Alegerea și atribuțiile președintelui Turciei

Introducere

Republica Turcia (limba turcă: Türkiye)Ltspkr.pngTürkiye Cumhuriyeti este o țară întinsă pe două continente. 97% din suprafața țării se află în Asia de Sud-Vest (peninsula Anatolia) și 3% în Europa (peninsula Balcanică). Turcia are granițe cu opt țări: Grecia și Bulgaria la nord-vest; Georgia, Armenia și Azerbaidjan la nord-est; Iran (Persia) la est; Irak și Siria la sud. Turcia este o republică democratică, laică, constituțională al cărei sistem politic a fost stabilit în 1923. Turcia este un stat membru al ONU, NATO, OSCE, OECD, OIC și Consiliul Europei. În octombrie 2005 Uniunea Europeană a deschis negocierile de aderare cu Ankara.

Strâmtoarea Bosfor care separă Asia de sud-vest de Europa de sud-est se află în Turcia. Anatolia e situată între Marea Neagră la nord și Marea Mediterană la sud, cu Marea Egee și Marea Marmara la vest. Unii geografi consideră Turcia ca o parte a Europei datorită anumitor caracteristici culturale, politice și istorice. Datorită poziției sale geografice între Europa și Asia și între trei mări, Turcia a fost o răscruce istorică, patria și câmpul de luptă a mai multor mari civilizații și un centru de comerț.

Turcii selgiucizi au început să migreze în locul numit acum Turcia în secolul al XI-lea. Procesul a fost accelerat de victoria selgiucizilor asupra Imperiului Bizantin la Bătălia de la Manzikert. Sultanatul de Rum al turcilor selgiucizi a controlat mare parte din Anatolia centrală până la invazia mongolă din 1243. Începând cu secolul al XIII-lea, turcii otomani au unit Anatolia și au creat un imperiu ce cuprindea Europa de sud-est, Asia de sud-vest și nordul Africii. După ce Imperiul Otoman s-a prăbușit, în urma înfrângerii din Primul Război Mondial, părți din el au fost ocupate de aliații victorioși. O grupare a tinerilor ofițeri din armata turcă, grupare condusă de Mustafa Kemal Atatürk, a organizat rezistența față de aliați; în 1923 ei au instaurat Republica modernă Turcia, cu Atatürk ca prim președinte al acesteia. Așezarea Turciei la intersecția Europei cu Asia o face să fie o țară de o mare importanță geostrategică. Din punct de vedere etnic, turcii formează majoritatea populației, existând însă și o minoritate importantă de kurzi. Religia predominantă în Turcia este Islamul, iar limba oficială a țării este turca.

Turcia este o republică democrată, seculară, unitară, constituțională, cu o moștenire culturală și istorică veche. Turcia a devenit tot mai mult integrată prin apartenența vestică în organizații ca Consiliul Europei, NATO, OECD, OSCE și economiile majore G-20. Turcia a început negocierile complete cu UE în 2005, a fost un membru asociat al Comunității Economice Europene încă din anul 1963 și a atins acordul uniunii vamale în 1995. Turcia, de asemenea, a promovat relațiile culturale, politice, economice și industriale cu lumea de Est, în particular cu Orientul Mijlociu și cu statele turcice ale Asiei Centrale, prin apartenența în organizații ca Islamic Conference and Economic Cooperation Organization. Având în vedere așezarea strategică, economia dezvoltată și armata modernizată, Turcia este clasificată ca o putere regională de oamenii politici și economiștii mondiali.

Capitolul 1. Republica Turcia

Republica Turcia a fost întemeiată la 29 octombrie 1923 din rămășițele Imperiului Otoman. Originile Turciei moderne încep odată cu sosirea triburilor turce în Anatolia, în secolul al XI-lea. În urma înfrângerii turcilor selgiucizi de către mongoli, un vid de putere a permis noii dinastii otomane să devină o forță importantă în regiune. În secolul al XVI-lea, ajuns la întinderea maximă, Imperiul Otoman acoperea Anatolia, Africa de Nord, Orientul Apropiat, Europa de sud-est și Caucazul. După înfrângerea suferită în Primul Război Mondial, puterile învingătoare au urmărit, prin Tratatul de la Sèvres, împărțirea imperiului . Cu sprijinul Aliaților, în conformitate cu Tratatul, Grecia a invadat și a ocupat orașul Izmir. La 19 mai 1919, sub conducerea lui Mustafa Kemal Atatürk Pașa - un comandant militar care s-a distins în cursul bătăliei de la Gallipoli - a fost inițiată o mișcare naționalistă. Kemal Pașa a încercat revocarea termenilor tratatului semnat de sultan la Istanbul, mobilizând fiecare segment al societății turcești în ceea ce a devenit cunoscut ca războiul turc de independență (în turcă: Kurtuluș Savașı).

La 18 septembrie 1922, armatele de ocupație ale Antantei au fost învinse și țara eliberată. A urmat abdicarea sultanului, la 1 noiembrie 1922, astfel încheindu-se 631 de ani de stăpânire otomană. În 1923, Tratatul de la Lausanne a recunoscut suveranitatea noii Republici Turce, iar Kemal a primit supranumele de Atatürk (însemnând Părintele Turciei) și a devenit primul președinte al țării. El a instituit mai multe reforme economice, politice, juridice și religioase care au modernizat Turcia, desprinzând-o de trecutul ei otoman.

O perioadă de transformări, între 1923 și 1938, a definitivat organizarea statului turc de astăzi. Fondarea sistemului de învățământ public (gratuit și obligatoriu), acordarea dreptului la vot egal pentru toți cetățenii, introducerea alfabetului latin, interzicerea poligamiei, democratizarea și modernizarea administrației și libertatea religioasă au fost reformele ce au consolidat Turcia modernă.