Actele Juridice ale Autorităților Administrației Publice Centrale

Actele juridice ale

autoritătilor administratiei publice centrale

1.Noţiunea de act administrativ

Definirea principalelor acte juridice ale autorităţilor administrative publice a dat naştere unor controverse în literatura de specialitate, în condiţiile în care nici legislaţia nu folosea în mod constant aceeaşi terminologie precum a desemna actele administraţiei.

Astfel, în perioada interbelică se opera cu expresia de genul: „actele puterii executive” sau „actele făcute de puterea executivă” , sau „acte de drept administrativ”, „acte administrative” etc.

În prezent considerăm că această controversă a fost eliminată după adoptarea Constituţiei României în anul 1991, a legii contenciosului administrativ şi a legii organice care reglementează activitatea autorităţilor administraţiei publice, folosindu-se neîndoielnic expresia de „act administrativ”. Forma principală de activitate a autorităţilor administraţiei publice o reprezintă actele juridice. Unele din aceste acte sunt emise (încheiate) potrivit dreptului comun, însă nu constituie obiect de studiu al dreptului administrativ.

Această disciplină juridică studiază numai actele juridice emise (încheiate) de autorităţile publice, în calitate de subiecte de drept învestite cu prerogative de putere publică. Actele emanate de la autorităţile administraţiei publice, în regim de putere publică, poartă denumirea generică de acte administrative. Actele administrative reprezintă forma juridică principală a activităţii autorităţilor administraţiei publice începând cu autorităţile puterii executive, Preşedintele României, Guvern, ministere

La nivelul acestor autorităţi, actele administrative pe care le emit, potrivit competenţelor atribuite prezintă caracteristica esenţială că reprezintă aproape exclusivitatea modalităţilor de realizare a atribuţiilor deci sunt în număr foarte mare, aşa cum este cazul Guvernului. Pe măsură ce ne situăm în faţa unor autorităţi, administrative aflate pe o treaptă ierarhică inferioară, numărul actelor administrative scade, datorită restrângerii competenţelor normative, al specializării activităţilor acestor organe.

Rezultă că nivelul ierarhic unde se situează o anumită autoritate administrativă are un impact direct asupra caracteristicilor activităţii acesteia şi în special în ceea ce priveşte numărul actelor administrative emise, a operaţiunilor administrative sau altor manifestări legale ale autorităţilor.

Guvernul reprezintă, din acest context, autoritatea cu competenţă generală, naţională, în domeniul administraţiei publice chiar dacă, "Executivul nostru" este unul bicefal, "Preşedinte Guvern”

Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, noţiunea de act adminis¬trativ are două sensuri:

În sens restrâns, actul administrativ este actul cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării execută¬rii legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice [art. 2 alin. (1) lit. c)]. Deşi legea nu prevede în mod expres, actul administra¬tiv stricto sensu reprezintă o manifestare unilaterală de voinţă a autorităţilor publice.

În sens larg, prin act administrativ înţelegem orice act juridic emanat de la autori¬tăţile publice în regim de putere publică.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a Il-a din Legea nr. 554/2004, sunt asimi¬late actelor administrative, în sensul acestei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executa¬rea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi achiziţiile publice, toate acestea reprezentând categoria contractelor administrative. Textul de lege invocat se încheie cu precizarea că, prin legi speciale, pot fi pre¬văzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ. Deducem, deci, că toate aceste contracte fac parte din categoria actelor adminis¬trative. Alineatul al doilea al art. 2 din Legea nr. 554/2004 prevede că se asimilează acte¬lor administrative unilaterale refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Din coroborarea acestor dispoziţii legale, reiese că legiuitorul român a definit actele administrative stricto sensu ca manifestări unilaterale de voinţă a autorităţilor publice şi actele administrative asimilate, din care fac parte atât contractele administrative (manifestările bilaterale de voinţă), cât şi refuzul expres sau tacit al autorităţilor publice de rezolvare a cererilor particularilor privitoare la drepturile şi interesele lor legitime.