Acțiunea în Tăgada Paternității

ACTIUNEA IN TAGADA PATERNITATII

1.Noţiunea de filiaţie

1.1. Definiţie

Filiaţia în sens larg desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o persoană de un strămoş al ei, un şir neîntrerupt între care faptul naşterii a stabilit legătura de la părinte la copil. În înţeles restrâns, filiaţia este legătura dintre un copil şi fiecare din părinţii săi. Ea se întemeiază pe legătura de sânge dintre copil şi părinţi care rezultă din faptul naşterii şi cel al concepţiei.

1.2. Tipuri de filiaţii

În funcţie de părintele faţă de care se stabileşte filiaţia avem două tipuri de filiaţie:

- filiaţia faţă de mamă

- filiaţia faţă de tată

1.2.1. Filiaţia faţă de mamă

Filiaţia faţă de mamă se stabileşte prin certificatul de naştere, ea rezultând din faptul naşterii conform art. 47 Codul familiei

Pentru stabilirea filiaţiei faţă de mamă, trebuie să se dovedească faptul naşterii copilului precum şi identitatea dintre copilul născut şi cel ce vrea să stabilească filiaţia. Aceştia se pot dovedi prin orice mijloc de probă, fiind vorba despre fapte materiale.

Faptul naşterii copilului se dovedeşte fie prin Certificatul de naştere, fie prin folosirea stării civile concordante. Realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al naşterii nu poate fi contestată în orice împrejurare. Astfel potrivit art. 51 Codul Familiei, starea civilă care rezultă din Certificatul de naştere şi folosirea stării civile conforme cu acest certificat nu poate fi pusă în discuţie, nici de către copil care ar reclama o altă stare civilă, nici de o altă persoană care ar contesta-o.

Existenţa concordantă a Certificatului de naştere şi a folosirii stării civile creează prezumţia absolută că starea civilă arătată în acest mod corespunde realităţii.

Contestarea stării civile a copilului poate fi pusă în discuţie în următoarele cazuri:

- copilul are Certificat de naştere şi folosinţa stării civile, dar acestea nu sunt concordante;

- copilul nu are nici Certificat de naştere nici folosinţa stării civile;

- copilul are certificat de naştere dar nu are folosinţa stării civile.

1.2.2. Filiaţia faţă de tată

Legătura juridică dintre un copil şi tatăl său se numeşte filiaţie faţă de tată ori paternitate. Deosebim paternitatea:

- din căsătorie;

- din afara căsătoriei.

2. Moduri de stabilire a filiaţiei

Modul în care se stabileşte paternitatea din căsătorie, diferă de cel pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei. Astfel paternitatea din căsătorie se stabileşte prin prezumţia de paternitate, iar paternitatea din afara căsătoriei se poate stabili fie prin recunoaşterea voluntară din partea pretinsului tată, fie prin acţiune în justiţie pentru stabilirea paternităţii.

2.1. Filiaţia copilului rezultat din căsătorie

Prezumţia de paternitate Filiaţia faţă de tată rezultă din faptul concepţiei (zămislirii). Acest fapt nu este susceptibil de a fi dovedit în mod direct şi nemijlocit. De aceea pentru stabilirea paternităţii legea prevede un mijloc de probă potrivit căruia se pleacă de la un fapt material, cert şi uşor de dovedit, care este naşterea pentru a se ajunge la un fapt necunoscut şi care nu poate fi stabilit în mod direct şi nemijlocit şi anume zămislirea. Acest mijloc de probă este prezumţia de paternitate.

Prezumţia de paternitate reflectă înfăptuirea principiului monogamiei căsătoriei. Prezumţia se aplică numai copiilor din căsătorie.

Fundamentul prezumţiei de paternitate:

În stabilirea prezumţiei de paternitate, legea a avut în vedere, ceea ce există în regulă generală în cazul căsătoriilor, că soţii au avut relaţii de felul acelora din care au putut rezulta copii şi că ei şi au respectat obligaţia de fidelitate.

Copii care beneficiază de această prezumţie, conform art.53 Codul familiei. sunt:

- copilul este născut în timpul căsătoriei

- copilul este conceput în timpul căsătoriei şi este născut după încetarea ori desfacerea căsătoriei, ori declararea nulităţii sau anularea căsătoriei.

Cum operează prezumţia de paternitate.

Prezumţia de paternitate îşi produce efectele indiferent de indicaţiile actului de naştere al copilului care ar putea să arate de exemplu ca tatăl al copilului pe altcineva decât soţul mamei sau că tatăl copilului este necunoscut.

În cazul în care soţul mamei nu este trecut în Registrul de stare civilă ca tată al copilului se poate introduce o acţiune prin care să se constate aplicabilitatea dispoziţiilor art. 53 Codul familiei care prevede prezumţia de paternitate şi să se ceară rectificare actului de naştere.

Dacă soţul mamei a fost declarat mort la o dată anterioară naşterii şi concepţiei copilului acesta din urmă este un copil din afara căsătoriei şi se poate introduce acţiune în contestaţie filiaţiei din căsătorie şi să se ceară rectificarea actului de naştere în care era trecut drept tată persoana declarată moartă.

În ceea ce priveşte problema dacă copilul născut sau conceput între data stabilită ca fiind aceea a morţii soţului mamei şi data rămânerii definitive a hotărârii declarative de moarte beneficiază ori nu de prezumţie deosebim:

a) copilul conceput în această perioadă nu beneficiază de prezumţia de paternitate, deoarece el este conceput după încetarea căsătoriei;

b) copilul născut în aceeaşi perioadă beneficiază de prezumţie dacă naşterea a avut loc până la 300 de zile de la data stabilită ca fiind cea a morţii soţului mamei.

Timpul legal al concepţiunii copilului prezintă importanţă pentru stabilirea paternităţii. Pentru a se aplica prezumţia de paternitate este necesar să se stabilească faptul că un copil a fost conceput în timpul căsătoriei. Având în vedere că nu se poate determina cu precizie data concepţiei unui copil, legea stabileşte pe baza datelor medicale privind durata minimă şi maximă a gestaţiunii, că perioada concepţiunii este cuprinsă între a 300-a zi şi a 180-a zi dinaintea naşterii copilului (art. 61 Codul familiei). Potrivit acestui text pentru a afla timpul legal al concepţiunii unui copil se socoteşte de la ziua naşterii acestuia înapoi până la 180 zile, iar de la 180-a zi până la a 300-a zi se întinde perioada concepţiunii copilului. Dacă această perioadă, o parte din ea sau numai o zi se situează în timpul căsătoriei, înseamnă că acest copil este conceput în timpul căsătoriei cu toate efectele juridice care decurg din aceasta. Dar dacă mama s-a recăsătorit prezumţia de paternitate nu mai operează în ceea ce priveşte persoana fostului său soţ, căci încheind o nouă căsătorie aceasta se aplică numai faţă de noul soţ.

Timpul legal al concepţiunii se calculează „de la zi la zi”, adică pe zile iar nu pe ore. În realitate acest timp legal este de 121 de zile deoarece legea face vorbire de cea de-a 300 zi şi a 180 zi „dinaintea naşterii” copilului, ceea ce înseamnă că ziua naşterii, care este ziua de plecare a termenului nu se socoteşte, dar se socoteşte ziua de împlinire.

Din punct de vedere al dispoziţiei art. 61 Codul Familiei, se creează o prezumţie absolută în ceea ce priveşte determinarea timpului legal al concepţiunii.

În literatura juridică există unanimitate de vedere cât priveşte caracterul absolut al prezumţiei privind timpul legal al concepţiei copilului. Există mai multe păreri cu privire la acest aspect.