Apărările în procesul civil din perspectiva noului cod de procedură civilă

ASPECTE INTRODUCTIVE

Precizări prealabile

Vechiul Cod de procedură civilă timp de 147 de ani a traversat mai multe epoci și sisteme politice diferite și contradictorii, suportând numeroase și variate modificări .

Prin aceste modificări s-a încercat adaptarea reglementărilor de natură procedurală la cerințele momentelor istorice în care ele s-au făcut.

Cu toate acestea, mai ales după 1990, s-a constatat că vechiul Cod de procedură civilă (VCPC) nu numai că nu a dat răspuns la multiplele și diversele probleme apărute, mai mult și mai rău a condus la o aplicare și interpretare neunitară, lipsită de coerență, a legii de procedură civilă cu repercusiuni asupra duratei eficienței și finalității actului de justiție .

Semnalarea unor disfuncții majore ale justiției din România, printre care lipsa de celeritate în soluționarea cauzelor, existența unor proceduri greoaie, formaliste, costisitoare și de lungă durată, nerespectarea cerințelor procesului echitabil, au atras pe de o parte critici din partea justițiabililor, precum și aprecieri nefavorabile din partea Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu mai multe cauze care au fost aduse în fața acestei din urmă instanțe, a determinat constituirea unei echipe de specialiști în vederea unei noi reglementări în materia procedurii civile.

Noul Cod de procedură civilă (NCPC) urmărește împlinirea mai multor deziderate dintre care: accesul justițiabililor la mijloace și forme procedurale mai simple, accesibile și accelerarea procedurii, inclusiv faza executării silite, asigurarea premiselor pentru soluționarea corectă în fond a cauzelor, în cadrul sistemului justiției naționale, existența unei practici unitare, sunt acelea pe care le avem în vedere în expunerea ce urmează.

Modalități de eficientizare a justiției

În vederea realizării obiectivelor arătate mai sus, NCPC a fost alcătuit ținând seama de experiența teoretică a școlii de drept românești, valorificând concluziile pertinente și aplicate ale Institutului de cercetări juridice, precum și jurisprudența semnificativă de la apariția VCPC și până în prezent.

Pe cale de consecință, NCPC se prezintă cu îmbunătățiri în mai multe direcții.

Astfel, a fost introdusă o serie de definiții (noțiuni) și concepte care existau doar în manualele de școală; a fost reținută o serie de clasificări dintre acelea care au însemnătate prin efectele practice în activitatea instanțelor. Altfel spus, este mult mai bogat în conținut, devenind un instrument potrivit pentru cercetare, pentru activitatea didactică, dar mai ales la îndemâna practicienilor, care găsesc în el, în formă sintetică majoritatea covârșitoare a răspunsurilor pe care le ridică activitatea în instanță.

Sub aspect formal, din perspectivă legistică s-a realizat o mai bună sistematizare a instituțiilor de drept procesual civil, au fost înlocuite expresiile arhaice prin expresii din fondul principal de cuvinte actual, notele marginale sunt adecvate și se constituie într-un bun auxiliar la îndemâna practicienilor.

Nu în ultimul rând, NCPC este rezultatul luării în considerare a unor instrumente normative naționale și internaționale, dintre acelea cuprinse în tezele prealabile ale proiectului NCPC .

Urmărind asigurarea celerității soluționării cauzelor și îmbunătățirea calității actului de justiție, soluțiile propuse de NCPC se împlinesc prin: resistematizarea etapelor procesului civil de așa manieră, încât să conducă la un dialog judiciar, în termeni clari și onești, de simplificare a formelor procedurale ori modificare a competenței materiale a instanțelor judecătorești, concomitent cu reașezarea sistemului căilor de atac sau unele măsuri care să ducă la responsabilizarea părților în proces.

În scopul degrevării instanțelor de judecată și prin aceasta, reducerea duratei de desfășurare a procedurii judiciare, NCPC prevede în sarcina judecătorului obligația de a îndruma părțile din proces spre folosirea procedurilor alternative precum este medierea ca mijloc de soluționare a litigiilor.

Pe aceeași linie de preocupări, recursul care este reglementat ca o veritabilă cale extraordinară de atac, exercitată numai în cazuri excepționale, în care legalitatea a fost înfrântă, au fost regândite motivele de recurs în sensul restrângerii lor și eliminării motivelor formale fără influență asupra legalității și a fost introdusă procedura contestației privind tergiversarea procesului.

Participanții la procesul civil

De fiecare dată când conflictele de natură civilă născute în circuitul civil nu se pot rezolva pe căi amiabile, persoana interesată se poate adresa organelor jurisdicționale și astfel se realizează justiția.

Mijlocul de înfăptuire a justiției în cazul în care o persoană pretinde că i s-a încălcat sau nesocotit un drept subiectiv civil, ori că nu-și poate realiza interesul decât pe calea justiției, este procesul civil.

Momentul în care o persoană apelează la acțiunea civilă devine proces.

În oricare proces civil vom întâlni următorii participanți: instanța de judecată, părțile, alte persoane care pot luat parte la judecată, procurorul.

De asemenea, mai participă în proces martori , experți , interpreți .

Instanța de judecată

Instanța de judecată acționează în calitate de autoritate statală specializată în activitatea de distribuire a justiției. Ea ocupă un rol central deoarece veghează la respectarea legii atât în ceea ce privește propriul regim de funcționare și exercitare a atribuțiilor jurisdicționale, cât și al celorlalți participanți în procesul civil (părți, alte persoane participante, precum și procurorul, experții, interpreții, martorii, etc.) .

Activitatea instanței se fondează pe dispozițiile Constituției, art. 126 alin. (1), ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară , a VCPC [art. 1 pct. 1; art. 31; art. 52 alin. (1); art. 62; art. 132 alin. (1)] .

Părțile în procesul civil

Persoana care inițiază procesul civil se numește „reclamant”, iar cea împotriva căreia este formulată acțiunea se numește „pârât” (art. 54).

Vechiul Cod de procedură civilă nu avea o asemenea exprimare expresă.

Noul Cod de procedură civilă folosește noțiunile de „parte”, „reclamant” și „pârât”, dar nu le precizează conținutul (art. 37, art. 50, art. 52).

Astfel, în noul Cod de procedură civilă în art. 37 găsim expresia „calitatea de parte se poate transmite legal sau convențional ”; art. 50 alin. (1): „Instanța hotărăște de îndată, în cameră de consiliu, fără prezența părților în aceleași condiții, instanța va putea asculta și părțile”; art. 52 alin. (2): „Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți ”.

În același timp, art. 54 prevede expresis verbis că: „ sunt părți reclamantul și pârâtul, precum și, în condițiile legii, terțele persoane care intervin voluntar sau forțat”.

Altfel spus, doctrina afirmă că părțile în procesul civil sunt acele persoane care întrunesc condițiile generale ale acțiunii civile, care au interese contradictorii și între care s-a legat raportul juridic dedus judecății .

Există și cereri a căror rezolvare nu presupune stabilirea unor drepturi potrivnice (art. 331-339).