Administratia Publica Locala in Sistemele Constitutionale ale Italiei, Spaniei si Romaniei

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Administratia Publica Locala in Sistemele Constitutionale ale Italiei, Spaniei si Romaniei.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Horatiu Rusu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Drept, Stiinta Administratiei

Extras din document

Termenul de administraţie provine din limba latină, fiind compus din prepozitia ad cu semnificaţia la, către, şi minister care înseamnă servitor, supus, agent, subordonat. Altfel spus, cineva în slujba cuiva.

Dificultăţile în elaborarea unei definitii a administratiei publice ne determină să apreciem că cea mai profundă şi simplă în acelaşi timp definiţie îi aparţine germanului Otto Mayer, cel care susţinea ca administraţia este tot ceea ce nu este nici legislaţiune, nici justiţie.

Administraţie înseamnă, pâna la urmă, o activitate complexă, impusă de existenţa unui fenomen social (administrativ) şi realizată de structuri create în acest scop. Când spui administraţie de îndată te gândesti la două componente – cineva care comandă si cineva care este comandat, administrat

De ce avem nevoie de administratie publica?

- Existenta unor bunuri colective/publice: sunt furnizate ca urmare a unor alegeri publice si sunt finantate prin fonduri colective. Odata ce sunt oferinte unei persoane, ele sunt automat oferite tuturor (aparare nationala, infrastructura, iluminat public, etc)

- Existenta eficientei colective: urmarirea exclusiva a interesului personal poate fi, in anumite cazuri, dezastruoasa pentru comunitate;

- Necesitatea stabilirii regulolor si obiectivelor colective:

1. identificarea valorilor colective

2. echilibrarea intereselor colective

3. alegeri exprimand criterii multiple

4. obtinerea consimtamantului public

- Teoria imperfectiunii pietei:

1. piata nu este interesata sa furnizeze acele produse care nu furnizeaza profit sau sunt foarte riscante pentru firmele private

2. nu toti cetatenii intra pe piata cu resurse egale

3. anumite costuri trebuie asumate de indivizi sau firme care nu iau parte direct la activitatea comerciala in cauza

4. organizatiile publice trebuie sa reglementeze si sa finanteze serviciile publice, chiar daca ele sunt contractate unor firme private

Acceptarea existentei unor diferente intre organizatiile publice si cele private nu semnifica deloc ca primele se afla in afara oricaror obligatii de functionare eficienta si eficace sau ca abordarea manageriala in sectorul public nu este viabila. Dimpotriva, existenta acestor limitari si probleme structurale duc la situatia in care managerul public trebuie, de multe ori, sa fie mult mai inventiv si creativ decat managerul privat pentru a raspunde problemelor cu care se confrunta. 1

Organizarea administraţiei publice în Italia

află Guvernul şi ministerele, autorităţile locale fiind subordonate ministerelor. Autoritatea în stat este deţinută şi exercitată de Guvern, primul-ministru fiind numit de Preşedinte. De asemenea, şeful statului îi numeşte şi pe miniştri la propunerea premierului. Pre¬şedintele are la dispoziţie o paletă largă de posibilităţi de desemnare a Primului-ministru în funcţie de configuraţia politică a Guver¬nului. Miniştrii pot fi recrutaţi fie din cadrul Parlamentului, fie din afara acestuia. Statisticile guvernamentale indică însă practica de recrutare a miniştrilor din rândul membrilor Parla¬mentului, miniştrii non-parlamentari fiind prin excelenţă specialişti cu înaltă calificare, militari. Primul-ministru direcţionează politica generală a Guvernului şi îşi asumă răspunderea pentru aplicarea acesteia Conform art. 114 din Constituţie se întâlneşte un sistem de organizare administrativă pe trei nivele – comunal, provincial şi regional dispunând de o bogată legislaţie recentă în materia autonomiei locale. El este, în mare parte, de inspiraţie franceză, fiind un regim uniform la nivelul întregii ţări. Pe lângă autorităţile locale sistemul de administraţie descentralizat cuprinde şi serviciile publice, care au statut de persoane morale, corpuri cu independenţă juridică, constituite sub dreptul public şi cu diferite grade de putere de autoguvernare.

Comunele şi regiunile sunt cele mai importante componente ale regimului administrativ local. În structura fiecărei comune se disting trei categorii de organe: consiliul, junta (“giunta”) şi primarul (“sindaco”).

Consiliul comunal este adunarea deliberantă, fiind ales pentru un mandat de câte 4 ani, asemănător sistemului administrativ francez. Numărul consilierilor variază de la 15 membri (pentru comunele având mai puţin de 3.000 locuitori) la 80 membri (pentru comunele cu peste 500.000 locuitori). Consiliul se reuneşte cel puţin de două ori pe an, iar în situaţii mai deosebite, la cererea unui anumit număr de consilieri, el poate avea şi întruniri cu caracter excepţional. Consiliul exercită funcţia legislativă la nivelul comunei, însă legile pe care le adoptă trebuie să se încadreze în contextul naţional. Comunele au obligaţia să respecte anumite principii administrative, iar obiectivele lor să nu contravină interesului general. Totodată, operaţiunile pe care le finanţează nu trebuie să aducă prejudicii grave bugetului. Consiliul comunal aprobă bugetul şi exercită funcţia de control asupra activităţii primarului şi a juntei.

Junta este un organ colegial, iar numărul membrilor săi variază în funcţie de importanţa comunei. Junta nu se află în subordinea Consiliului comunal, ci acţionează sub conducerea primarului. Fiecare membru al acesteia este responsabil pentru unul sau mai multe servicii comunale. În plus, Consiliul poate delega o parte din competenţele proprii, în atribuţiile juntei. Junta exercită anumite funcţii care, în Franţa, sunt îndeplinite de către primar; el fiind cel care conduce administraţia comunală, pregăteşte legile şi bugetul comunei.

În Italia, primarul este “autoritatea supremă” a comunei, însă atribuţiile sale sunt mai puţin numeroase şi extinse. El îndeplineşte, înainte de toate, funcţii protocolare, fiind reprezentantul comunei în anumite împrejurări şi având drept de semnătură asupra documentelor şi contractelor încheiate cu diferiţi parteneri.

Repartiţia puterii între juntă şi primar, ţine mai mult de personalitatea oamenilor, de factorii locali şi de importanţa comunei, decât de textul legii. Astfel, în comunele mici, primarul este autoritatea publică principală, spre deosebire de comunele mari, în care Consiliul şi junta sunt organele administrative de bază, iar rolul primarului este unul secundar.

Provincia constituie în acelaşi timp, o formă intermediară de colectivitate descentralizată, dar şi o circumscripţie administrativă-cadru, de acţiune a administraţiei centrale. Acest al doilea rol este mult mai important decât primul. Provinciile pot fi divizate în arondismente, în mod asemănător cu împărţirea departamentelor franceze, tot în arondismente.

Fisiere in arhiva (1):

  • Administratia Publica Locala in Sistemele Constitutionale ale Italiei, Spaniei si Romaniei.doc