Acțiunea Normelor Juridice în Spațiu

ACTIUNEA NORMELOR JURIDICE ÎN SPATIU

Actiunea normelor juridice în spatiu are în vedere teritoriul asupra caruia norma juridica este valida. În principiu, norma juridica este teritoriala, în sensul ca ea este obligatorie pe teritoriul statului sub a carui autoritate s-a nascut.

Teritoriul statului desemneaza întinderile de uscat si apa, ca si subsolul si spatiul aerian aflate în interiorul granitelor statului respectiv. Teritorialitatea determina atât procesul de creare a dreptului, cât si limitele obligativitatii dreptului national. Dreptul creat de stat este izvorât din realitatile nationale, din datele esentiale ale fenomenelor economice, sociale si politice care se desfasoara în limitele teritoriului national. Sub aspectul obligativitatii, dreptul national vizeaza persoanele, bunurile, actele, situatiile juridice si faptele juridice care se petrec pe teritoriul national. De la aceasta regula a teritorialitatii actiunii normei juridice în spatiu exista si exceptii. Cea mai importanta dintre acestea o constituie extrateritorialitatea, în virtutea careia norma de drept a unui stat se poate aplica si în afara teritoriului sau. Astfel, potrivit legii române, dispozitiile Codului civil cu privire la bunuri imobile se aplica tuturor imobilelor aflatoare în cuprinsul teritoriului României chiar când ele se poseda de catre români. Ca o exceptie de la principiul teritorialitatii, art.2 alin.2 al Codului civil stabileste ca dispozitiile legii române privitoare la starea civila si la capacitatea civila a românilor se aplica acestora oriunde s-ar afla. Aceasta regula este valabila si pentru cetatenii români aflati în strainatate.

De asemenea, hotarârile judecatoresti, pronuntate în conformitate cu legea româna, se pot aplica si pe teritoriul altor state.

Din cele expuse se poate constata ca legea româna este în acelasi timp teritoriala si extrateritoriala.

Efectele de extrateritorialitate pot fi solutionate în zile noastre de catre dreptul international. Tratatele internationale pot permite ca pe teritoriul unui stat sa se poata aplica legea altui stat, datorita unor ratiuni legate de eficienta luptei împotriva criminalitatii internationale, în special a crimei organizate, a spalarii banilor murdari, a traficului de carne vie si de stupefiante etc.

În mod cert, într-o lume divizata într-o multitudine de sisteme de drept national, apare în mod necesar problema coordonarii acestor sisteme, a eliminarii contradictiilor dintre acestea si reglementarea conflictelor de legi.

Rolul esential în realizarea acestei functii integratoare a sistemelor de drept nationale îl constituie dreptul comparat si dreptul international.

Analiza diferitelor sisteme contemporane de drept pune în lumina elementele care le diferentiaza si pe cele comune, avantajele si dezavantajele pe care le prezinta reglementarile juridice din diferite state. pe baza studiilor de drept comparat au fost puse în evidenta anumite constante ale sistemelor de drept nationale, care constituie un fel de drept comun al tarilor civilizate, aflat în continua expansiune. Pe de alta parte, anumite reglementari internationale contribuie la generalizarea unor principii generale de drept si a unor institutii juridice în diferite sisteme nationale de drept. Un exemplu edificator îl constituie Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care a înscris în cuprinsul ei drepturile esentiale ale omului (dreptul la viata, libertatea de gândire, a constiintei si religiei etc.), care au luat forma unei declaratii regionale/Conventia americana privind drepturile omului - Pactul de la San José - 1969; Carta africana a drepturilor omului si popoarelor - Nairobi - 1981; Declaratia îndatoririlor fundamentale ale popoarelor si statelor asiatice - Djakarta - 1983; Declaratia islamica universala a drepturilor omului - 1981. Apoi principiile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului au devenit surse ale unor tratate regionale sau chiar ale dreptului intern. În acest sens, Constitutia României stabileste ca Declaratia Universala a Drepturilor Omului, Pactele drepturilor omului si alte tratate din acest domeniu constituie surse de interpretare a drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Dreptul international îsi aduce contributia sa la coordonarea sistemelor de drept national si prin actiunea de unificare a legislatiilor si prin sistemul de reglementare a conflictelor de legi.

Unificarea legislatiilor statelor nationale situate într-un anumit cadru geografic si legate între ele prin anumite afinitati culturale se realizeaza în anumite limite sub mai multe forme. O prima modalitate de unificare legislativa a constituit-o preluarea Codului lui Napoleon ori a Codului civil german de catre alte state. Astfel, Codul civil român are drept sursa de inspiratie Codul civil francez de la 1804, prin filiera bulgara a compilarii acestuia.

În zilele noastre, unificarea legislatiilor statelor nationale are loc prin intermediul unor organisme profesionale internationale, influenta acestora generând reglementari juridice uniforme în dreptul maritim, dreptul cosmic etc. Mijlocul cel mai frecvent utilizat în acest domeniu îl constituie tratatele internationale, care introduc pentru statele-parti reglementari juridice unitare în diferite domenii de activitate. Constitutia României prevede în mod expres ca tratatele internationale ratificate de catre Parlament face parte din dreptul intern, dând expresie conceptiei dualiste, în virtutea careia ordinea juridica interna receptioneaza prin lege dreptul international în sistemul dreptului national.

O contributie deosebita la unificarea legislatiilor statelor nationale o au tratatele internationale prin care se instituie organisme supranationale, cum ar fi Uniunea Europeana, ale carei reglementari devin obligatorii pentru statele membre. Tratatele care stau la baza Uniunii promoveaza transferul de competenta si de suveranitate nationala catre organismele comunitare si de preluare în dreptul intern a acquis-ului comunitar. Consiliul si Comisia europeana pot emite regulamente, directive, pot formula recomandari si avize. Regulamentele sunt texte generale, obligatorii si aplicabile direct în statele membre. Directivele tin statele membre în ceea ce priveste rezultatul ce urmeaza a fi atins, lasând instantelor nationale competenta privitoare la forme si mijloace de aplicare a reglementarilor internationale.

Reglementarea conflictelor de legi. Un conflict de legi apare atunci când doua sau mai multe state, prin legi proprii, reglementeaza aceeasi problema. Conflictele de legi pot avea în vedere competenta instantelor judecatoresti sau procedura aplicabila în solutionarea unor conflicte internationale. Ele tin de raporturile juridice care au un element de extraneitate (persoane cu cetatenii diferite, actul sau faptul juridic priveste un strain sau se produce pe un alt teritoriu).

Solutionarea unor asemenea conflicte de legi tine de dreptul international privat. Regulile acestuia în fiecare stat national stabilesc, în lipsa conventiilor internationale, modul de solutionare a conflictelor de legi.