Administrația Ministerială

Administratia ministeriala este formata din ministere, din organe de specialitate, purtând diferite denumiri, Institutii, Autoritati Nationale, Comise Nationala, organizate în subordinea Guvernului sau a ministerelor. Componenta principala o reprezinta însa ministerele.

Aceste autoritati publice functioneaza în subordinea Guvernului. Ele au misiunea desfasurarii unor activitati de aceeasi natura sau asemanatoare între ele, fiind considerate structuri specializate sau de specialitate ale administratiei centrale. Ministerele sunt create pentru a executa, fiecare în ramura sau domeniul sau de activitate legile.

Atât Constitutia cât si Legea 37/1990 sau alte acte normative cu putere de lege nu limiteaza în nici un fel numarul ministerelor, ceea ce presupune ca acesta trebuie sa corespunda necesitatilor momentului, atributiilor si sarcinilor ce revin Guvernului, Statului în general. Numarul ministerelor, mai ales într-o perioada de tranzitie este variat fiindca el este influentat de dinamica relatiilor sociale, de finalitatea actiunii guvernamentale. In opinia noastra ar avea consecinte negative daca am avea un numar de ministere fixat pentru o perioada de timp, împrejurare care ar obliga pe primul-ministru al Guvernului sau, la momentul formarii Guvernului pe candidatul desemnat de Presedintele României pentru functia de Prim-ministru, sa-si adapteze programul de guvernare la o structura preexistenta a viitorului cabinet.

Prin Legea pentru organizarea ministerelor din iulie 1929 se stabilea un numar fix de ministere, structura fiecaruia, atributiile, ceea ce a condus la cresterea centralizarii nu a descentralizarii. Aceasta masura legislativa pornea de la nevoia unei stabilitati structurale la nivel ministerial, societatea româneasca fiind bine organizata, institutiile sale functionând corect, în firescul unui stat modern, fara sincope. Nu este cazul în prezent când reformarea institutionala a Statului se dovedeste o operatiune destul de greu de realizat, fiind ramasa la nivel declarativ, uneori chiar politicionist. Mai sunt destule etape si obiective de parcurs în planul reformarii institutiilor publice din perspectiva ruperii de regimul centralizarii, de proprietatea unica a întregului popor, pentru a ne apropia de faza preliminara a integrarii în „modelul european" respectiv în Uniunea Europeana si în comunitatile europene.

Înfiintarea ministerelor. Exista un principiu al dreptului public, ca ministerele se înfiinteaza numai în subordinea Guvernului. Înfiintarea lor se face potrivit legii, desi nu avem o lege speciala de înfiintare a ministerelor, asa cum era aceea din iulie 1929. Practica guvernamentala de dupa Decembrie 1989 a condus la faptul ca ministerele se înfiinteaza de principiu prin hotarâre de Guvern cu exceptia Ministerului Apararii Nationale si a Ministerului de Interne care înfiinteaza prin lege. Aceste exceptii de la regula de mai sus pornesc de la faptul ca în conditiile în care celelalte structuri cu caracter militar se înfiinteaza si functioneaza prin lege organica, atât mai mult Armata Tarii, Politia si elementele lor de structura trebuie sa-si desfasoare activitate pe baza unei legi care sa le asigure stabilitate functionala.

Fiecare minister are o denumire care reflecta domeniul sau de activitate, iar în cazul unor ministere cu activitate mai vasta domeniile cum este cazul Ministerului Agriculturii si Alimentatiei, Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor etc., denumirea putând fi modificata în functie de natura schimbarilor ce intervin cu privire la domeniul de activitate sau de complexitate sarcinilor Administratiei la un moment dat. Unele ministere au denumiri traditionale, consacrate, cum este cazul Ministerului de Justitie, Ministerului Afacerilor Externe sau a Ministerului de Interne, ori de Finante. În lipsa unei legi speciale care sa consemneze numarul si denumirea ministerelor s-a creat practica potrivit careia o data cu prezentarea Programului de guvernare si a listei membrilor Guvernului, se stabileste si numarul si denumirea ministerelor care, sunt acceptate de Parlament. Presedintele României o data cu numirea Guvernului, practic consolideaza si denumirea ministerelor ai caror titulari sunt membri ai Guvernului.

Competenta fiecarui minister este strict legata de domeniul de activitate al ministerului. Astfel, pentru Ministerul Apararii Nationale si Ministerul de Interne, înfiintate prin lege, ci se stabileste competenta si evident natura sarcinilor ce-i revin fiecaruia dintre ministerele în cauza. Pentru celelalte ministere, Guvernul este acela care prin propria hotarâre defineste si delimiteaza competenta fiecarui minister în parte, putând interveni cu mai multa mobilitate la adaptarea acestei competente în raport de dinamica cerintelor sociale în respectivul domeniu de actiune al ministerului. Faptul ca Guvernul este cel care înfiinteaza ministerele si le stabileste competentele nu schimba cu nimic datele problemei privind atribuirea competentei pentru ca, Guvernul defalca din competenta sa generala, o parte pentru fiecare minister.