Acțiunile de Carte Funciară

Referat
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 4190
Mărime: 20.03KB (arhivat)
Publicat de: Ovidiu Ciobanu
Puncte necesare: 8

Extras din referat

Actiunile de carte funciara

Acţiunile de carte funciară sunt acele acţiuni în justiţie care au ca obiect înscrierile în cartea funciară.

Prin acţiunile de carte funciară se asigură înscrierea drepturilor reale imobiliare sau a drepturilor personale transmise, constituite, modificate sau, după caz, stinse, precum şi altor situaţii juridice, în cazul în care cel obligat sa consimtă la efectuarea acestor înscrieri, refuză să predea înscrierile trebuitoare pentru încuviinţarea înscrierii de către registratorul de carte funciară.

Acţiunile de carte funciară sunt mijloace juridice specifice prin care se asigură sancţionarea celor care sunt ţinuţi să tolereze înscrierea strămutării, constituirii, modificării sau stingerii unui drept tabular, în cazul în care aceştia refuză să predea, pe cale amiabilă, înscrisurile necesare efectuării înscrierilor corespunzătoare

Acţiunile de carte funciară sunt de 2 feluri: acţiunea în prestaţie tabulară şi acţiunea în rectificare.

1. Acţiunea în prestaţie tabulară

Acţiunea în prestaţie tabulară este acea acţiune prin care dobânditorul unui drept real imobiliar solicită instanţei obligarea pârâtului să predea înscrisul necesar pentru intabularea în cartea funciară, iar în caz contrar, să dispună înscrierea în cartea funciară.

Sediul materiei: Reglementarea iniţială – Decretul-Lege nr. 115/1938. Reglementarea actuală – art. 25 din Legea nr. 7/1996, republicată, modificat prin Legea nr. 247/2005.

Caractere juridice. Acţiunea în prestaţie tabulară este o acţiune:

- personală, deoarece apără un drept personal, iar nu unul real; dreptul reclamantului de a pretinde pârâtului să-i predea înscrisurile trebuitoare înscrierii în cartea funciară este un drept personal;

- principală, întrucât nu poate fi promovată decât pe cale principală;

- în realizare, deoarece reclamantul urmăreşte obligarea pârâtului să predea înscrisul trebuitor pentru intabularea sau înscrierea provizorie;

- imprescriptibilă exctinctiv, întrucât dreptul la acţiunea în prestaţie tabulară este imprescriptibil contra antecesorului tabular şi avânzilor săi cauză.

În comparaţie cu vechea reglementare cuprinsă în Decretul-lege 115/1938 (art. 22-25), domeniul de aplicare a acţiunilor în prestaţie tabulară întemeiate pe art. 27 din Legea 7/1996 este mult mai întins, deoarece, pe de o parte, în prezent înstrăinarea terenurilor cu sau fără construcţii, precum şi constituirea de alte drepturi reale asupra acestora, prin acte încheiate între vii, se face numai în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute, iar pe de altă parte, în cazul acţiuniii îndreptate contra terţilor achizitori a fost suprimată condiţia ca dobânditorul anterior să fi fost în posesiune la data când a contractat terţul dobânditor, în timp ce terţul achizitor cu titlu gratuit poate fi nu numai acela care dobândeşte dreptul real prin donaţie, ci şi cel care a dobândit un drept real printr-un legat cu titlu particular, întrucât legea nu distinge.

Drepturile reale dobândite sau modificate asupra imobilelor, în temeiul unor acte juridice valabil încheiate, devin opozabile terţilor numai de la data înscrierii lor în cartea funciară, însă nu pot fi stinse decât prin radierea lor din cartea funciară.

Nici în sistemul cărtilor funciare, actele juridice nu sunt si nu pot fi complet lipsite de efecte juridice înainte de înscrierea în cartea funciară, deoarece acestea sunt obligatorii celui care a consimţit irevocabil la înstrăinarea, grevarea, modificarea sau stingerea dreptului tabular, fiind ţinut sa tolereze înscrierea în cartea funciară, să predea toate înscrisurile necesare intabulării, să predea lucrul înstrăinat, să ceară radierea unor drepturi deja stinse.

Înainte de înscriere, actul juridic produce efecte limitate, respectiv transferul, constituirea sau modificarea dreptului real operează numai între părţile contractante, iar nu şi faţă de terţi şi deci, cu alte cuvinte, actul juridic rămâne cantonat în sfera raporturilor obligaţionale, întrucât faţă de terţi dreptul real nu se poate transmite, naşte sau modifica decât prin efectul înscrierii în cartea funciară. Cel care s-a obligat la strămutarea, constituirea sau modificarea unui drept real imobiliar este obligat să predea înscrisurile necesare pentru înscrierea dreptului, iar dacă este vorba de stingerea unui asemenea drept, să predea toate actele necesare pentru radierea lui din cartea funciară.

Actiunea în prestaţie tabulară este admisibilă dacă sunt întrunite următoarele trei cerinţe, dintre care numai primele două sunt generale, iar cea de-a treia este doar specială:

- Să existe o convenţie prin care antecesorul tabular s-a obligat să transmită, să constituie un drept real imobiliar în folosul altuia, valabil încheiată.

- Debitorul să refuze să predea înscrisurile necesare pentru înscrierea dreptului in cartea funciară în folosul dobânditorului.

