Administrația publică de stat - Guvernul

1.Noţiunea de Guvern şi tipuri de guverne contemporane

1.1. Noţiunea de Guvern

Noţiunii de guvern îi pot fi atribuite mai multe sensuri. Într-o primă accepţiune, foarte largă şi care se raportează la separaţia puterilor, în stat, prin guvern se desemnează totalitatea autorităţilor statului, inclusiv parlamentul şi instanţele judecătoreşti. Alţi autori consideră că termenul respectiv vizează totalitatea organelor politice ale statului, omiţând instanţele judecătoreşti

Al doilea sens, mai restrâns şi concordat cu ideea separaţiei puterilor, guvernul vizează ca noţiune doar “executivul”, adică şeful statului împreună cu miniştrii (consiliul de miniştri, cabinetul sau guvernul în sens restrâns).

În accepţiunea cea mai restrictivă, guvernul este organul colegial alcătuit din primul – ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi de Constituţie sau de lege, exclusiv şeful statului. În cazul republicilor prezidenţiale cu un executiv monocefal (cum este cazul SUA), ultimele două accepţiuni se confundă, dar fiind faptul că şeful guvernului ( în sens restrâns, cabinetul) este chiar şeful statului.

Potrivit cu Legea nr.90/26 martie 2001 , Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

Constituţia din 1923 prevedea ( în art.93) că “miniştrii întruniţi alcătuiesc Consiliul de Miniştri”. Acesta era prezidat, cu titlul de “Preşedinte al Consiliului de Miniştri” de către “acela care a fost însărcinat de Rege cu formarea guvernului”. Dispoziţia respectivă este păstrată aproape în aceeaşi formulare în Constituţia din 1938 (art. 66, alin. 1). Constituţiile comuniste păstrează titulatura existentă, consacrând însă Guvernul (Consiliul de Miniştri) ca “organ suprem executiv şi administrativ” (Constituţia din 1948, art. 66, alin. 1), “organ suprem executiv şi de dispoziţie al puterii de stat” _Constituţia din 1952, art. 42) ssau ca “organ suprem al administraţiei de stat” (Constituţia din 1965, art. 77, alin. 1). Tocmai ca o reacţie la vremurile comuniste, legiuitorul din 1990 şi constituantul din 1991 au evitat să utilizeze sintagma “Consiliul de Miniştri”, deşi în perioada posdecembristă au existat tentative de a se reveni la formula tradiţională.

1.2. Tipuri de guverne contemporane

În lumea contemporană există o multitudine şi o mare varietate de forme pe care le poate îmbrăca şi exprima în practica vieţii politice guvernul. În literature actuală, clasificarea acestora, are învedere, în principal două criterii esenţiale: calitatea mebrilor în guvern şi numărul partidelor politice care formează guvernul.

După calitatea pe care o au în guvern membri acestuia, deosebim: guverne politice, guverne tehnocratice şi guverne militare

Guvernul politic presupune că în desemnarea mebrilor săi primează componenţa politică, aceştia fiind membri marcanţi ai partidului sau formaţiunii politice aflate la putere. Ei sunt prin excelenţă oameni politici, fiind numiţi miniştri. Calitatea de menbru intr¬-un asemenea guvern însemnă o dublă responsabilitate : una profesională, ce decurge din gestionarea şi administrarea treburilor ministerului şi guvernului şi una politică, fiind în legătură directă cu partidul sau formaţiunea politică din care provine şi pe care o reprezintă. Practic, în multe situaţii responsabilitatea politică apare mai pregnantă decât cea profesională. Susţinerea politică a unui asemenea guvern este foarte clară, ea vine numai din partea partidului sau a forţelor care deţin majoritatea în parlament, deci a puterii. Aceleaşi conotaţii politice le capătă şi programul uni asemenea govern. Acesta va reflecta şi promova interesele, opţiunile şi aspirţiile forţei politice susţinătoare, fiind principalul său instrument în realizarea şi aplicarea propriei sale politici. În practica constituţională actuală, guvernele politice sunt cel mai des întâlnite.

Guvernul tehnocratic este relativ recent în practica constituţională, fiind constituit, de regulă, în situaţii mai deosebite precum o criză politică prelungită care face imposibilă susţinerea în continuare a unui guvern politic, determinând necesitatea apelului la un guvern de specialişti. Guvernele tehnocrate se caracterizează prin următoarele elemente: membrii acestor guverne nu sunt oameni politici, ci specialişti în domeniile vieţii sociale, economice, culturale şi politice, sunt mai puţin purtătorii unei responsabilităţi politice şi mai mult a uneia profesionale care decurge din gestionarea şi administrarea corectă şi eficientă a obligaţiilor ce le revin din calitatea lor de mebri ai guvernului. Astăzi, într-o lume dominată de politic şi mai ales de interese politice, durabilitatea, viabilitatea unor asemnea guverne este foarte redusă.

Guvernele militare sunt instalate de grupuri ale armatei, de regulă prin forţă, în urma unei lovituri de stat. Şeful guvernului şi membrii acestuia sunt militarii, ei deţin şi exercită puterea în numele armatei. În cele mai multe cazuri se instaurează un regim nedemocratic, dictatorial, unde are loc o gravă limitare sau reprimare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti , guvernarea realizându-se prin mijloace militare, decrete, ordonanţe, instituţii.

După numărul partidelor politice care participă la formarea guvernului, acesta se poate încadra în una din categoriile următoare :

Guvern monocolor, format din reprezentanţii uni singur partid politic, cel care deţine majoritatea în parlament şi puterea. De regulă, aceste guverne sunt caracteristice regimurilor totalitare , dar nu puţine au fost cazurile în care asemenea guverne s-au constituit în anumite perioade şi în societăţile democratice.