Acquis-ul comunitar privind libera circulație a persoanelor

1. ACQUIS-UL COMUNITAR PRIVIND LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR

Esenta acestei libertati consta in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului membru pe teritoriul caruia acestia se afla si isi desfasoara activitatea si cetatenii celorlalte state membre care se afla si muncesc pe teritoriul aceluiasi astat. Aceste discriminari pot sa priveasca conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui regim nediscriminatoriu privind aceste aspecte se realizeaza libera circulatie a persoanelor in spatiul comunitar.

Libera circulatie a persoanelor constituie o parte a conceptului mai cuprinzator – Piata Interna – care nu poate fi realizata in conditiile existentei unei frontiere interne si a restrictionarii circulatiei persoanelor.

Sensul conceptului de libera circulatie a persoanelor a evoluat mult de la aparitia sa, odata cu evolutia reglementarilor comuniatare (ajungand de la persoana privita doar ca agent economic la notiunea de cetatean al Uniunii).

2. EVOLUTIA LIBEREI CIRCULATII A PERSOANELOR

Primele prevederi referitoare la libera circulatie a persoanelor sunt mentionate in Tratatul de la Roma, care stabilea eliminarea intre statele membre a obstacolelor in calea liberei circulatii a persoanelor, serviciilor, capitalului si marfurilor, fiind interzisa orice discriminare pe motiv de nationalitate.

Semnarea acordului de la Schengen la 14 iunie 1985 (de Franta, Belgia, Olanda, Luxenburg, Germania) a constituit un salt calitativ in calea realizarii ulterioare a liberei circulatii a persoanelor. Prin semnarea acordului partile contractante si-au propus in materie de circulatie a persoanelor sa suprime controalele la frontierele commune si sa le transfere la frontierele externe. In 1990 partile contractante ale acordului semneaza Conventia de aplicare a Acordului de la Schengen, imprimand o noua dimensiune eforturilor de realizare a liberei circulatii a persoanelor. Ulterior, Conventia a fost semnata de majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene cu exceptia Marii Britanii si Irlandei: Italia (27 noiembrie 1990), Spania si Portugalia (25 iunie 1991), Grecia (6 noiembrie 1992), Austria (28 aprilie 1995), Danemarca, Suedia si Finlanda (19 decembrie 1996). Norvegia si Islanda fiind in afara spatiului comunitar au incheiat acorduri de cooperare privin acquis-ul Schengen.

Prin Actul Unic European ( intrat in vigoare in 1987) libera circulatie a persoanelor capata o noua calificare fiind definita drept una dintre cele 4 libertati fundamentale ale Pietei Interne. Acest nou statut a codus la accelerarea procesului de extindere a dreptului de libera circulatie privind noi categorii de persoane cum ar fi studenti, pensionari, persoane care nu desfasoara activitati economice dar au resurse suficiente de trai.

Prin Tratatul de la Maastricht ( 1993) a fost introdus conceptul de “cetatenie europeana”, prin intermediul careia s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in interiorul Uniunii Europene tuturor cetatenilor statelor membre. In plus Tratatul a inclus in domeniul de interes comun al statelor membre si politica referitoare la azil, trecerea frontierelor externe si politrica referitoare la imigratie (incluzand in al treilea Pilon al Uniunii Europene – Cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne).

Tratatul de la Amsterdam (1997) a introdus prevederile legate de aceste aspecte in Tratatul de la Roma si a prevazut o perioada de 5 ani pentru aplicarea procedurilor comunitare si in aceste domenii .

Libera circulatie a persoanelor trebuie insotita de masuri de securitate si justitie, pentru a crea un cadru favorabil de exercitare a acesteia in beneficiul tuturor.

In cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000) Consiliul, Parlamentul European si Comisia Europeana au semnat “Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene”.

Prin acest document sunt reunite intr-un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale – consacrate intr-o serie de documente internationale, europene si nationale. Din punct de vedere a sferei subictelor de drept, Carta nu face nici o deosebire intre cetatenii care se afla in mod legal pe teritoriul comunitar.

In acest sens, in art. 15 alin. 1 din Carta este reglementat dreptul oricarui cetatean al Uniunii de a avea libertatea sa caute serviciu, sa lucreze, sa se stabileasca sau sa furnizeze servicii in orice stat membru. Alin 3 al aceluiasi articol dispune ca rezidentii tarilor parti care sunt autorizati sa munceasca pe teritoriul statelor membre au dreptul la conditii de munca echivalente cu acelea de care beneficiaza cetatenii sau cetatenele Uniunii Europene.

Conform dispozitiilor art 45 pct.1 din Carta orice cetatean al Uniunii Europene are dreptul de a se deplasa si de a-si stabilii resedinta in mod liber pe teritoriul statelor membre.

Libertatea de circulatie si de sedere poate sa fie acordata, in conformitate cu Tratatul instituind Comunitatea Europeana, cetatenilor unor terte tari care domicilieaza legal pe teritoriul unui stat membru (conf art. 45 pct.2 din Carta).

Protejarea drepturilor fundamentale ale omului reprezinta unul dintre principiile de baza ale dreptului comunitar, insa nici Tratatul de la Roma si nici Tratatul de la Maastricht nu contineau o codificare a acestor drepturi fundamentale.

Obiectivul principal privind respectarea drepturilor omului in Uniune a fost acela de a asigura protejarea acestor drepturi in proiectarea, aplicarea, si interpretarea legislatiei comuniatre.

Pe parcursul evolutiei comunitare, Curtii de Justitie i-a revenit rolul de a stabilii compatibiliatea intre drepturile fundamentale recunoscute si protejate prin constitutiile statelor membre si o serie de drepturi calificate la nivel comunitar ca fiind fundamentale.

Prin adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale au fost inlaturate aceste neajunsuri.

Toti cetatenii Uniunii Europene au dreptul sa circule liber in spatial european, sa aiba acces la documente si sa se adreseze Mediatorului European pentru exercitarea dreptului de petitionare.