italo - Română , Anglo – Română, Franco – Romană .

După al doilea război mondial au apărut bănci cu capital de stat care mobilizau mijloacele băneşti disponibile din economia naţională şi le dirijau sub formă de credite în sectoarele economiei la care erau arondate.

Structura sistemului bancar românesc înainte de 1990 era în mare parte similară cu cea a celorlalte economii din Europa Centrală si de Est, totuşi în anumite privinţe era mai rigidă şi a avut un rol pasiv în economie. Sistemul bancar românesc dinainte de reformă constă din Banca Naţională a României, care juca rolul atât de Bancă Centrală cât şi comercială şi din Băncile specializate pentru investiţii , comerţ exterior, agricultură şi economii.

După 1990 sistemul bancar este considerat ca fiind cel mai fragil mecanism al unei economii, în sensul că resimte cel mai puternic şocurile induse în economie. Sistemul bancar românesc, deşi afectat de falimentul câtorva bănci private, s-a dovedit a avea cea mai bună evoluţie, prestaţia Băncii Naţionale influenţând hotărâtor atât băncile comerciale cât şi evoluţia economiei în ansamblu .

Reforma sistemului bancar românesc a început în 1991 prin crearea unui sistem pe două nivele, în care Banca Naţională îşi pierde caracterul de bancă comercială (prin desprinderea din BNR a BCR) si, domeniul se deschide noilor operatori bancari. În perioada scursă din 1990, în ciuda unor sincope ale câtorva bănci, receptate negativ de către populaţie, sistemul bancar românesc este vizibil mai stabil şi mai bine reglementat decât restul economiei în ansamblul prin: prezenţa unor bănci străine alături de băncile cu capital mixt român-străin , cerinţe de capital minim stabilit de BNR, crearea Bursei de Valori, reglementări prudenţiale cum ar fi maximul împrumutului pe un singur client, plasamentele în societăţii nebancare, cumpărarea pachetelor de acţiuni ce depăşesc 5 % din capital; asigurarea depozitelor populaţiei la bănci, cerinţe de rezerve minime obligatorii, constituirea fondului de rezervă şi a provizioanelor specifice de risc deductibile fiscal, înfiinţarea sistemului de decontări interbancare prin intermediul Casei de Compensaţie, reglementări în domeniul valutar.

În anii ’90 a început o perioadă de reforme şi crize bancare, anii 1990-2000 purtând amprenta urmatoarelor aspecte:

vidul de legislatie - în mod special de legislatie contabila. În anul 1997 a fost

aprobată aplicarea începând cu ianuarie 1998 a noului plan de conturi pentru societăţile comerciale bancare care a ridicat probleme de natura tehnică pentru informaticieni şi contabili şi a adus noutăţi care vor influenţa în mod direct profitabilitatea băncilor:

o obligativitatea calculului şi înregistrării pe contul de profit şi pierderi a

creanţelor şi datoriilor ataşate – această regula apropia contabilitatea românească de nivelul standardelor de contabilitate internaţională;

o obligativitatea determinării profitului/pierderii numai în moneda naţională –

regulă contrară standardelor de contabilitate internaţională;

evoluţii spectaculoase pe piaţa interbancară (de ex. în perioada ianuarie-februarie

1997 cursul leu/dolar comunicat de către BNR a evoluat de la 4035 leu/dolar la data de 01.01.1997 la 7744 leu/dolar la mijlocul lunii februarie 1998);

prăbusirea burselor din Asia de Sud-Est şi criza ruseasca, a contribuit la crearea

situaţiei de criză din 1999, când asupra României a plutit întrebarea dacă va intra sau nu în încetare de plăţi, dacă va rambursa sau nu la termen volumul mare de rate şi de dobânzi scadente;

criza Bancorex;

decapitalizarea societăţilor bancare;

acordarea fără discernământ a creditelor bancare – deşi au cunoscut perioade de

evoluţie favorabile, datorită creditelor neperformante, bănci precum Dacia Felix, Credit Bank, Columna, Albina, Bankcoop, Bancorex, Banca Internationala a Religiilor, Banca Turco-Româna – au ajuns în situaţii critice, fără posibilităţi reale de mişcare şi redresare;

lipsa de profesionalism a managementului majorităţii băncilor comerciale.