Administrația Ministerială

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 89 în total
Cuvinte : 25190
Mărime: 82.61KB (arhivat)
Publicat de: Lorin Toader
Puncte necesare: 9
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: IULIA POPESCU

Extras din referat

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Consideraţii generale

Sistemul administraţiei ministeriale se conturează ca fiind cel mai important ansamblu de structuri şi activităţi de care depinde realizarea scopului fundamental stabilit administraţiei publice: ordinea de drept şi bunăstarea materială şi spirituală a colectivităţii naţionale.

Administraţia publică ministerială, atât ca activitate cât şi ca sistem, reprezintă o parte a activităţii administraţiei publice generale şi a sistemului global al administraţiei publice a unui stat. Rolul administraţiei publice ministeriale este acela de a asigura conducerea generală a administraţiei publice globale, pe care o exercită guvernul, precum şi îndeplinirea sarcinilor pe care administraţia publică le are în diferite domenii de activitate ale societăţii, prin intermediul ministerelor şi a celorlalte structuri de specialitate ale administraţiei publice centrale, aflate în subordinea guvernului sau ministerelor.

Fată de administraţia publică, administraţia ministerială se află în raport de la parte la întreg, administraţia publică ministerială fiind parte a administraţiei publice generale a statului.

Din punct de vedere etimologic, termenul de administraţie derivă din cuvintele latine administer care înseamnă ajutor, slujitor şi figurativ, unealtă, precum şi din ministro care înseamnă a servi, a sluji

Astfel, în literatura de specialitate , s-a ajuns, pe drept cuvânt, ca termenul de administraţie să desemneze o activitate a cuiva, care se subordonează magister-ului, pe care îl slujeşte. Fără să se afirme expresis verbis, se subînţelege şi este evident că termenii actuali ai raportului magister - administer sunt înlocuiţi de termenii puterea politică – administraţia publică, pentru că activitatea administraţiei publice este comandată de puterea politică, căreia i se subordonează în mod nemijlocit.

În doctrina administrativă se întâlnesc, în mod frecvent, noţiuni ca administraţie de stat, activitate executivă, administraţie, cărora autorii le dau înţelesuri diferite, iar alteori punând semnul egalităţii între acestea.

Astfel, unii autori susţin că termenii de executiv şi administrativ au sens identic, la fel ca şi expresiile activitate administrativă – activitate executivă, organe administrative – organe executive, susţinând că, prin noţiunea de administraţie de stat se înţelege un sistem de organe ale statului sau o anumită formă fundamentală de activitate a statului – activitatea administrativă

Alţi autori definesc administraţia de stat ca fiind forma fundamentală de activitate a statului, înfăptuită de organele administraţiei publice, care constă în executarea legii, prin stabilirea de conduite obligatorii, precum şi prin prestarea unor servicii.

Administraţia de stat a mai fost definită ca formă de manifestare a fenomenului administrativ, care constă în conducerea executării şi executarea efectivă a legilor, inclusiv prin realizarea de servicii publice, precum şi a celorlalte acte ale organelor de stat, îndeplinită de organele administraţiei de stat, în realizarea puterii de stat

Alţi autori definesc noţiunea administraţiei statului ca fiind acţiunea prin care autorităţile publice veghează şi asigură satisfacerea cerinţelor de interes general, folosind în caz de necesitate prerogativele de putere publică.

Se mai susţine că administraţia reprezintă o activitate executivă, pusă sub semnul comenzii sau al delegării de atribuţii, care dobândeşte atributele administraţiei publice atunci când îşi realizează obiectivele folosindu-se de puterea publică

Administraţia publică este circumscrisă folosirii teoriilor şi proceselor manageriale, politice şi juridice în vederea realizării mandatelor guvernării legislative, executive şi judecătoreşti, pentru a asigura reglementările şi serviciile pentru societate în ansamblu, cât şi pentru segmentele acesteia

De asemenea, administraţia publică este prezentată ca fiind forma fundamentală de manifestare a puterii executive, cu o largă sferă de cuprindere, care se realizează prin activitatea organelor centrale şi locale ale administraţiei publice, cât şi prin activitatea altor subiecţi special investiţi, activitate care se realizează în temeiul şi în executarea legii

Administraţia publică a mai fost definită drept activitatea de organizare şi de executare în concret a legii, cu caracter dispozitiv şi prestator care se realizează, în principal, de organele administraţiei publice şi, în subsidiar, de alte organe ale statului, precum şi de organizaţii particulare de interes public.

