Cuprins
INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I CARACTERISTICA GENERALĂ A ACTELOR ADMINISTRATIVE 7
1. Formele de activitate ale organelor administraţiei publice 7
2. Definiţia şi condiţiile actelor administrative 11
3. Clasificarea actelor administrative 14
CAPITOLUL II CATEGORI DE ACTE ADMINISTRATIVE REGLEMENTATE DE LEGISLAŢIA REPUBLICII MOLDOVA 20
1. Acte administrative de autoritate 20
2. Acte administrative de gestiune 25
3. Acte administrative cu caracter jurisdicţional 41
CAPITOLUL III REGIMUL JURIDIC APLICABIL ACTELOR ADMINISTRATIVE 53
1. Legalitatea şi oportunitatea actelor administrative 53
2. Forma şi procedura emiterii actelor administrative 62
3.Forţa şi efectele juridice ale actelor administrative 77
ÎNCHEIERE 95
B I B L I O G R A F I E 100
Extras din document
INTRODUCERE
Activitatea organelor administraţiei publice este realizată prin acte administrative, a căror calitate determină eficienţa întregului sistem de administrare. Pentru ca activitatea administraţiei publice să fie eficientă, este necesară instituirea reguli stabile de aplicabilitate a actelor administrative. Prin Constituţia din 1994, Republica Moldova a fost definită ca stat de drept şi una din sarcinile primordiale ale noului stat a fost afirmarea unui nou sistem de administraţie publică, inclusiv a cadrului legal care reglementează regimul juridic aplicabil actelor administrative. Adică, respectarea unui ansamblu de reguli, de fond şi de forma, care dau particularitate actelor administrative în circuitul juridic, şi anume; reguli (condiţii) de valabilitate a actului administrative, reguli ce guvernează efectele pe care actul le produce.
În Republica Moldova deosebit de complexă în diversele ei forme de activitate, societatea şi-a modelat pe parcursul istoriei anumite criterii de bază, pe care se întemeiază organizarea convieţuirii cetăţenilor, determinându-şi anumite structuri învestite cu puterea de a reglementa comportamentele indivizilor. În ultimul timp aceste structuri s-au conturat şi se înregistrează ca puteri ale statului. În republica noastră ele sunt determinate de normele constituţionale şi se identifică cu Parlamentul ca putere legislativă, Preşedintele Republicii şi Guvernul ca putere executivă şi instanţele judecătoreşti ca putere judecătorească. Actele emise de aceste multiple organe au purtat şi poartă diferite denumiri. Ca obiect al discuţiei în lucrare ne propunem regimul juridic aplicabil actelor administrative emise în sistemul organelor ce fac parte din puterea executivă, în special actele administraţiei publice.
Importanţa temei rezultă din faptul că actele administrative sunt o categorie de acte juridice emise, de cele mai multe ori, de autorităţile şi persoanele oficiale ce-şi desfăşoară activitatea în administraţia publică ca fiind o modalitate de lucru a acestora şi care au menirea să asigure realizarea puterii executive în ansamblu. Actul administrativ reprezintă esenţa unui întreg şi complex proces de decizie, un moment important în cadrul conducerii societăţii, care intervine în toate sectoarele şi domeniile de activitate - politic, economic, juridic, social etc.
Actualitatea temei investigate. Realitatea concretă, dinamică a proceselor social-economice confirmă cu lux de amănunte că schimbările din Republica Moldova pot fi promovate şi realizate prin intermediul actelor administrative, de specialişti a căror pregătire profesională corespunde standardelor contemporane, capabile să-şi asume responsabilitatea atît în ceea ce priveşte gestiunea transformărilor social-economice, cît şi planul raportării la actualele interese naţionale.
Actualitatea studiului dat constă în faptul că o verigă importantă a politicii statale este activitatea de pregătire, adoptare şi punerea în aplicare a actelor administrativă care au menirea să contribuie la desfăşurarea de mai departe a reformei administraţiei publice.
