Activitatea Procurorului în Urmărirea Penală

Abstract

Prosecutors are part of the Department of Public Prosecution under the Law No. 304/2004 on Judicial organization. They operate in the Prosecutor’s office, organized along each court, under the authority of the Ministry of Justice.

Prosecutor’s work is founded on principles of legality, impartiality and hierarchical control. They are forced to respect and protect the human dignity and to defend the rights of the person,exercising his powers only in accordance with the law.

Key words: Prosecutor, Department of Public Prosecution, criminal prosecution, criminal prosecution authorities, trial.

1. Introducere.

Termenul de “procuror” cu accepţiunea de reprezentant al statului în privinţa aplicării legii a fost introdus prin Ordonanţa din 25 martie 1302 a Regelui Filip al IV-lea cel Frumos al Franţei, prin care s-a introdus funcţia de procuror general pe lânga fiecare instanţă de judecată, care avea în competenţă urmărirea infractorilor, trimiterea lor în judecată şi executarea hotarârilor judecatoreşti.

În istoria organizării justiţiei în România funcţia procurorului a evoluat după modelul francez începând cu 1865, treptat definitivându-se conturul instituţiei Ministerului Public ca fiind organizat în parchete compuse cu procurori, care aveau calitatea de magistraţi şi erau numiţi de Rege, desfăşurându-şi activitatea pe principiul subordonării ierarhice faţă de procurorii generali ai curţilor de apel.

Dreptul românesc ca instituţie procesuală este rezultatul unui îndelungat proces istoric. El îşi are originea în dreptul francez, în aşa numiţii ,,les procureureus du roi” din secolul al XIV – lea.

În dreptul românesc, Ministrul Public a fost introdus pentru prima dată prin Regulametul organic din 1832 (în Muntenia) şi prin legea din 26 martie 1862 (în Moldova), culminând cu reglementarea din anul 1836 (Codul de procedura penală), revăzută şi republicată în anul 1948 şi supusă în decursul timpului unor substanţiale modificări, care a înlocuit la rândul său, Codicele de procedură criminală, promulgat şi publicat în M. Of. nr. 269 din 2 decembrie 1964, elaborat sub influenţa directă a Codului de instrucţie criminală francez din anul 1810 .

Ministerul Public este subiect procesual penal, participant la activitatea procesuală, alături de instanţa judecătorească, având un rol indispensabil pentru construirea, dezvoltarea şi rezolvarea raportului procesual, întrucât îndeplineşte funcţia procesuală esenţială a acuzării . Aceasta este mai mult o situaţie de fapt, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 202 alin. 1 C. pr. pen, ”organul de urmărire penală este obligat să strângă probe atât în favoarea, cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului”, în scopul aflării adevărului, şi nu al obţinerii unei acuzări, şi deci condamnării obligatorii a celui trimis în judecată. El, nu este considerat, însă, prin lege, parte în procesul penal, nici chiar atunci când participă la judecată ca titular al funcţiei de învinuire, deşi, în realitate, este asimilat părţilor .

Potrivit Constituţiei şi Legii privind organizarea judiciară, Ministerul Public îşi exercită atribuţiile prin procurori, constituiţi în parchete pe lângă fiecare instanţă judecătorească, sub autoritatea ministerului justiţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. 1 din Constituţie, Ministerul Public, reprezintă, în activitatea judiciară, interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. El este o componentă a autorităţii judecătoreşti, alături de instanţele de judecată şi de Consiliul Superior al Magistraturii. Atribuţia sa constituţională este aceea de a participa la activitatea judiciară pe care legea fundamentală nu s-a preocupat să o definească, tot aşa cum nu enunţă nici funcţia jurisdicţională.

Structurile funcţionale, ca şi instituţii publice, ale Ministerului Public, sunt parchetele. În perioada 1948-1991, parchetele se numeau procuraturi. Parchetele sunt structuri funcţionale în care activeză procurorii pentru exerciţiul acţiunii penale. Parchetele funcţionează pe lângă instanţe, însă fară a avea relaţii de subordonare cu acestea, nici funcţională şi nici administrativă.

Activitatea Ministerului Public, şi a procurorilor în special este guvernată de patru principii, ce rezultă atât din reglementarea constituţională (art. 132 alin. 1), cât şi potrivit dispoziţiilor art. 62 alin 2 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară . Acestea sunt:

1. principiul legalităţii, ca o garanţie împotriva imixtiunii, reglementat în codul actual în art. 2 alin. 1 . Cele două adagii latine nullum crimen sine lege şi nulla poena sine lege, ce însoţesc dreptul substanţial, li s-a asociat cel de-al treilea privind dreptul procesual penal nullum judicium sine lege (nu există judecată fară lege). Dacă am înlocui termenul judicium cu processus de unde rezultă şi denumirea de proces, va rezulta un adagiu mai complet: nu există proces fără lege;

2. principiul imparţialităţii, ce impune egalitatea de tratament faţă de cei instrumentaţi şi absenţa oricărei amprente personale, subiective, în raport cu raţiunile legii;

3. subordonarea şi controlul ierarhic, ceea ce exprimă ideea că „şeful ierarhic” îi poate cenzura actele;

4. principiul potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Justiţiei.

2. Numirea în funcţie a procurorului.

Autoritatea Ministrului Justiţiei nu este atât de substanţială întrucât acesta nu poate cenzura actele procurorului , dar el are o atribuţie definitorie pentru ierarhia din parchete, întrucât el propune Consiliului Superior al Magistraturii procurorii care să ocupe funcţiile de Procuror General, de adjunct al acestuia, pe aceea de Prim Procuror şef al D.N.A şi de Prim Procuror şef al D.I.I.C.O.T.

Consiliul Superior al Magistraturii dă numai un aviz propunerii Ministrului Justiţiei, numirea în aceste funcţii fiind rezervată Preşedintelui României, acesta putând să refuze motivat o numire. Tot astfel este distribuită competenţa în privinţa revocării din aceste funcţii.

Ministrul Justiţiei poate cere, de asemenea, Procurorului General al Romaniei să exercite recursul în interesul legii pentru uniformizarea jurisprudenţei, potrivit art. 4142 din actualul cod de procedura penală.

În activitatea lor, procurorii prezintă două atribuţii principale: supravegherea şi efectuarea urmăririi penale şi sesizarea instanţei de judecată cu exercitarea acţiunii penale şi exercitarea căilor de atac (în cazuri anume prevăzute de cod, procurorul exercită şi susţine şi acţiunea civilă) .