Apatrizii

I. CONSIDERAŢII PRELIMINARE

Statul este definit ca fiind o colectivitate umană. Alături de teritoriu şi guvern, populaţia intră în rândul elementelor constitutive ale statului. Termenul de populaţie, în acest context, reprezintă, aşadar, cetăţenii statului respectiv dar şi persoanele prezente pe teritoriul şi sub jurisdicţia sa (străini, apatizi, refugiaţi, persone strămutate).

Problemele populaţiei în dreptul internaţional au căpătat o importanţă deosebită în ultimele decenii, ca urmare a dezvoltării colaborării internaţionale, extinderii schimburilor economice şi amplificării relaţiilor comerciale.

Existenţa mai multor state precum şi recunoaşterea statelor între ele ca atare favorizează posibilitatea creerii de raporturi între cetăţenii unor state diferite.

Conform doctrinei, cetăţenia reprezintă legătura politică şi juridică permanentă dintre o persoană fizică şi un stat, legătură care generează drepturi şi obligaţii pentru stat şi cetăţean, ca membru al unei comunităţi care constituie dimensiunea personală a statului.

În aceeaşi problemă, potrivit Convenţiei europene asupra cetăţeniei, încheiată la 6 noiembrie 1997 în cadrul Consiliului Europei, “ cetăţenia înseamnă legătura juridică dintre o persoană şi un stat şi nu indică originea etnică a persoanei.”

Pentru fiecare categorie de persone care formează populaţia unui stat sunt elaborate reglementări adecvate care implică corelarea reglementărilor naţionale cu cele internaţionale. De regulă, problemele cetăţeniei sunt reglementate, în ansamblul lor, prin legislaţia internă a fiecărui stat.

Însă dintre toate problemele ridicate de către cetăţenie în dreptul internaţional public m-am oprit asupra regimului juridic al străinilor, cu predilecţie cel al apatrizilor în dreptul internaţional public.

Aceste situaţii speciale au apărut datorită competenţei exclusive a statelor în acordarea cetăţeniei şi diversităţii legislaţiilor interne, astfel încăt un individ putând avea mai multe cetăţenii sau nici una.

II. NOŢIUNEA DE APATRID

Conform art.1, pct.1 din Convenţia adoptată la 28 septembrie 1954 privind statutul apatrizilor de către Conferinţa plenipotenţiarilor reuniţi în aplicarea prevederilor Rezoluţiei 526A a Consiliului Economic şi Social al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 26 aprilie 1954, termenul de apatrid semnifică „ persoana care nu este considerată cetăţean al niciunui stat, conform legii naţionale a acestuia”.

Absenţa cetăţeniei este excepţia, regula este ca fiecare persoană să aibă o anumită cetăţenie. O persoană poate rămâne fără cetăţenie, ca urmare a conflictelor dintre reglementările juidice din diferite state.

Persoanel efără cetăţenie- apatrizii- fiind lipsite de orice legătură cu un stat, au derpturi reduse, ele fiind supuse jurisdicţiei statului pe al cărui teritoriu se află. Aceste persoane au unele drepturi, însă spre deosebire de străini, care beneficiază, de pildă, de protecţie diplomatică, persoanele fără cetăţenie nu beneficiază de o asemenea protecţie. Pentru a elimina inegalităţile existente, au fost elaborate două convenţii cu privire la apatrizi: Convenţia din 1954 privind statutul apatrizilor şi Convenţia din 1961 pentru reducerea cazurilor de apatridie