Spălarea Banilor

Introducere

Bani „murdari” – o notiune pe cât de inovatoare, pe atât de neclara. În principal, acestia sunt utilizaţi de către organizaţiile criminale, fie de către alţi subiecţi, ca o modalitate de obţinere a unor venituri şi de neplată a impozitelor. Este dificil a depista banii „murdari”, din considerentul că aceştia îmbracă diferite forme, iar forţa distrugătoare a circuitului banilor „murdari” o constituie fapta numită spălarea banilor.

Însăşi noţiunea „spălarea banilor” este relativ recentă în vocabularul juridic, dar necesitatea de a ascunde natura sau existenţa unor venituri criminale sau, cel puţin, dubioase apare deja în secolul al XX-lea.

Spălarea banilor include metode şi procedee ce permit obţinerea în urma activitaţii ilegale a unor mijloace băneşti sau a altor bunuri şi tăinuirea, deghizarea originii lor, fie acordarea unui aspect aparent legal sursei acestora. Fapta în cauză devine una dintre cele mai raspândite tipuri de infracţiuni economice, atât în plan naţional, cât şi internaţional.

Banii „murdari” distrug businessul onest, corup instituţiile statului, constituie un mediu favorabil dezvoltării corupţiei şi criminalităţii organizate, punând astfel în pericol întregul sistem economic al statului.

Problema spălării banilor a fost abordată, în mod organizat, în conţinutul Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, care a fost adoptată la data de 20 decembrie 1988, la Viena, în contextul sensibilizării comunităţii internaţionale pentru combaterea traficului de droguri . Părţile semnatare acestei convenţii, fiind conştiente că traficul ilicit reprezintă o sursă de câştiguri financiare considerabile, care permit organizaţiile criminale transnaţionale să penetreze şi să corupă structurile de stat, activităţile comerciale şi financiare legitime, cât şi societatea la toate nivelurile sale, au adoptat primele măsuri de împiedicare a acţiunilor de reciclare a fondurilor provenite din comerţul cu droguri.

În foarte scurt timp, sursele de bani murdari, la fel şi posibilitatea de reciclare a acestora, s-au extins şi astfel importante venituri provenind în principal din activităţi componente ale economiei subterane sunt infiltrate prin diverse metode în economia reală.

Capitolul 1

Secţiunea 1.1 Scurt istoric al spălării baniilor

Desigur, „spălarea banilor”, nu este o activitate nouă, tendinţa de a ascunde originea ilicită a unor sume şi de a conferii acestora o aparentă legalitate şi implicit onestitate şi respectabilitate posesorilor acestor sume, are origini vechi. Pot fi amintiţi, în acest context, negustorii şi cămătarii din Evul Mediu care, pentru a ascunde dobânzile primite pentru împrumuturile ce le atribuiau, în condiţiile în care biserica catolică interzisese cămătăria, apelau la o gamă variată de trucuri financiare, care corespund în mare parte şi azi tehnicilor de reciclare a fondurilor.

Termenul de spălare a banilor a început să fie folosit în anii 1920, când în SUA unele grupuri infracţionale (foarte cunoscuţi ar fi Al Capone şi Bugsy Moran) au deschis spălătorii, fie auto, fie rufe, care aveau rolul de a spăla „bani murdari”, în fapt să-şi justifice banii proveniţi din diverse activităţi criminale. Probabil, de la aceste activităţi a rămas şi denumirea de „money laudering” (spălarea banilor) care în timp a căpătat şi o consacrare juridică.

Descriind pericolul spălării banilor, unii metaforizau cum că aceasta ar fi inima crimei organizate, adică ceea ce o face să existe.

În zilele noastre, acestui scop îi folosesc restaurantele fast-food, cazinourile şi societăţile comerciale ce au la bază numerarul.

Spălarea banilor este un proces complicat care parcurge mai multe etape şi implică multe persoane şi instituţii. Reciclarea fondurilor este un rpoces complex prin care veniturile provenite dintr-o activitate infracţională sunt transportate, transferate, transformate sau amestecate cu fonduri legitime, în scopul de a ascunde provenienţa sau dreptul de proprietate asupra pofiturilor respective . Necesitate a de a recicla banii decurge din dorinţa de a ascunde o activitate infracţională. Este cea mai periculoasă componentă a economiei subterane şi cuprinde: activităţile de producţie, distribuţie şi consum de droguri, traficul de arme, traficul de materiale nucleare, furtul de automobile, prostituţia, traficul de carne vie, corupţia, şantajul, falsificarea de monede sau alte valori, contrabandă, etc.

Activităţile criminale, precum traficul de droguri, de armament, de material nuclear, sunt o realitate pe care o sesizăm destul de des prin intermeiul unor ştiri de senzaţie, dar în spatele acestor activităţi circulă sume uriaşe, generatoare de adevărate fluxuri economice financiare.