Preview document

Administrația Ministerială - Pagina 1
Administrația Ministerială - Pagina 2
Administrația Ministerială - Pagina 3
Administrația Ministerială - Pagina 4
Administrația Ministerială - Pagina 5
Administrația Ministerială - Pagina 6
Administrația Ministerială - Pagina 7
Administrația Ministerială - Pagina 8
Administrația Ministerială - Pagina 9
Administrația Ministerială - Pagina 10
Administrația Ministerială - Pagina 11
Administrația Ministerială - Pagina 12
Administrația Ministerială - Pagina 13
Administrația Ministerială - Pagina 14
Administrația Ministerială - Pagina 15
Administrația Ministerială - Pagina 16
Administrația Ministerială - Pagina 17
Administrația Ministerială - Pagina 18
Administrația Ministerială - Pagina 19
Administrația Ministerială - Pagina 20
Administrația Ministerială - Pagina 21
Administrația Ministerială - Pagina 22
Administrația Ministerială - Pagina 23
Administrația Ministerială - Pagina 24
Administrația Ministerială - Pagina 25
Administrația Ministerială - Pagina 26
Administrația Ministerială - Pagina 27
Administrația Ministerială - Pagina 28
Administrația Ministerială - Pagina 29
Administrația Ministerială - Pagina 30
Administrația Ministerială - Pagina 31
Administrația Ministerială - Pagina 32
Administrația Ministerială - Pagina 33
Administrația Ministerială - Pagina 34
Administrația Ministerială - Pagina 35
Administrația Ministerială - Pagina 36
Administrația Ministerială - Pagina 37
Administrația Ministerială - Pagina 38
Administrația Ministerială - Pagina 39
Administrația Ministerială - Pagina 40
Administrația Ministerială - Pagina 41
Administrația Ministerială - Pagina 42
Administrația Ministerială - Pagina 43
Administrația Ministerială - Pagina 44
Administrația Ministerială - Pagina 45
Administrația Ministerială - Pagina 46
Administrația Ministerială - Pagina 47
Administrația Ministerială - Pagina 48
Administrația Ministerială - Pagina 49
Administrația Ministerială - Pagina 50
Administrația Ministerială - Pagina 51
Administrația Ministerială - Pagina 52
Administrația Ministerială - Pagina 53
Administrația Ministerială - Pagina 54
Administrația Ministerială - Pagina 55
Administrația Ministerială - Pagina 56
Administrația Ministerială - Pagina 57
Administrația Ministerială - Pagina 58
Administrația Ministerială - Pagina 59
Administrația Ministerială - Pagina 60
Administrația Ministerială - Pagina 61
Administrația Ministerială - Pagina 62
Administrația Ministerială - Pagina 63
Administrația Ministerială - Pagina 64
Administrația Ministerială - Pagina 65
Administrația Ministerială - Pagina 66
Administrația Ministerială - Pagina 67
Administrația Ministerială - Pagina 68
Administrația Ministerială - Pagina 69
Administrația Ministerială - Pagina 70
Administrația Ministerială - Pagina 71
Administrația Ministerială - Pagina 72
Administrația Ministerială - Pagina 73
Administrația Ministerială - Pagina 74
Administrația Ministerială - Pagina 75
Administrația Ministerială - Pagina 76
Administrația Ministerială - Pagina 77
Administrația Ministerială - Pagina 78
Administrația Ministerială - Pagina 79
Administrația Ministerială - Pagina 80
Administrația Ministerială - Pagina 81
Administrația Ministerială - Pagina 82
Administrația Ministerială - Pagina 83
Administrația Ministerială - Pagina 84
Administrația Ministerială - Pagina 85
Administrația Ministerială - Pagina 86
Administrația Ministerială - Pagina 87
Administrația Ministerială - Pagina 88
Administrația Ministerială - Pagina 89

Conținut arhivă zip

  • Administratia Ministeriala.doc

Alții au mai descărcat și

Efectele Specifice Contractelor Sinalagmatice

Capitolul I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONTRACTELE SINALAGMATICE I.1 Definirea contractului sinalagmatic Între contract, pe de o parte, şi...

Evoluția Administrației Publice Locale de la Revoluție și Pănă în Prezent

Notiuni introductive privind administratia publica: Constitutia României din anul 1991, revizuita si republicata, în art. 120 si 121 se refera la...

Guvernul și Administrația Publica Centrala

Guvernul României Scurt istoric asupra institutiei. Guvernul sau Consiliul de ministri a aparut o data cu primele constitutii moderne si cu...

Sistemul bugetar public național

Cuvântul buget îşi găseşte originea în vechea limbă franceză, şi anume, expresia bougé şi bougette, care exprimau înţelesul de pungă de piele sau...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Te-ar putea interesa și

Izvoarele Dreptului Administrativ

Introducere Teoria generală a dreptului abordează termenul de izvor într-un sens larg şi într-unul restrâns, respectiv în sens material şi în sens...

Administrația publică centrală de specialitate - elemente de istorie și contemporaneitate

Capitolul I 1.1 Scurt istoric al administraţiei publice, în România 1.1.1 Apariţia statului român Unul din aspectele cele mai deprimante ale...

Programul PODCA

SECŢIUNEA I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND PO DCA 1.NOŢIUNI 1.1. Noţiunea programelor operaţionale Programele operaţionale sunt documente...

Administrația ministerială în România

Capitolul 1. Administratia publica ministeriala ca sistem 1.1 Notiunea de sistem al administraţiei publice ministeriale 1.2 Componentele...

Administrația publică de stat - ministerele și serviciile publice deconcentrate

Administraţia publică centrală cuprinde: 1. Organele supreme ale administraţiei publice: a) Preşedintele României. b) Guvernul. 2. Organele...

Guvernul și Administrația Publica Centrala

Guvernul României Scurt istoric asupra institutiei. Guvernul sau Consiliul de ministri a aparut o data cu primele constitutii moderne si cu...

Administrația Ministerială

Administratia ministeriala este formata din ministere, din organe de specialitate, purtând diferite denumiri, Institutii, Autoritati Nationale,...

Caiet Studiu Drept Administrativ

I. Noţiuni generale despre administraţia publică şi dreptul administrativ Consideraţii introductive privind dreptul administrativ şi administraţia...

Ai nevoie de altceva?