Analiza juridică a autonomiei locale din Republica Moldova

Scopul lucrării:

- analiza juridică a autonomiei locale din Republica Moldova.

Obiective:

- Idendtificarea cadrului legal ce reglementează autonomia locală.

- Definirea autonomiei locale reieşind din cadrul legal.

- Evidenţierea principiilor descentralizării administrative, consacrate de legiuitor.

- Domeniile proprii de activitate ale autorităţilor publice locale

1. Evoluţia cadrului legal ce reglementează autonomia locală în Republica Moldova.

Putem identifica cel puţin 4 etape distincte care au definit agenda de interes legislativ faţă de domeniul administrării publice locale: (1) 1991- 1994; (2) 1994-1998; (3) 1998-2003; (4) 2003 – până în prezent. Încercările de a reforma administraţia publică locală nu a reprezentat o prioritate, pentru că metodele centraliste au prevalat în gestionarea sistemului bugetar, în privatizarea şi furnizarea de servicii publice, iar schimbările aşteptate au fost mult prea lente şi fragmentate.

În Republica Moldova, reforma administraţiei publice locale a fost iniţiată în 1991 prin Legea cu privire la bazele autoadministrării localenr. 635-XII, adoptată de Parlament la 10 iulie 1991 . Această lege, concepută în baza principiilor fundamentale ale administraţiei publice locale, a iniţiat implementarea unui nou sistem de administraţie publică locală în două niveluri: la primul nivel – comune, oraşe; la al doilea nivel – judeţe, care veneau să schimbe delimitarea teritorial-administrativă din perioada sovietică.

În această perioadă, Republica Moldova era divizată din punct de vedere admnistrativ în: sate, oraşe, orăşele, raioane şi prevederile acestei legi nu puteau fi implementate. Se cerea urgent adoptarea de Parlamentul Republicii Moldova a legii privind organizarea administrativ-teritorială. Prin Hotărârea nr. 636-XII din 10 iulie 1991 „Privind aplicarea Legii Republicii Moldova cu privire la bazele autoadministrării locale”, Parlamentul stabileşte o perioadă de tranziţie spre noul sistem de administrare. Această hotărâre prevedea în prima etapă desfiinţarea raioanelor existente ca unităţi administrativ-teritoriale şi introducerea unui sistem tranzitoriu de administrare locală pe baza unui regulament adoptat de Guvernul Republicii Moldova. Guvernul R. Moldova, prin Hotărârea nr. 357 din 22 iulie 1991, adoptă „Regulamentul provizoriu privind funcţionarea organelor autoadministrării locale în Republica Moldova în perioada de tranziţie” (până la definitivarea noii împărţiri teritorial-administrative). Astfel, activitatea autorităţilor publice era reglementată de vechile instrucţiuni şi regulamente din perioada sovietică.

Chiar dacă aceste legi pornesc de la unele principii democratice, scopul principal preconizat la început: transferul competenţelor de la centru la periferie – autorităţilor celor mai aproape de cetăţean, n-a fost realizat pe deplin. „Legea privind organizarea administrativ-teritorială” nu vine să realizeze prevederile „Legii cu privire la bazele autoadministrării locale” şi a hotărîrii Parlamentului nr.636-XII din 10 iulie 1991 „privind aplicarea legii Republicii Moldova cu privire la bazele autoadministrării locale”.

Pornind din 1991, anul în care s-a adoptat Legea Republicii Moldova nr. 635-XII din 10 iulie 1991 cu privire la bazele autoadministrării locale şi până în prezent nu s-a găsit o soluţie eficientă privind organizarea administrativă a teritoriului. În toată această perioadă au fost depuse numeroase eforturi de reformare a sistemului administraţiei publice locale, însă aceste eforturi au fost diminuate de lipsa unei viziuni strategice clare asupra obiectivelor pe termen lung, instabilitatea politică şi administrativă a administraţiei centrale şi situaţiei economice precare a comunităţilor teritoriale.

Lipsa unui mecanism efectiv de descentralizare administrativă şi financiară, abordarea formalistă a unor principii constituţionale, şi politicile de centralizare care au prevalat ori de câte ori Parlamentul Republicii Moldova a iniţiat reforme în domeniul administraţiei publice locale.

Prima etapă de reformare a administraţiei publice locale finalizează cu adoptarea Constituţiei Republicii Moldova la 29 iulie 1994.

A.Sîmboteanu evidenţiază un set de tendinţe ale reformei administraţiei publice locale în etapa preconstituţională: - democratizarea sistemului politic creează condiţii favorabile pentru iniţierea şi desfăşurarea reformei; - conştientizarea de către opinia publică a necesităţilor de reformare a administraţiei publice locale, inclusiv a organizării administrativ-teritoriale, pe de o parte, şi manifestarea unei rezistenţe dure din partea oponenţilor reformei, pe de altă parte; - păstrarea în temei a raporturilor tradiţionale, moştenite din trecut, între administraţia publică centralăşi administraţia publică locală .

În 1994 se adoptă Legea privind administraţia publică localănr. 310-XIII din 07.12.1994 şi Legea cu privire la alegerile locale nr. 308-XIII din 07.12.1994. Aceste acte legislative sunt o încercare de a instituţionaliza o administraţie publică locală în conformitate cu necesităţile statului democratic. Însă calitatea acestora lasă de dorit, iar amploarea reformei este una mică şi rezervată. Totuşi, e de menţionat că aceste legi încearcă să stabilească: independenţă în adoptarea deciziilor; participarea cetăţenilor la procesul decizional, autonomie în stabilirea relaţiilor între unităţile administrativ-teritoriale; rezolvarea sub propria responsabilitate, în limitele competenţelor stabilite prin lege a problemelor de interes local; alegerea prin vot direct pe baza pluralismului politic a autorităţilor publice locale; asigurarea autogestiunii financiare şi economice.

Legea prevede că autorităţile reprezentative ale administraţiei publice locale constituie un sistem din două niveluri: primul – consiliile săteşti, comunale, orăşăneşti, al doilea – consiliile raionale şi municipale. De asemenea, în unitatea administrativ-teritorială de ambele niveluri erau constituite şi autorităţi executive, în sate, comune, oraşe, municipii autorităţile reprezentative erau primăriile formate din primar, viceprimar, secretar şi alţi membri consilieri. Primăriile ca autorităţi executive, lunar se convocau în şedinţă, punând în discuţie probleme ce reeşeau din deciziile consiliului adoptând pe marginea lor decizii. Deciziile adoptate de primărie puneau în aplicare deciziile consiliului. La nivel de raion, organul executiv era comitetul executiv raional (CER). Comitetul executiv raional ca şi primăria se convoca lunar în şedinţă şi adoptă decizii.