Apelul în Procesul Civil - Noul Cod Pro Civ

Procesul civil poate fi definit ca fiind activitatea desfăşurată de către instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în pricinile civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform procedurii prevăzute de lege.

Acesta parcurge în mod obişnuit, dar nu obligatoriu două faze şi anume faza judecăţii şi executarea silită. Faza judecăţii cuprinde judecata în primă instanţa şi judecata în căile de atac. Judecata parcurge etapa scrisă, etapa dezbaterilor şi etapa deliberării şi pronunţării hotărârii. Odată cu parcurgerea acestor etape se finalizează judecată în primă instanţă.

Partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe o poate ataca cu apel, declanşând astfel o nouă etapă a fazei judecăţii: etapa apelului. Având în vedere particularităţile acestei căi de atac, etapa scrisă din cadrul apelului se rezumă numai la cererea de apel, la întâmpinarea pe care o poate face intimatul şi la cererea de aderare la apel, într-una din cele două forme: apelul incident (art. 293 C.pro. civ.) şi apelul provocat (art. 2931 C.pro. civ).

Apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, comună, devolutivă şi suspensivă de executare. Apelul poate îmbrăca forma apelului principal (pe care îl formulează cel nemulţumit de sentinţă), apelul incident (exercitat de intimat împotriva părţii cu interese contrare, care a exercitat apelul principal), şi apelul provocat (declarat de intimat din apelul principal împotriva unui alt intimat sau a unei persoane care a figurat în prima instanţă şi care nu este parte în apelul principal). Ultimele două forme ale apelului au fost consacrate în vechea reglementare sub denumirea de aderarea la apel.

Potrivit art. 282 C.pro. civ, hotărârile date în prima instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în prima instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel conform alin. 1, aşadar o sentinţă pronunţată de curtea de apel nu este atacabilă cu apel, art. 282 fiind în concordanţă cu art. 4 pct. 1, care nu dă în competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionarea de apeluri. Hotărârile date de judecătorii şi tribunale în primă instanţă pot fi atacate cu apel, indiferent dacă prin ele s-a judecat sau nu fondul pricinii.

Încheierile premergătoare, indiferent dacă sunt preparatorii sau interlocutorii, pot fi atacate cu apel numai odată cu fondul, afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.

Încheierile prin care s-a întrerupt cursul judecaţii pot fi atacate separat cu apel, numai dacă însăşi hotărârea asupra fondului este susceptibilă de apel, tocmai pentru că, pregătind darea hotărârii finale, încheierile premergătoare urmează soarta acesteia.

Deoarece prin Legea 219/2005 a fost abrogat implicit art. 3 al art. 282, înseamnă că este necesar ca apelantul să formuleze critici în mod explicit împotriva încheierii premergătoare prin care s-a dispus măsuri/încuviinţat dovezi pe care le consideră nelegale şi care i-au produs o vătămare, astfel încât să justifice interesul în exercitarea căii de atac.

Limitele devoluţiunii consacrate în art. 292 îşi găsesc aplicare şi în cazul apelului exercitat conform art. 282 alin 2, ca atare, instanţa poate să examineze, în limitele criticii, şi încheierile atacate.

În principiu, întrucât hotărârea civil produce efecte relativă, numai persoanele care au avut calitatea de parte în primă instanţă pot formula apel, de exemplu situaţia în care în cazul unei cereri de punere sub interdicţie, soţia pârâtului, care nu a fost parte în proces şi deci nu a fost citată, nu are calitatea de a ataca hotărârea dată în cauză (Tribunalul Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 923/1971). În caz contrar, apelul va fi respins ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală sau, întrucât calitatea procesuală este o condiţie de admisibilitate a oricărei cereri, ca inadmisibil, astfel au legitimare procesuală activă în apel, reclamantul, pârâtul şi intervenienţii. Însă, în cazul intervenientului accesoriu, trebuie să se ţină seama de art. 56 C. pro. civ, pentru ca el poate să declare apel numai dacă însăşi partea în favoarea căreia a intervenit a exercitată calea de atac, deci părţi în faza apelului pot fi nu doar titularii drepturilor deduse judecăţii, ci şi persoanele sau organele cărora le-a fost recunoscută legitimare procesuală activă pentru declanşarea procedurii judiciare.

Prin excepţie, persoane care nu au participat la judecată în primă instanţă, nici personal nici reprezentate de părţi, pot să declarare apel dacă dobânditorul cu titlu particular al dreptului sau bunului litigios, poate să exercite apel, dacă transmiterea a avut loc după pronunţarea sentinţei i înainte de expirarea termenului de apel, creditorul chirografar poate să exercite apelul în numele debitorului sau, pe calea acţiunii oblice, conform art. 974 C. civ, cu excepţia acţiunilor cu caracter strict personal şi creditorul ipotecar poate să exercite apelul în litigiul privitor la imobilul asupra căruia s-a constituit garanţia, conform art. 974 C.civ.

Apelul mai poate fi formulat de către procuror potrivit art.. 45 final C.pro. civ şi avocatul, potrivit art. 69 alin. 2 C.pro. civ., care a asistat la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate să exercite orice cale de atac împotriva hotărârilor date.

În lumina Noului Cod este prevăzut faptul că apelul poate fi formulat în termenul de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, faţă de 15 zile cât este prevăzut în Codul din vigoare, iar motivarea în fapt şi în drept a apelului trebuie făcută, sub sancţiunea decăderii, chiar prin cererea de apel.