Analiza comparativă dintre Constituția României și Constituția Franței

1. Prezentare generală

Constituția este considerată a fi legea fundamentală a unui stat, constituită din norme juridice, învestită cu forță juridică suprema, și care reglementează acele relații sociale fundamentale care sunt esențiale pentru instaurarea, menținerea și exercitarea puterii.

Constituția României este legea fundamentală a statului român care reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale. Actuala Constituție a României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul național din 8 decembrie 1991.

Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a Constituției României, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003, confirmat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003. Aceasta cuprinde 156 de articole împărțite în 8 titluri:

• Titlul I - Principii generale;

• Titlul II - Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale;

• Titlul III - Autoritățile publice;

• Titlul IV - Economia și finanțele publice;

• Titlul V - Curtea Constituțională;

• Titlul VI - Integrarea euroatlantică;

• Titlul VII - Revizuirea Constituției;

• Titlul VIII - Dispoziții finale și tranzitorii.

Franța este cea care a dat ideea și exemplul Constituției scrise, sistemice, complete, ca expresie a culturii și civilizației de mare calitate. În acest context trebuie reamintit că noțiunea de Constituție, în sensul modern, este clar formulată în celebra Declarație a drepturilor omului și cetățeanului din 26 august 1789. Astfel, în art. 16 al Declarației s-a arătat că o societate în care garanția drepturilor nu este asigurată, nici separația puterilor determinată, nu are o Constituție.

Constituția Franței a fost aprobată prin referendumul din 28 septembrie 1958, cu o majoritate convingătoare (aproape 80%) și a fost amendată de 17 ori, cel mai recent la data de 28 martie2003. Este numită în mod tipic Constituția celei de a cincea Republici și a înlocuit constituția celei de a patra republici datând din 27 octombrie 1946. .

Normele juridice sunt sistematizate astfel:

• Preambulul;

• Despre suveranitate (titlul I);

• Președintele Republicii (titlul II);

• Guvernul (titlul III);

• Parlamentul (titlul IV);

• Raporturile dintre Parlament și Guvern (titlul V);

• Despre tratatele și acordurile internaționale (titlul VI);

• Consiliul Constituțional (titlul VII);

• Despre autoritatea judecătorească (titlul VIII);

• Instanța Supremă (titlul IX);

• Despre răspunderea penală a membrilor Guvernului (titlul X);

• Consiliul economic, social și de mediu (titlul XI);

• Avocatul Poporului (titlul XIbis);

• Colectivitățile teritoriale (titlul XII);

• Dispoziții tranzitorii privind Noua Caledonie (titlul XIII);

• Despre francofonie și acordurile de asociere (titlul XIV);

• Despre Uniunea Europeană (titlul XV);

• Despre revizuirea Constituției (titlul XVI);

• Dispoziții tranzitorii (titlul XVII), abrogat.

2. Asemănări și deosebiri între Constituția României și Constituția Franței

Conform art. 1. din cele două constituții, România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil, iar Franţa este o republică indivizibilă, laică, democratică şi socială.

2.1. Asemănări

În cazul ambelor țări forma de guvernământ este republica, suveranitatea aparține poporului, iar puterea executivă este exercitată de cetățeni aleși pentru o perioadă determinată de timp. Atât România, cât și Franța sunt state democratice, deci puterea este exercitată de popor.

Suveranitatea aparține poporului este o asemănare în cazul celor două țări, care este exercitată prin organele reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum. Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

Toţi cetăţenii români și francezi majori, de ambele sexe, au drept de vot.

O altă asemănare este aceea că prin constituție se asigură egalitatea în faţa legii a tuturor cetăţenilor, indiferent de origine, rasă sau religie.

Legea favorizează accesul egal al femeilor şi bărbaţilor la mandatele electorale şi la funcţiile elective, precum şi la responsabilităţile profesionale şi sociale, cu respectarea cetățeniei fiecărei tări în parte.

Președintele în cazul ambelor țări veghează la respectarea Constituție și este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.

Nicio persoană din cele două țări nu poate îndeplini funcția de președinte decât pentru cel mult două mandate.

Are rolul de a promulga legile și de a fixa referendumul popular în anumite cazuri. Este ales pe o perioadă de 5 ani, ales cu o majoritate absolută a voturilor exprimate, iar dacă niciunul dintre candidați nu a întrunit această majoritate, se organizează un al doilea scrutin, între primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur.