Analiza comparativă a fazei de judecată în jure în cadrul legisacțiunilor și a procedurii formulare

Procedura civilă romană cuprinde totalitatea normelor care reglementează desfăşurarea proceselor cu privire la libertate, la proprietate, la moştenire şi la valorificarea drepturilor de creanţă.

În evoluţia dreptului privat roman au fost cunoscute trei sisteme procedurale : procedura legisacţiunilor, corespunzătoare epocii vechi, procedura formulară, corespunzătoare epocii clasice şi procedura extraordinară, corespunzătoare epocii postbelice.

Primele două sisteme procedurale, procedura legisactiunilor şi procedura formulară, se caracterizeză prin diviziunea procesului în două faze : in jure (în justiţie, în faţa magistratului, pretorului)- expresie juridică referitoare la prima dintre cele două faze ale procesului în cadrul procedurii civile romane) şi faza in judicio (în instanţă, în faţa judecătorului- expresie juridică denumind una dintre cele două faze ale procesului, în cadrul procedurii civile romane) .

În ambele sisteme, magistratul avea rolul de a organiza instanţa de judecată, stabilind despre ce este vorba în proces (de guo re agitur). Aşadar, o altă asemănare între faza in jure a celor două proceduri, respectiv cea a legisacţiunilor, şi cea formulară este cea a necesităţii prezentării părţilor în faţa magistratului.

Pe de altă parte, între cele două procedeuri există şi importante deosebiri. Astfel, în procedura legisacţiunilor, rolul magistratului era limitat de un formalism rigid ; el se mărginea să observe dacă părţile au respectat formele necesare tipului de proces pe care îl organiza, după care pronunţa anumite cuvinte solemene. După introducerea procedurii formulare, rolul magistrstului în organizarea instanţei de judecată a crescut. În funcţie de cazul concret, magistratul redacta o formulă prin care dădea judecătorului instrucţiuni cu privire la felul în care trebuie să judece procesul. Formulele create de pretor conţineau germenii unor noi principii de drept, căci făceau posibilă soluţionarea litigiilor pe care legile în vigoare nu le aveau în vedere .

După cum se cunoaşte, procedura legisacţiunilor, ca şi procedura formulară se diviza în două etape; respectiv etapa in jure şi cea in judicio. Acest sistem poartă denumirea de ordo iudiciorum privatorum – ansamblu de reguli privind desfaşurarea procesului civil roman în două etape.

În această etapă procesul debutează cu citarea pârâtului – reus în faţa magistratului folosindu-se de către reclamant – actor, petitor după caz unul dintre cele trei procedee : in jus vocatio, vadimonium extra judiciar şi condictio.

In jus vocatio constituia somarea pârâtului pentru a se prezenta în faţa magistratului prin formula in jus de voco – te chem în faţa magistratului. Această citare se făcea în forum, pe stradă, nu însă la domiciliu pârâtului deoarece acesta era considerat inviolabil. Reclamantul nu se putea adresa organelor statului pentru ca acestea să-i asigure prezenţa pârâtului la proces pentru că în conformitate cu Legea celor XII table citarea era un act privat. Legea prevedea că cel citat la proces trebuia să se prezinte înaintea magistratului, iar în caz contrar reclamantul putea în prezenţa martorilor să-l aducă forţat .

Vadimonium extra judiciar constituia o convenţie prin care părţile stabileau de comun acord data prezentarii în faţa magistratului.

Condictio constituia o somaţie prin care reclamantul chema in jure pe pârâtul peregrin. Acesta putea să reacţioneze prin trei poziţii :

-să recunoască pretenţiile reclamantului prin – confesio in jure, şi atunci era asimilat cu cel condamnat, procesul terminându-se în etapa a doua.

- să nege pretenţiile reclamantului, dar să nu se apere – indefensio şi să nu-şi dea concursul la realizarea legisacţiunii. În acest caz de asemenea era asimilat condamnatului şi procesul se oprea aici, netrecându-se în etapa a doua.

-să nege pretenţiile reclamantului – infitiatio şi să-şi dea concursul la desfăşurarea procesului. În acest caz procesul trecea în etepa a doua şi se finaliza în cele din urmă cu pronunţarea unei sentinţe .