Acțiunea normelor juridice în timp, spațiu și asupra persoanelor

I. ELEMENTE DE TEORIE GENERALA A NORMELOR

Din cele mai vechi timpuri, cele mai simple actiuni umane erau îndreptate spre a le asigura securitatea si celelalte necesitati primitive, însa pe parcursul evolutiei socio-umane acestea au luat forma unor actiuni „controlate” pentru a nu tulbura echilibrul comunitatii. Cei care, totusi, tulburau acest echilibru, erau pedepsiti, de aici formându-se si ideea de „raspundere”, de respectare a „aproapelui”, sub aspectul securitatii si actiunilor acestuia.

Convietuirea sociala l-a determinat pe om sa manifeste încredere într-o directiva dinainte stabilita, pe care trebuie sa o respecte si sa o apere.

Conceptul de „norma” este originar din limba latina având sensul de rigla sau instrument necesar pentru a trasa linii, fapt care a sugerat, în timp, un mijloc de directionare spre ceva dinainte stabilit, regula sau cadrul de referinta al actiunilor .

II. CONCEPTUL DE NORMA JURIDICA

Norma de drept este elementul primar al oricarui sistem juridic. Normele se grupeaza în institutii de drept, institutiile în ramuri, ramurile în parti ale sistemului, iar partile în sisteme.

Norma juridica este una categoriile centrale ale dreptului, atât ca particica fundamentala a sistemului de drept pozitiv, cât si ca obiect de cercetare a stiintei dreptului în general si a teorii si filosofii dreptului în social.

În conceptia lui J. Masguelin, „potrivit cu definitia cea mai generala si cea mai obiectiva, regula de drept este orice punct investit cu forta obligatorie si care are ca obiect de a crea drepturi si, corelativ, obligatii, care sunt modurile de creare a acestui precept, puterea sa si destinatorii sai” .

Ioan Ceterchi defineste norma juridica ca: „elementul constitutiv al dreptului este o regula de conduita, instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare este asigurata la nevoie, prin forta coercitiva a statului” .

În viziunea lui Ion Dogaru, „norma juridica este o regula de conduita generala, impersonala si obligatorie, care exprima vointa electoratului înfatisat de organul legislativ, regula al carei scop este de a asigura ordinea sociala si care poate fi adusa la îndeplinire pe cale statala, la nevoie prin constrângere”.

Norma juridica este definita în tratatele juridice ca: „o regula de conduita generala si obligatorie, destinata sa ordoneze relatiile interumane prin reglementarea unor comportamente determinate, regula elaborata, acceptata si recunoscuta de stat si impusa la nevoie în caz de încalcare prin forta coercitiva a acesteia”.

Norma juridica sau de drept reprezinta elementul fundamental al oricarui sistem de drept, iar în analizarea acesteia se porneste de la doua tipuri de consideratii. În primul rând, etimologic, conceptul de norma desemneaza o regula ce reglementeaza comportamentul uman, adica este o norma sociala. În al doilea rând sistemul normelor sociale cuprinde norme sociale, norme de drept, norme morale, norme religioase, sau norme politice potrivit domeniului relatiilor sociale vizate. Pornind de la aceste consideratii, se poate aprecia ca norma de drept este o norma sociala obligatorie. Fiind obligatorie, ea este investita cu forta juridica obligatorie, creând drept si corelativ obligatoriu pentru destinatarii ei.

Regulile de drept nu iau nastere decât cu conditia ca oamenii sa formeze un grup pe „baza unei societati veritabile care implica scop social specific, organizare si ierarhie”, explica Jean Dabin.

Norma juridica este un fenomen natural si obligatoriu în orice grup organizat sub forma unei comunitati în care indivizii participa nu doar pe baza unor legaturi de solidaritate, ci îsi subsumeaza actiunea unui scop social specific. Este vorba deci de revitalizarea vechiului principiu roman „ubi societas, ibi jus”. Orice societate organizata reclama o regula de drept pentru a se putea constitui, întrucât destinatarii normei juridice trebuie sa fie mentinuti în obligatiile inerente starii sociale printr-o regula care determina si sanctioneaza statutul lor de membri. Pentru a întelege regula de drept, trebuie sa precizam scopul ei: permite viata în societate. Cine ar pretinde ca nu cunoaste nici o regula de drept, s-ar exclude prin aceasta din orice grup. Ordinea necesara în viata sociala satisface imperativul necesar. Doar actionând pe baza unor reguli preconstituite, oamenii pot sa-si organizeze actiunile cunoscând consecintele faptelor lor. În acest fel este contracarata conceptia libertatii absolute: omul îsi înfrâneaza dorinta de libertate absoluta în momentul în care întelege ca o regula este justa si ca ea satisface prin urmare nu doar nevoia de securitate, ci si pe cea de justitie.