Analiza comparativă a infracțiunilor de luare și dare de mită

Luarea de mita este una din cele mai grave infractiuni pe care le poate comite un functionar.

Astfel, potrivit art.254 C.Pen, alin.1, luarea de mita consta in fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel de foloase,sau nu o respinge, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu,sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri.

Fapta este mai grava, daca a fost savarsita de un functionar cu atributii de control.(alin 2 art 254 c.pen).

In practica judiciara s-a retinut ca s-a comis infractiunea de luare de mita in urmatoarea situatie: In speta, inculpatul, in calitate de medic, sef al sectiei de

obstretica-ginecologie, a pretins si primit bani si alte bunuri de la unele femei internate in spital pentru ingrijirea mai atenta a copiilor acestora, nascuti prematur.

Pentru o justa incadrare juridica a faptei, trebuie luate printre altele in considerare si dispozitiile art 254 alin.1 precum si art 147 C.pen, referitoare la notiunea de “functionar”. Din analiza textelor legale, rezulta ca aplicarea legii penale intervine in toate situatiile in care s-a incalcat relatia dintre medic si autoritatea pe care o reprezinta (nu relatia medic-pacient). Medicii incadrati in unitatile medico-sanitare din reteaua publica sunt functionari in sensul legii penale, deoarece, in calitate de salariati, exercita o insarcinare in serviciul unei institutii de stat.

In consecinta, faptele inculpatului, medic primar, sef de sectie in cadrul spitalului de obstretica-ginecologie, de a fi primit de la mai multe persoane bani si bunuri pentru a acorda o ingrijire deosebita unor copii nascuti prematur constituie infractiunea de luare de mita. .

Referitor la infractiunea de dare de mita, trebuie sa precizam pentru inceput faptul ca aceasta nu constituie infractiune de serviciu, ci o infractiune in legatura cu serviciul, caracterizandu-se printr-o actiune de corupere exercitata de un particular asupra unui functionar sau a “altui salariat”.

Potrivit art 255 alin 1 C.pen, darea de mita consta in promisiunea, oferirea,sau darea de bani ori alte foloase, in modurile si scopurile aratate in art 254.

Astfel, a comis infractiunea de dare de mita numitul I.V., care a oferit o suma de bani numitului S.I. pentru a-l determina sa abandoneze cercetarile ce se efectuau cu privire la un transport de marfa importata de societatea comerciala reprezentata de inculpat.

Din speta prezentata, rezulta ca, infractiunea de dare de mita poate exista si independent de infractiunea de luare de mita, respectiv, atunci cand persoana particulara promite sau ofera folosul functionarului, insa acesta, nelasandu-se corupt nu-l accepta sau il respinge.

CONTINUTUL CONSTITUTIV

A. Latura obiectiva

La infractiunea de luare de mita, elementul material se poate realiza prin actiune sau prin inactiune. Actiunea consta in pretinderea sau primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin subiectului, ori in acceptarea sau primirea de bani sau alte folase, iar inactiunea consta in nerespingerea de catre functionar a unei asemenea promisiuni.

A “pretinde ceva”, presupune a cere cuiva in mod staruitor, respectiv, se formuleaza o anumita pretentie. Aceasta pretindere insa nu implica neaparat satisfacerea pretentiei formulate de faptuitor.

In caz de pretindere, initiativa apartine intotdeauna functionarului, elementul obiectiv al infractiunii fiind realizat independent de acceptarea sau neacceptarea cererii de catre particular, fapta putandu-se comite prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare, insa, trebuie inteleasa de catre cel caruia i se adreseaza.

A “primi” inseamna a lua in posesie, a prelua un obiect care se inmaneaza, se daruieste, ori a incasa o suma de bani.

Actiunea de primire trebuie sa fie voluntara si spontana. Spontaneitatea presupune o relativa concomitenta intre acceptarea propunerii si primirea, sau cu alte cuvinte inexistenta intre aceste doua momente, a unui interval de timp care sa permita acceptarii sa devina ea insasi relevanta juridic.