Apariția și dezvoltarea comunităților europene - Uniunea Europeană

1.1. IDEEA DE UNITATE EUROPEANĂ

Ideea de Europă unită îsi are punctul de plecare încă din perioada antichitătii grecesti

Alti autori plasează printre tentativele de unificare a Europei si încercările de refacere a granitelor fostului imperiu roman, mentionate În perioada lui Carol cel Mare.

Perioada Evului Mediu, caracterizată initial printr-o perioadă politică din cauza incapacitătii succesorale lui Carol cel Mare si agravată de conflicte de refacere a unitătii europene, chiar dacă acestea nu au dus în mod automat la uniformitatea ei, dimpotrivă, la o diversitate care se baza însă pe acelasi model de a gândi, simti si actiona.

Lupta care s-a dat în această perioadă între Papă si regi (împărati) a dus la divizarea unitătii Europei, manifesându-se si în aparitia a două doctrine - a unitătii pontificale si cea a unitătii imperiale - două conceptii care nu puteau fi conciliate.

În aceste conditii, apare o nouă realitate politică pe plan european care îsi impune încet, dar sigur, suprematia în acest spatiu si care enuntă Europa modernă – puterea statelor suverane.

În perioada modernă, principiul care a guvernat epoca precedentă – cel al unitătii Europei – a fost înlocuit cu cel a divizării sale, nu numai din punct de vedere politic, dar si religios.

- divizarea politică – rezultă din constituirea statelor suverane, eliberate de supunerea lor unei autorităti superioare si care intrau în relatii cu alte state, a avut drept consecintă trasarea unor granite care deveneau nu numai criterii de departajare geografică, dar si lingvistică, economică socială etc. În aceste conditii, papalitatea renuntă la pretentiile sale anterioare.

- din punct de vedere religios, divizarea nu a fost atât de importantă ca cea politică, dar a avut o influentă pe planul relatiilor interregionale.

- s-a manifestat si o divizare economică, care s-a alăturat celorlalte amplificându-le efectele.

- apar si unele tendinte nationaliste, care au contribuit la agravarea proceselor de divizare a Europei.

Perioada renastentistă este carcaterizată, printre altele, printr-un mod rapid de răspandire si asimilare a ideilor novatoare pe întreg continentul european, dar în acelasi timp a avut ca rezultat si o diversificare a conceptiilor intelectuale si morale.

Una dintre cele mai importante realizări ale epocii respective, rămâne tipul de om „ umanist ”, mostenitor al culturii antice si continuator al acesteia în noile conditii istorice, politice, sociale si cutlurale.

Caracterul acestui tip de om este faptul că el nu apartine unei singure tări în mod deosebit, ci întregii Europe.

În secolul al XIX – lea, Europa este din nou divizată, manifestându-se tendinte contradictorii – unele state se află în declin ( Franta, Austria ) altele în proces de cristalizare ( Germania, Italia).

Dezvoltarea indentitătii nationale de la sfârtitul sec. XIX- lea, progresul stiintific si tehnilogic ca si ideile nationaliste, accentuează divizarea si prevesteste evenimetele începutului sec. XX. Chiar dacă se constitutie un sistem de aliante, acestea erau fondate pe interese contradictorii si se bazau pe un echilibru precar, modificat în functie de circumstantele politice si de altă natură.

În acelasi timp, se accentuează si dimensiunile legate de împartirea lumii din punct de vedere colonial, fapt care, de asemenea, a fost de natură să generalizeze rivalitatea si conflictele de interese.

Cu toate acestea, ceea ce este de remarcat în afara acestor interese contradictorii – este comunitatea de viată culturală, artistică, stiintifică si tehnologică, favorizată de dezvoltarea mijloacelor de comunicare, informatii si de răspândire a cunostintelor.

La înc. sec. XX apar si primele manifestări doctrinare ale ideii de unitate europeană, concretizate într-un proiect intitulat Statele Unite ale Europei, care a fost propus de către Congresul de stiinte politice ce a avut loc la Paris, în 1900. De altfel, o revistă a “Statele Unite ale Europei” a fost creată la sf. sec. XIX de către Victor Hugo si Garibaldi.

Izbucnirea primului război mondial a fost de natură să producă în final o stare de fapt care a dus la înrăutătirea situatiilor tărilor vest-europene ( mai putin Anglia) si la existenta a două state care dominau din unct de vedere politic – SUA si URSS.

1.2. EUROPA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

La data de 11 noiembrie 1918, când s-a sfăr;it primul război mondial, proape întreaga Europă zăcea în ruine. Bilantul a fost tragic si neiertător. Numărul persoanelor ucise se ridica la peste 10 milioane. În timpul conflictului a avut loc „Revolutia din Octombrie” din Rusia. În acest scop, pentru mentinerea păcii, popoarele au fost împărtite. Harta geopolitică arăta altfel la acest început de veac.

Tratatul de la Versailles a pus capăt luptelor, iar SUA au jucat pentru prima oară un rol important în afacerile europene. Liga Natiunilor a fost infiintată în scopul rezolvărilor pe care pasnică a eventualelor dispute.