Adopția - Posibilitatea Copilului de A Viețui în Familie

Introducere

Contemporanitatea se caracterizează şi prin faptul că în mai multe ţări ale lumii, în urma tragediilor multiple, milioane de copii se educă în afara familiei. Această situaţie se creează în urma lipsei de grijă părintească. Există motive obiective şi subiective ale pierderii grijii părinteşti – decedarea părinţilor; desfacerea căsătoriei între părinţi; lipsa unuia din părinţi; părinţii decăzuţi în drepturile părinteşti; părinţi recunoscuţi incapabili de acţiuni în mod legal; recunoscuţi absenţi; părinţi care suferă de o boală gravă mintală; părinţi care exclude orice posibilitate de îngrijire a copilului şi manifestare a atenţiei; aflarea părinţilor în locurile privaţiunii de libertate, la tratament medical îndelungat; dezacordul direct al părinţilor de creare a condiţiilor cuvenite pentru viaţa copilului; intenţia părinţilor de a-şi satisface necesităţile în detrimentul copiilor lor. În sfîrşit, dorinţa părinţilor de a ceda drepturile şi obligaţiile întru educarea copiilor lor. În asemenea situaţii apare posibilitatea reală de a acorda ajutor copilului în protecţia drepturilor lui.

Una din cele mai efective şi bine venite forme de educaţie şi protecţie a drepturilor copiilor, care sînt lipsiţi de protecţia părinţilor, este adopţia. Adopţia reprezintă o importantă măsură de stat de asigurare a educaţiei copiilor în familii, şi nu în instituţii pentru copii. Cît de favorabile nu ar fi condiţiile de întreţinere a copiilor în instituţii de stat pentru copii, este recunoscut faptul, că forma optimă de educaţie este în familie. Nici cea mai perfectă instituţie de educaţie a copiilor nu este capabilă să substituie părinţii, şi îndeosebi, mama. Fapt dovedit ştiinţific “că discipolii instituţiilor de tip internat au o dezvoltare specifică”. Copiii mici sînt “indolenţi, apatici, neîncrezători. Este scăzută activitatea cognitivă, manifestările emoţionale sînt slabe, nu există afecţiunea faţă de adulţi”. Interesele copilului, rămas în afara grijii părinţilor, necesită stabilirea lui în familie şi la orfelinat, cînd există condiţii perfecte de educare a copiilor.

Adopţia prezintă una din formele protecţiei publice a copiilor. Multe organe şi organizaţii statale şi obşteşti, direct sau indirect, se preocupă de protecţia juridică a copilului. Adopţia se află sub controlul statului şi societăţii. Toate acestea, privite în ansamblu, explică faptul, de ce adopţia (adică stabilirea copilului în familie) serveşte ca instrument real de protecţie a intereselor minorului.

Adopţia unui copil nu este nicăieri un lucru uşor, iar în unele ţări poate dura chiar şi ani de zile. În R. Moldova, în timp ce numărul celor care vor să adopte un copil a scăzut dramatic, noul Regulament de aplicare a Legii adopţiilor (adoptată în variantă nouă în 2010), ce ar fi putut facilita procedurile de înfiere, a stat în sertarele guvernanţilor şase luni, perioadă în care nu a putut fi iniţiat niciun proces de adopţie. La 13 iulie 2011, Guvernul a aprobat Regulamentul, iar concluzia generală care se desprinde din acesta e că, de acum încolo, adopţia copiilor se va face mai greu în RM, fiind înăsprite condiţiile de adopţie a copiilor moldoveni. Astfel, familiile care vor dori să înfieze un copil vor trece printr-o nouă serie de proceduri, iar adopţia internaţională va fi acreditată de un consiliu special.

Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989 , în Preambul reafirmă faptul că, din cauza vulnerabilităţii lor, copiii necesită îngrijire şi protecţie specială şi pune un accent deosebit pe responsabilitatea principală de îngrijire şi protecţie care revine familiei.

