Analiza comparativă dintre politica socială din România și Germania privind sistemul de sănătate

INTRODUCERE

Termenul de politicǎ socialǎ se referǎ la activitǎțiile desfǎșurate prin intermediul statului (strategii, programe, proiecte, instituții, legislație) care influențeazǎ bunǎstarea individului, familiei sau comunitǎți ȋntr-o societate.

La nivel European politiciile sociale sunt acelea promovate de cǎtre U.E. ca instituție suprastatalǎ, dar și cele promovate de fiecare stat ale Europei. Un stat care intervine prin politici sociale pentru a asigura un nivel de trai decent se numesc state ale bunǎstǎrii (stat providențial).

Existǎ trei tipuri de bunǎstare:

-socialǎ

-economicǎ

-de stat

Esping-Andersen (1991) considera că până în anul 1930, existau doar două modele de state ale bunăstării:

a) modelele liberale (Scandinavia, statele anglo-saxone), care erau bazate pe sistemele tradiţionale de ameliorare a sărăciei şi de încurajare a soluţiilor şi aranjamentelor pe piaţa privată, respectiv în sfera privată;

b) modelul european continental, de tip corporatist, care era caracterizat de obligativitatea contribuţiei la sisteme de asigurări sociale, cu accentuarea rolului puternic al statului şi asociat cu menţinerea diferenţierilor de status dobândit. Acest ultim model reflectă economia politică paternalistă, etatistă şi conservativă a capitalismului timpuriu în ţări ca Franţa, Germania şi Austria.

În funcţie de cele trei dimensiuni enunţate mai sus Esping-Andersen identifică trei modele de state ale bunăstării:

- Statul liberal-rezidualist (SUA, Canada, Australia)

- Statul bunăstării conservator-corporatist (Austria, Germania, Franta, Italia)

-Statul bunăstării social-democrat (Suedia, Norvegia, Danemarca).

Sintagma politici sociale este una de granițǎ ȋn științele sociale, fiind revendicatǎ de mai multe discipline, precum sociologia, economia, științele politice.Domeniile cele mai importante de manifestare a intervenției statului sunt: asigurarea veniturilor (securitatea socialǎ), locuirea, serviciile sociale și de sǎnǎtate.

Asigurǎrile sociale reprezintǎ modalitatea de acoperire a riscurilor, de orice naturǎ, care îi ”pândeşte” pe angajaţi şi familiile lor, riscuri care pot duce la reducerea sau suprimarea capacitǎţii de câştig, de acoperire a cheltuielilor de boalǎ, de maternitate şi familiale pe seama cotizaţiilor salariale şi a ajutoarelor oferite de stat. În plus, “sănătatea este indisolubil legată de demnitatea umană. Pentru lucrător, ea constituie esenţa participării la viaţa socială şi politică, dar, în aceeaşi măsură este condiţia esenţială a existenţei înseşi”(Ioviţiu M.,2000) Societatea are, deci obligaţia de a proteja, de a menţine şi de a restabili sănătatea tuturor cetăţenilor ei şi de a instaura condiţiile care să permită o viaţă sănătoasă.

Activitatea de ocrotire a sănăţii are o influenţă importantă asupra dezvoltării economiei naţionale. Ea asigură satisfacerea nevoilor primare ale omului de a fi sănătos şi a societăţii de a avea o populaţie sănătoasă. La nivel macroeconomic ea contribuie într-un mod specific la asigurarea reproducţiei forţei de muncă şi a bunăstării generale. Realizarea unei radiografii a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România este necesară şi oportună în acelaşi timp, întrucât reprezintă o temă mereu actuală. Sănătatea are implicaţii profunde asupra vieţii social-economice a ţării, deci se impune analiza detaliată a sistemului asigurărilor sociale de sănătate din România în contexte specifice, utilizându-se o metodologie validă şi adecvată din perspectiva factorilor de influenţă ai acestuia, pentru a putea propune direcţii valide de reformă ale sistemului.

Aderarea României la Uniunea Europeană a făcut ca starea de sănătate şi serviciile sanitare oferite la nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene să devină cadru de referinţă şi pentru cetăţenii din România.

În aceste condiţii, sistemul de sănătate românesc continuă să se bazeze pe asistenţa spitalicească ca principală metodă de intervenţie, România înregistrând în continuare una dintre cele mai mari rate de spitalizare din UE şi una dintre cele mai ridicate din lume.