Aplicarea Legii Penale în Spațiu

CAPITOLUL I

Consideraţii generale privind aplicarea legii penale în spaţiu

1.1. Consideraţii generale

Eficienţa legii penale în apărarea valorilor sociale este reală din momentul intrării în vigoare a acesteia. Respectarea exigenţelor legii penale de către marea majoritate a destinatarilor îi conferă legii penale o eficienţă activă. Faţă de cei care săvârşesc infracţiuni ordinea de drept urmează să se realizeze prin constrângere, iar legea penală va avea o eficienţă reactivă

În literatura juridică, aplicarea legii penale este înţeleasă ca o problemă ce priveşte eficienţa reactivă a acesteia, adică de realizare prin constrângere a ordinii de drept ce are loc prin intermediul raporturilor juridice penale de conflict

Eficienţa legii penale se raportează la anumite elemente care îi determină limitele de aplicare, acestea fiind: spaţiul, timpul, persoanele şi faptele

Deşi cele patru elemente sunt importante în aplicarea legii penale, Codul penal român a consacrat principii în legătură numai cu spaţiul şi timpul, urmând ca problemele în legătură cu persoanele şi faptele să-şi găsească rezolvarea în cadrul celor dintâi fără a le minimaliza importanţa în aplicarea legii penale

1.2 Noţiunea aplicării legii penale în spaţiu

Aplicarea legii penale în spaţiu constă în activitatea de traducere în viaţă a prevederilor legii penale în raport cu locul comiterii diferitelor infracţiuni (în ţară sau în străinătate) de către cetăţeni români sau străini ori de persoane fără cetăţenie.

În virtutea principiului suveranităţii statului român, legea noastră penală se întinde, spaţial, până acolo unde se întinde suveranitatea. Altfel spus, legea penală este teritorială, ea se aplică tuturor infracţiunilor săvârşite pe teritoriul ţării noastre, aceasta atât în conformitate cu principiul suveranităţii statului român, cât şi pe considerentul că valorile sociale fundamentale, ocrotite de legea penală, nu pot fi pe deplin apărate dacă pedepsirea infractorului nu s-ar face potrivit legii penale române şi de către autorităţile ţării noastre, indiferent de calitatea pe care o are făptuitorul român sau străin.

Legea penală se adresează tuturor persoanelor care se găsesc pe teritoriul românesc şi care trebuie să se conformeze prevederilor acesteia.

Există situaţii când se săvârşesc fapte prevăzute de legea penală română şi în străinătate, fie de către cetăţeni români, fie de către cetăţeni străini, fapte care sunt îndreptate împotriva intereselor statului nostru ori ale căror victime sunt cetăţeni români. În asemenea cazuri efectul strict teritorial al legii penale române nu este de ajuns, nu le poate acoperi, ceea ce ar crea posibilitatea vătămării valorilor sociale ocrotite de legea penală română, fără a putea aplica sancţiunea ca efect al comiterii acestora, în vederea realizării scopului legii penale.

De asemenea, pot fi cazuri în care se comit infracţiuni în străinătate de către cetăţeni străini, altele decât cele îndreptate împotriva statului nostru ori a persoanelor de cetăţenie română, dar urmate de refugierea infractoruilor pe teritoriul ţării noastre, caz în care efectul teritorial al legii noastre apare trunchiat.

Având la bază aceste considerente, legiuitorul penal român de la 1968, promovează concepţia potrivit căreia finalitatea normelor care reglementează aplicarea legii penale în raport cu spaţiul permite organizarea activităţii de represiune penală atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional, în aşa fel încât, oriunde, în orice loc s-a săvârşit o faptă penală, să existe posibilitatea de a trage la răspundere penală pe făptuitor. Acest obiectiv este condiţionat în atingerea sa, de înlăturarea primatului intereselor proprii ale fiecărui stat,, de o înţelegere şi o colaborare internaţională între toate statele, iar în plan legislativ, de consacrarea tuturor principiilor menite să asigure inevitabilitatea aplicării legii penale în raport cu spaţiul şi promovarea instituţiei extrădării în toate legislaţiile interne

Aceste principii sunt: principiul teritorialităţii legii penale, principiul personalităţii legii penale, principiul realităţii şi principiul universalităţii legii penale.

Trebuie subliniat că, numai recunoaşterea şi aplicarea tuturor principiilor care guvernează întinderea în spaţiu a efectelor legii penale fac posibilă realizarea unei eficiente activităţi de represiune.

Separat, principiile aplicării legii penale în raport cu spaţiul sunt, datorită sferei de acţiune, limitate, imperfecte, nici unul din ele nepputând acoperi totalitatea situaţiilor în care legea penală naţională trebuie aplicată.

Datorită statutului de stat membru al Uniunii Europene, România este nevoită să transpună în cadrul legislativ penal naţional, reglementările adoptate la nivelul Uniunii Europene şi totodată să armonizeze dreptul penal material român cu sistemele celorlalte state membre ale Uniunii Europene, ca o premisă a cooperării judiciare în materie penală, bazată pe recunoaştere şi încredere reciprocă. Tocmai, din aceste considerente în Noul Cod penal ( Legea 286 din 2009), legiuitorul a operat unele modificări asupra principiilor personalităţii legii penale, realităţii legii penale, universalităţii legii penale, modificări ce vor fi prezentate la fiecare principiu în parte.