În această ordine de idei, adopţiei îi revine un rol deosebit, fiind cea mai reuşită formă a creşterii şi educării copilului în familie.

Adopţia este actul juridic, în temeiul căruia se stabilesc raporturi de rudenie, pe de o parte, între adoptat şi descendenţii săi şi adoptator ori adoptator şi rudele acestuia, pe de altă parte, asemănătoare acelora care există în cazul rudeniei fireşti.

Pentru încuviinţarea adopţiei este necesară prezenţa anumitor circumstanţe pe care le prevede legislaţia şi care pot fi clasificate după diferite criterii.

În opinia lui Reghini Ionel aceste cerinţe pot fi grupate în:

- cerinţe privind pe cel ce urmează să fie adoptat;

- condiţii privind pe adoptator;

- impedimente la adopţie;

- consimţămintele şi înscrisurile cerute pentru încuviinţarea adopţiei.

Ion Filipescu propune o altă clasificare, care, în opinia noastră, este mai completă şi anume:

- condiţiile de fond sau condiţiile pozitive, adică acele circumstanţe care trebuie să existe pentru încheierea actului juridic de adopţie;

- lipsa impedimentelor sau condiţiilor negative - acele împrejurări de fapt sau de drept, existenţa cărora nu permite încheierea adopţiei;

- condiţiile de formă sau condiţiile de procedură.

1. Condiţiile pentru adopţie.

Articolul 10 al Legii cu privind regimul juridic al adopţiei stipulează că pot fi adoptaţi doar copii minori, iar prin derogare de la alin.(1) al aceluiaşi articol, persoana care a dobîndit capacitate deplină de exerciţiu pînă la vîrsta de 18 ani poate fi adoptată numai în cazul în care adoptator este persoana sau familia care a crescut-o, dacă a convieţuit cu acestea nu mai puţin de 3 ani pînă la depunerea cererii de adopţie.

Legislaţia dreptului familiei în vigoare permite încheierea căsătoriilor de la vîrsta de 18 ani. În cazuri excepţionale, (sarcina înaintată, naşterea unui copil) autoritatea administraţiei publice locale poate permite micşorarea vîrstei de căsătorie, dar nu mai mult decît cu doi ani, iar, conform prevederilor art.11 Codul civil al Republicii Moldova, la încheierea căsătoriei minorii capătă capacitatea deplină de exerciţiu.

Scopul oricărei adopţii este interesul copilului, care este şi cea mai importantă condiţie de fond pentru efectuarea actului juridic de adopţie. Prin interesul adoptatului trebuie de înţeles, că de la adoptator se cere de a prezenta condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului. Trebuie, deci, avute în vedere satisfacerea intereselor personale nepatrimoniale ale adoptatului, cît şi cele patrimoniale ale acestuia. Adoptatul trebuie să găsească în familia adoptatorului o atmosferă de familie favorabilă pentru dezvoltarea sa fizică şi morală, pentru o educaţie satisfăcătoare.

Adopţia este posibilitatea copilului de a vieţui în familie şi anume în aceasta constă esenţialul interes al copilului. Toate celelalte rezultă doar din acest interes sau corespund acestui interes.

În lege nu este indicat expres dacă la adopţie se ia în consideraţie sănătatea copilului. Deci, se pot adopta atît copii sănătoşi, cît şi cu unele deficienţe în dezvoltare. Desigur, educaţia unui copil bolnav necesită mai multe eforturi morale, spirituale, dar şi materiale. De aceea, adoptatorii trebuie să fie informaţi despre starea sănătăţii copilului şi, în cazul existenţei unei maladii, despre caracterul şi consecinţele posibile ale acestei maladii. Permisiunea pentru adopţie a unui copil bolnav se acordă numai dacă adoptatorul benevol şi conştient doreşte să-şi asume obligaţia de educare a copilului.