Gradul de cercetare a temei. Printre cercetătorii români care au studiat funcţionarul public sînt: I.C. Brătianu, C.G. Dissescu, prof. Negulescu P., Teodorescu A., Negoiţă A. O idee valoroasă a necesităţii pregătirii funcţionarilor în şcoli speciale îi aparţine lui Mihai T. Oroveanu,
În Republica Moldova o tratare amplă a noţiunii de act administrativ o putem întîlni atît în doctrină cît şi în legislaţie. Printre autorii autohtoni care sau referit la actul administrativ, putem menţiona: Sîmboteanu A., Postolache M., Creangă I., Ganenco L., Platon M., Negru B., Orlov M., Matei L. În lucrările acestor autori întîlnim nu doar o analiză a noţiunii de act administrativ da şi regulile de adoptare şi aplicare a acestuia.
În procesul de cercetare ne-am bazat şi pe studierea materialului practic normativ legislativ din Republica Moldova, diferite legi, hotărîri, regulamente.
În teza de master am folosit un număr semnificativ de lucrări de referinţă, frecvenţa şi diversitatea trimiterilor bibliografice au apărut din convingerea că este bine să cunoaştem şi să avem puncte de vedere cît mai diverse şi cît mai nuanţate, aspecte care măresc substanţial interesul pentru studiu şi întăresc caracterul formativ al lucrării.
Scopul şi obiectivele tezei. Orice acţiune sau inacţiune urmăreşte un anume scop. Scopul pe care l-am propus la elaborarea acestei lucrări, au fost orientate spre cercetarea regimului juridic a actelor administrative adică a regulilor de adoptare, aplicare, producere a efectelor şi încetarea actelor administrative.
Urmărind realizarea acestui scop ne-am formulat următoarele obiective:
- Determinarea evoluţiei istorice şi studierea noţiunii pur teoretice a noţiunii de act administrativ şi regulile de aplicare a acestuia;
- Stabilirea unor idei de respectare a legalităţii în cazul actelor administrative;
- Efectuarea unei clasificări a actelor administrative;
- Constatarea implementării eficienţei şi a oportunităţii la adoptarea unui act administrativ;
- Stabilirea formei actului administrativ şi influenţa acestuia privitor la procedura adoptării şi efectele produse de acesta;
- Examinarea principiilor şi condiţiilor de aplicare a actelor administrative;
- Determinarea forţei juridice a actelor administrative;
- Stabilirea începutului şi încetarea producerii efectelor actelor administrative.
Suportul metodologic al cercetării. Cercetarea acestui subiect a fost posibilă prin utilizarea unui sistem complex de procedee, metode teoretice şi empirice care poartă un caracter interdisciplinar.
În acest sens, au fost aplicate metode ale cunoaşterii ştiinţifice, care includ în sine sistemul unor astfel de principii ale acţiunilor cognitive, care pot participa atît la procesul dezvăluirii ştiinţifice cît şi la expunerea rezultatelor obţinute.
Principalele metode de cercetare la care am apelat sunt:
1. Metoda sistematică – datorită căreia a fost posibilă cercetarea atît a actului administrativ cît şi a regimului juridic aplicabil acestuia;
2. Metoda dialectică – care ne-a permis să conferim materialului dinamism integrînd în conţinutul lucrării ideile şi concepţiile mai multor cercetători cu referire la problema regimului juridic aplicabil actelor administrative;
3. Metoda structural-funcţională – ce ne-a permis să efectuăm o analiză a noţiunii de act administrativ şi regim juridic, evidenţiind principiile, procedura şi efectele actelor administrative.
Structura şi volumul lucrării. În corespundere cu obiectivele cercetării teza are următoarea structură: introducere, trei capitole, concluzii şi suportul bibliografic.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Actul Administrativ in Republica Moldova.doc