Analiza comparată a procedurii extrădării pasive în raport cu procedura executării în România a unui mandat european de arestare

În condițiile în care criminalitatea internațională a căpătat, odată cu deschiderea frontierelor, o amploare din ce în ce mai mare, cooperarea și implicit asistența judiciară internațională în materie penală, constituie mijloace eficiente de a răspunde acestui fenomen îngrijorător.

România a fost și continuă să fie, atât în planul preocupărilor de ordin legislativ, cât și în cel al preocupărilor de ordin doctrinar, în avangarda luptei împotriva criminalității internaționale, în ceea ce privește realizarea unui cadru juridic adecvat și punerea în aplicare a prevederilor legale cu privire la cooperarea și asistența judiciară internațională în materie penală.

Dacă în trecut se folosea sintagma „asistență judiciară internațională” pentru a desemna diferite forme de întrajutorare interstatală în acest domeniu, astăzi folosindu-se termenul de „cooperare” pentru a evidenția o nouă abordare: nu mai este vorba doar de a acorda, pasiv, asistență unui alt stat în diverse proceduri judiciare, ci de a colabora activ cu toate autoritățile acelui stat.

Lupta contra fenomenului infracțional necesită combaterea lui nu numai în limitele hotarelor statului român, ci impune măsuri de colaborare și pe plan internațional. Printre aceste măsuri, trebuie amintită extrădarea pasivă, dar și executarea în România a unui mandat european de arestare.

Așa cum precizează un distins autor , extrădarea pasivă reprezintă procedura prin care un stat străin solicită statului român să îi predea o persoană aflată pe teritoriul statului român, întrucât acea persoană este urmărită penal, trimisă în judecată penală sau trebuie să execute o pedeapsă, o măsură de siguranță sau o altă hotărâre a instanței penale în statul străin solicitant.

Totodată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită unui alt stat membru arestarea și predarea unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri privative de libertate.

Pentru a reliefa accentuat trăsăturile celor două măsuri menționate mai sus, am realizat o analiză comparativă între procedura extrădării pasive și procedura executării în România a unui mandat european de arestare, identificându-se astfel similitudini, dar și deosebiri esențiale.

Ambele măsuri au un caracter jurisdicțional, fiind dispuse de către judecător, dar și un caracter urgent, motiv pentru care soluționarea lor se poate face și în timpul vacanțelor judecătorești . De asemenea, fiecare este compusă din 3 etape.

Examenul de regularitate internațională reprezintă prima etapă din cadrul procedurii extrădării pasive, ea neregăsindu-se în cadrul procedurii celeilalte măsuri. Etapa este destinată primirii și verificării cererii de extrădare (aspecte precum: dacă cererea este însoțită de acte doveditoare ale procedurii judiciare pentru care se solicită extrădarea; dacă în cerere există o propunere a faptelor pentru care se solicită extrădarea; etc. ), rolul principal fiind deținut de Ministerul Justiției, care constată dacă această cerere are aptitudinea de a fi supusă analizei organelor judiciare. Dacă procedura este neconformă, Ministerul Justiției restituie către statul solicitant cererea și actele anexe, argumentându-și motivele pentru care a luat această decizie, iar dacă procedura a fost îndeplinită cu succes, Ministerul Justiției sesizează parchetul competent trimițând, totodată, cererea de extrădare și actele anexe .