Aplicabilitatea imediată a dreptului comunitar

Raportul dintre dreptul statal şi dreptul suprastatal este, dintotdeauna, o temă centrală a specialistului în drept constituţional şi internaţional. Disputa dintre şcoli, şi anume dintre monismul orientat către filosofia lui Kant şi dualismul hegelian, străbate istoria mai nouă a raportului între “dreptul internaţional şi dreptul naţional”. În timp ce pentru monişti dreptul internaţional are întâietate faţă de cel naţional, astfel că – în caz de conflict – dreptul naţional trebuie să rămână neaplicat, pentru dualişti ambele sisteme stau alături unul de celălalt, egal îndreptăţite, şi fiecare se bucură de prioritate – în interiorul propriei sfere de dezvoltare – înaintea celuilalt.

Dreptul comunitar consacra monismul (aplicarea imediata) si impune respectarea sa de catre statele membre. Aceasta deoarece sistemul comunitar nu poate functiona decât în monism, singurul principiu compatibil cu ideea un sistem de integrare. Se realizeaza acel transfer de competenta de la statul national la CE. În relatia CE-state membre, dreptul comunitar, originar sau derivat, e imediat aplicabil în ordinea juridica interna, facând parte din aceasta. Nu e necesara o formula speciala de introducere în dreptul intern, iar judecatorii nationali trebuie sa îl aplice, de asemenea, el aplicat în calitatea sa de drept comunitar.

CJCE a confirmat oficial principiul prioritatii în Hotarârea Costa. Speta rezolva conflictul dintre dreptul comunitar european – Tratatul CEE si o lege interna posterioara – Legea italiana de nationalizare a electricitatii, din 6.09.1962. S-a acordat prioritate DCE, doarece numai astfel se pot îndeplini obiectivele CE, realizarea Pietei Comune impunând aplicarea uniforma a dreptului comunitar, fapt fara de care nu se poate produce integrarea. Au prioritate toate normele comunitare (primare sau derivate) si împotriva tuturor normelor nationale: administrative, legislative, juridice sau chiar constitutionale.

Aplicabilitatea imediata a dreptului comunitar

Principiul aplicarii imediate

1. Delimitari conceptuale

Statele sunt fata de sursele de drept international intr-o situatie de autonomie din punct de vedere al efectelor în dreptul intern si asupra resortisantilor lor.

Ele pot utiliza un sistem dualist care stabileste o separare radicala între ordinea juridica internationala si ordinea juridica interna avand ca principiu ca o sursa de drept international nu poate fi prin ea însasi o sursa de drept intern. De aceea pentru a avea efecte în dreptul intern o sursa de drept international trebuie sa fie supusa unei proceduri particulare de introducere sau de transformare.

Statele pot opta de asemenea pentru monism si sa admita efectul juridic direct în drept intern al unei surse de drept international. Chiar si în acest caz ele conserva o deplina autonomie pentru a defini conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o sursa de drept international pentru a avea un efect direct în dreptul intern. Aceasta functie este desigur de competenta tribunalelor.

Aceasta autonomie dispare total cand este vorba despre dreptul comunitar. Statele membre sunt tinute sa aplice consecintele pe care Curtea le desprinde din principiul integrarii.

Rezulta pe de o parte o aplicabilitate imediata a dreptului comunitar si pe de alta parte un principiu al invocabilitatii dreptului comunitar de catre resortisantii statelor membre.

2. Raportul dintre dreptul comunitar si dreptul intern al statelor member.

Dreptul comunitar este integrat dreptului statelor membre. Acestea nu au deci posibilitatea de a alege între dualism si monism. Acesta din urma se impune.