Aplicabilitatea Directa a Izvoarelor Derivate ale Dreptului Comunitar

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Aplicabilitatea Directa a Izvoarelor Derivate ale Dreptului Comunitar.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 14 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Augustin Fuerea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

ABREVIERI . 2
BIBLIOGRAFIE. . . 3
SECŢIUNEA I CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE . 4
SECŢIUNEA II EFECTUL DIRECT NECONDIŢIONAT ŞI COMPLET, CU APLICABILITATE GENERALĂ . 6
1. Noţiuni generale. 6
2. Izvoarele derivate ale dreptului comunitare care se bucură de efectul direct necondiţionat şi complet . 7
2.1. Regulamentele . 7
2.2. Deciziile . 7
SECŢIUNEA III EFECTUL DIRECT CONDIŢIONAT ŞI COMPLET, CU APLICABILITATE GENERALĂ . 9
1. Directivele . 9
2. Deciziile . 12
SECŢIUNEA IV EFECTELE APLICABILITĂŢII GENERALE . 13

Extras din document

SECŢIUNEA I CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Spre deosebire de dreptul internaţional, dreptului comunitar european nu-i este indiferentă natura relaţiilor ce trebuie să se stabilească între dreptul comunitar şi dreptul naţional . Aplicabilitatea directă sau efectul direct constituie „dreptul oricărei persoane de a cere judecătorului să i se aplice tratate, regulamente, directive sau decizii comunitare. Judecătorul are obligaţia de a se folosi de aceste texte, oricare ar fi legislaţia ţării căreia îi aparţine ”.

Aplicarea directă înseamnă că dreptul comunitar conferă drepturi şi impune obligaţii în mod direct nu doar instituţiilor comunitare şi statelor membre ale Uniunii Europene, ci şi resortisanţilor acestora, cetăţeni ai Uniunii Europene .

Recunoaşterea efectului direct reprezintă garantarea statului juridic al cetăţeanului european.

Tratatul de la Amsterdam privind Uniunea Europeană, semnat în 1997 şi intrat în vigoare în 1998 a adus o serie de completări în materia cetăţeniei europene . Prima vizează articolul 17 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în care se precizează că "cetăţenia Uniunii completează cetăţenia naţională şi nu o înlocuieşte". Se instituţionalizează un principiu, deja, cuprins în Declaraţia Conferinţei Interguvernamentale anexată Tratatului de la Maastricht (este vorba de Declaraţia Danemarcei). Articolul 17 menţionează că, prin dispoziţiile Tratatului, cetăţenii europeni beneficiează de anumite drepturi, dar, în mod echitabil, aceştia au o serie de obligaţii, fără, însă, a le specifica, de unde concluzia că obligaţiile sunt corelative drepturilor dobândite.

Conform lui Philippe Manin ( "Les Communautes européennes - l´Union Européenee, Pedone, pg. 232), efectul direct al normelor comunitare este teoria construită de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene pe bază pretoriană, în cadrul căreia sunt reglementate condiţiile în care o persoană fizică sau juridică poate invoca o dispoziţie a dreptului comunitar pentru apărarea unui drept conferit de acesta şi dacă este util, condiţiile în care judecătorul naţional face abstracţie de o dispoziţie contrară din dreptul intern.

Efectul direct reprezintă o noţiune mult interpretată şi cu "sclipiri multicolore", căreia literatura de specialitate şi jurisprudenţa nu i-au hărăzit mereu claritatea terminologică dorită. Ca element de bază al ordinii comunitare, efectul direct exprimă faptul că toate principiile comunitare, suficient de precise şi necondiţionate sunt "apte de penetrare", adică ele conduc la relaţii juridice directe între autoritatea de stat şi cetăţenii comunitari (indivizi ori unităţi economice), şi chiar, în anumite circumstanţe, şi in raportul stabilit între aceşti cetăţeni. Efectul direct ia naştere pe baza condiţiei de validitate a dreptului comunitar însuşi, fără ca el să necesite preluarea în prealabil a dreptului naţional, printr-un act de tranzacţie sau ordin de executare a normei în discuţie .

Expresia "direct aplicabil" apare în articolul 249 (articolul 189 în vechea numerotare) din Tratatul instituind Comunitatea Economică Europeană, semnat la Roma în 1957 şi intrat în vigoare anul următor, cu referire la unul dintre izvoarele derivate ale dreptului comunitar, regulamentul. În acest sens, aplicabilitatea directă semnifică faptul că, în primul rând, regulamentele comunitare sunt integrate ca atare în ordinea juridică internă şi că orice măsură naţională de transformare sau de introducere în ordinea juridică internă este interzisă . Potrivit C.J.C.E., T.C.E.E. "constituie mai mult decât un acord care ar crea numai obligaţii reciproce între statele părţi". Asocierea resortisanţilor ţărilor membre la construcţia comunitară este confirmată de preambulul tratatului care, precizează Curtea, "în afară de guverne, sunt vizate popoarele, prin înfiinţarea organelor care instituţionalizează drepturi suverane al căror exerciţiu afectează atât statele membre, cât şi cetăţenii lor". În opinia Curţii, Comunitatea Economică Europeană constituie o nouă ordine juridică, ai cărei subiecţi sunt nu numai statele, ci şi resortisanţii lor.

Criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o dispoziţie comunitară pentru a i se recunoaşte efectul direct sunt:

- claritatea;

- precizia;

- neafectarea de condiţii.

Dacă aceste criterii nu sunt întrunite, autorităţile nu au nici o putere discreţionară referitor la

punerea în aplicare a dispoziţiei, de exemplu, iar ea, în concluzie, este susceptibilă de a fi aplicată de judecător. Ansamblul argumentelor enunţate de C.J.C.E. pentru recunoaşterea efectului direct al dreptului comunitar ne arată că această caracteristică a dreptului comunitar exprimă specificitatea ordinii juridice comunitare, în aşa fel încât şi noţiunea în sine este, evident, comunitară. Efectul direct nu poate varia în existenţa şi în consecinţele sale de la o ţară la alta, principiile unităţii şi uniformităţii impunând o definiţie a efectului direct. Din punct de vedere tehnic, al redactării, normele comunitare trebuie să fie perfecte, să creeze drepturi şi să impună obligaţii particularilor fără să necesite adăugarea unor dispoziţii interne ori intervenţia actelor comunitare. Nu trebuie să se impună judecătorului nici o judecată de valoare care să depăşească limitele unei aprecieri juridice.

Aptitudinea naturală a unei norme de drept de a produce efecte directe are drept urmare faptul că măsurile de executare, atât comunitare, cât şi naţionale, nu pot avea decât o funcţie auxiliară.

Recunoaşterea efectului direct nu mai apare, astfel, doar ca atribuirea unei calităţi uneia sau alteia dintre dispoziţiile Tratatului ori a actelor de drept derivat, ci ca sancţiune a întârzierii punerii lor în aplicare, în special de către statele membre. Efectul direct al dreptului comunitar ajută la sporirea eficacităţii acestuia.

Aplicarea teoriei efectului direct depinde de izvorul aflat în cauză.

Se deosebesc următoarele situaţii:

a) efectul direct necondiţionat şi complet, cu aplicabilitate generală;

b) efectul necondiţionat şi complet, cu aplicabilitate generală;

c) efectul direct condiţionat.

Fisiere in arhiva (1):

  • Aplicabilitatea Directa a Izvoarelor Derivate ale Dreptului Comunitar.doc

Alte informatii

Acest referat a fost prezentat în cadrul sesiunii din iarna anului 2008 a Universității Spiru Haret București, Facultatea de drept, Master Drept Comunitar, anul I on-line