- Terţul dobânditor să fi dobândit imobilul cu titlu gratuit sau să fi fost de rea-credinţă la data încheierii actului, în cazul în care, între timp debitorul a înstrăinat altuia imobilul iar acesta s-a înscris în cartea funciară.

1. Existenţa unui contract având ca obiect strămutarea, constituirea sau modificarea unui drept tabular. Această primă condiţie este temeiul juridic al acţiunii în prestaţie tabulară şi constă în orice act juridic (contract) al cărui obiect direct şi mijlocit este imobilul sau, după caz, un alt drept tabular.

2. Nepredarea de către antecesorul tabular a înscrisurilor necesare înscrierii dreptului. Dacă antecesorul tabular refuză să predea înscrisurile necesare pentru înscrierea în folosul succesorului tabular a dreptului real dobândit sau, după caz, modificat, cel îndreptăţit va putea intenta acţiunea în prestaţie tabulară. Înscrisurile necesare sunt altele decât înscrisul original care dovedeşte obligaţia antecesorului tabular de a strămuta, constitui sau modifica un drept tabular. În această categorie de înscrisuri suplimentare se încadrează următoarele:

- înscrisurile originale doveditoare a actelor juridice anterioare prin care mai multe persoane şi-au cedat succesiv una celeilalte dreptul real asupra unui imobil, iar înscrierile nu s-au făcut în mod regulat.

Preview document

Acțiunile de Carte Funciară - Pagina 1
Acțiunile de Carte Funciară - Pagina 2
Acțiunile de Carte Funciară - Pagina 3
Acțiunile de Carte Funciară - Pagina 4
Acțiunile de Carte Funciară - Pagina 5
Acțiunile de Carte Funciară - Pagina 6
Acțiunile de Carte Funciară - Pagina 7
Acțiunile de Carte Funciară - Pagina 8
Acțiunile de Carte Funciară - Pagina 9
Acțiunile de Carte Funciară - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Actiunile de Carte Funciara.doc

Alții au mai descărcat și

Răspunderea administrativă

RĂSPUNDEREA ADMINISTRATIVĂ Introducere Noţiunea, definiţia si trăsaturile principale ale răspunderii administrative Conceptul de răspundere, sau...

Cauzele care Înlătură Răspunderea Penală - Teoria Generală a Răspunderii Penale

1. AMNISTIA Art. 119 din Codul Penal prevede expres efectele amnistiei : “Amnistia înlătură răspunderea penală pentru fapta săvârşită. Dacă...

Sancțiuni disciplinare aplicate funcționarilor publici

SANCŢIUNI DISCIPLINARE APLICATE FUNCIONARILOR PUBLICI I. RǍSPUNDEREA ADMINISTRATIVǍ Ȋn sens general, prin administraţie publică se inţelege...

Uniunea Europeană și drepturile omului

Conştientă de patrimoniul său spiritual şi moral, Uniunea Europeană se întemeiază pe valorile indivizibile şi universale ale demnităţii umane,...

Statutul Magistratului Judecător

I. ASPECTE GENERALE Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de către judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în...

Acțiunile de Carte Funciară

§ 1. Scurt istoric Începuturile cărţilor funciare (numite în trecut funduare ) se găsesc în toate ţările din Apus încă din secolul XI-XIV d. H....

Principiile Noilor Cărți Funciare

Cărțile funciare sunt menite să arate întotdeauna și cu exactitate totalitatea raporturilor juridice privitoare la fiecare bun imobiliar și sa...

Carte Funciară (noțiune, structură, obiect)

Noțiunea de Carte Funciară în sens larg și în sens restrâns. Nu există o definiție legală în noul Cod civil a Cărții Funciare , însă din...

Te-ar putea interesa și

Publicitatea imobiliară

SCURT ISTORIC Publicitatea Imobiliara De-a lungul timpului, in Romania, publicitatea imobiliara s-a realizat prin mai multe modalitati,...

Sistemele de Publicitate Imobiliară în România

Capitolul 1: Introducere - justificarea alegerii temei În întreaga lume, guvernele se află într-o permanentă căutare în ceea ce priveşte...

Publicitatea Imobiliară

Capitolul 1 Consideraţii introductive privind publicitatea imobiliară 1.Definiţie, obiect şi scurt istoric Norma juridică a luat naştere şi s-a...

Înscrierile în Cartea Funciară

Publicitatea imobiliara detine un rol foarte important, intr-un stat de drept, asigurand securitatea statica si dinamica a circuitului juridic...

Efectuarea Înscrierilor în Cartea Funciară în Temeiul Hotărârilor Judecătorești

Efectuarea înscrierilor în cartea funciară În temeiul hotărârilor judecătoreşti 1. Publicitatea imobiliară întemeiată pe sistemul de evidenţă al...

Principiile noilor cărti funciare

I. PREZENTARE GENERALA PRECIZARI PREALABILE. Cartiile funciare sunt menite sa arate intotdeauna si cu exactitate totalitatea raporturilor...

Sistemul de publicitate imobiliară potrivit legii nr. 7 din 1996

I. NOTIUNEA SI OBIECTIVELE PUBLICITATII IMOBILIARE Publicitatea imobiliara desemneaza totalitatea mijloacelor juridice prevazute de lege prin care...

Publicitate imobiliară

1. Consideratii generale Prin notiunea de publicitate imobiliara se intelege totalitatea mijloacelor juridice prevazute de lege prin care se...

Ai nevoie de altceva?