Alternative la Căsătorie

Familia în impas- Dezbatere despre valorile familiale

- concubinajul;

- celibatul;

- cupluri de homosexuali.

„La acest început de mileniu, în acest moment crucial al transformărilor familiei în sine şi pentru sine, în căutarea dramatică a noilor modele de viaţă, o meditaţie perspectivă ne-ar putea ilumina poate, asupra sensurilor şi tendinţelor ei evolutive” Contrastul cu tradiţia este inerent ideii de modernitate; multe combinaţii între modern şi tradiţional se pot găsi în organizările sociale concrete.

Familia aşa cum este înţeleasă în mod obişnuit nu cuprinde întreaga populaţie a unei societăţi.

Începând cu 1970 au început să se extindă modele alternative de viaţă. Dintre acestea mai răspândite sunt celibatul, coabitarea consensuală, căsătoriilor fără copii, menajele monoparentale, iar cu o extindere relativ scăzută sunt cuplurile de homosexuali şi asociaţiile familiale de tip comunitar.

Cu o asemenea paletă de modele alternative de viaţă parteneriatul sexual şi căsătoria de azi „la bine şi la rău” nu mai sunt ce au fost odată.

Comunicarea emoţională – crearea activă şi menţinerea unei relaţii – a devenit centrală în domeniul personal şi familial.

În acest capitol ne vom axa pe descrierea câtorva modele alternative de viaţă.

Celibatul

Acesta reprezintă un „stil de viaţă întâlnit de-a lungul istoriilor tuturor societăţilor”. El devine un model de viaţă destul de răspândit după 1970, iar în ultimii douăzeci de ani, ponderea sa se dublează în Occident şi în Statele Unite.

În societăţile tradiţionale el era insă, un mod de viaţă marginal, cu o frecvenţa relativ scăzută.

In prezent, el este tot mai frecvent rezultatul unei opţiuni individuale decât rezultatul unor constrângeri extraindividuale.

Celibatul nu este un fenomen omogen ; el include atât persoane care nu întreţin relaţii sexuale permanente, cât şi persoane care au relaţii sexuale cu alte persoane celibatare.

În al doilea caz, este mai curând vorba despre cupluri în care partenerii locuiesc în menaje separate.

Toleranţa socială faţă de acest stil de viaţă a crescut în toate societăţile, în unele ţări constituindu-se adevărate subculturi ale celibatarilor.

Mai mulţi factori au concurat la creşterea numărului de persoane care preferă să trăiască singure, în societăţile occidentale moderne.

Unul este tendinţa de a se căsători cât mai târziu – în prezent oamenii se căsătoresc cam cu trei ani mai târziu decât în anii 60 – altul este rata ascendentă a divorţurilor.

Un alt motiv îl constituie numărul tot mai mare de persoane în vârsta din rândul populaţiei, ale căror parteneri au murit.

În ziua de azi o mai mare proporţie de tineri între 20 şi 30 de ani sunt actualmente necăsătoriţi faţă de ce întâmpla înainte.

Între 30 si 40 de ani, doar un mic număr de persoane nu au mai fost căsătorite niciodată.

Majoritatea celor singuri în vârsta de 30-50 de ani sunt divorţaţi şi se află „între” căsătorii.

Cei mai mulţi oameni singuri de peste 50 de ani sunt văduvi.

Peter Stein a intervievat 60 de celibatari între 25 şi 45 de ani (Stein, 1980). Majoritatea erau nehotărâţi în privinţa stării lor. Ei recunoşteau că celibatul le era adesea de folos în cariera profesională, deoarece se puteau concentra cu totul asupra muncii; el făcea posibilă o mai mare varietate de experienţe sexuale, permiţând totodată libertate totală şi autonomie.

Pe de altă parte, ei recunoşteau dificultatea de a fi singuri, într-o lume în care majoritatea de aceeaşi vârsta erau căsătoriţi şi sufereau de izolare şi singurătate.