Arbitrajul Comercial

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Arbitrajul Comercial.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 12 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Titus Prescure, Radu Crişan,Augustin Fuerea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

CAPITOLUL I

NOŢIUNEA DE ARBITRAJ

SECTIUNEA I

ISTORICUL INSTITUTIEI

In acepţiunea cea mai larga1 termenul de – arbitraj – desemnează fie soluţionarea unui lirigiu (de orice natură ar fi acesta) de către un arbitru, fie conducerea unei competiţii sportive .

In domeniul burselor de marfuri arbitrajul mai desemneaază acţiunea simultană de vânzare şi cumpărare unei mărfi, prin care se speculează diferenţele de preţ intre două pieţe sau două termene de livrare diferute.

Având in vedere faptul că instituţia nu se bucură de o definiţie legală nici in sistemul nostru de drept dar nici in alte sisteme unde işi gaseşte chiar o mai larga aplicabilitate, acestă sarcină i-a revenit doctrinei care in mod generic a definit arbitrajul ca fiind o alternativă la procesul supus jurisdicţiei statale, constând in desemnarea unor persoane particulare pe care părţile le insărcineayă să soluţioneye litigiul dintre ele2. Trebuie facută distincţia intre arbitrajul voluntar, care repreyintă regula şi la care părţile recurg de bunăvoie, avand convingerea că repreyintă o soluţie preferabilă recurgerii la justiţia statală şi arbitrajul obligatoriu, la care părţile sunt ţinute să apeleze in virtutea unei dispoziţii legale care le obligă in acest sens.

Dintr-o persepectiva privită de dreptul procesual civil arbitrajul reprezintă o modalitate privată de soluţionare a litigiului dintre părţi, de către o persoană aleasă de către acestea.

Arbitrajul, fie voluntar fie obligatoriu, este cunoscut ca modalitate practică de tranşare a litigiilor dintre particulari din cele mai vechi timpuri. In România a fost reglementat pentru prima data prin Codul Calimach. Ulterior prin Codul de procedură civilă de la 1865, in Cartea a IV a purtând iniţial titlul -Despre Arbitrii –a primit o reglementare modernă, in concordanţă cu aceea vreme, urmănd a fi modificată odată cu trecerea timpului şi nuanţată in funcţie de evoluţia societăţii şi a raporturilor juridice la care cel puţin una dintre părti are calitatea de comerciant.

CAPITOLUL II

ARBITRAJUL COMERCIAL

SECŢIUNEA A II A

DEFINIŢIE ŞI AVANTAJE

Din combinarea elementelor mai sus amintite se poate sintetiza următoarea defininiţie. Arbitrajul comercial este acea modalitate facultativă de soluţionare a unui litigiu comercial având ca obiect drepturi patrimoniale de care părţile pot dispune(tranzacţionabile), prin investirea unei(sau unor) persoane particulare cu constituirea tribunalului arbitral şi cu pronunţarea unei hotărâri definitive şi obligatorii pentru părţi, potrivit unei proceduri de arbitrare stabilită de acestea, de către arbitri, de către o instituţie permanentă de arbitraj, ori prin asimilarea(receptarea contractuală) a unei alte proceduri edictată de stat, dupa caz.

Dintr-o multitudine de avantaje care-i pot determina pe comercianţi să opteye pentru o astfel de formă de soluţionare a diferendelor ivite intre ei în cursul desfăşurării activităţii comerciale, menţionez numai câteva pe care le găsesc mai importante:

a) Celeritatea. Caracterul simplificat al procedurii de judecată şi

impunerea unor termene în care trebuie finalizată aceasta procedură duce la obţinerea unor hotărâri definitive, având forţă executorie comparabilă cu a hotărârilor judecătoreşti, intr-un timp mai scurt decât cel cerut de procedura judiciară de drept comun. Un al II lea motiv care conduce la soluţionarea cu celeritate a diferendului îl constituie, lipsa căilor de atac(în sens strict), impiedicând astfel tegiversările inutile, dând posibilitatea investirii cu formulă executorie a titlului obţinut şi punerea sa în executare.

b) Confidenţialitatea. După cum bine se cunoaşte că unul din principiile

fundamentale consacrate atât de Constituţie cât şi de Codul de procedura civilă este principiul publicităţii3, procedura arbitrală este prin excelenţă confidenţială.

Caracterul confidenţial priveşte nu numai dezbaterile ci întreaga procedura a arbitrajului, care in multe situaţii reprezintă un avantaj nemărginit, oferindu-le părţilor interesate o secretizare a afacerii lor şi implicit a problemelor cu care se confruntă, neafectându-le reputaţia in mediul de afaceri.

c) Posibilitatea desemnării arbitrilor de către părţi. In cazul

arbitrajului, inclusiv cel instituţionalizat, părţile pot opta pentru desemnarea persoanei pe care o vor investi cu sarcina delicată de a le soluţiona litigiul, ceea ce este imposibil de relizat in cadrul instanţei statale. Mai mult in cazul desemnării unui arbitru părţile pot opta ca acesta să aibe o calificare profesională deosebită, fiind in măsură să soluţioneze problema dedusă judecăţii fără a fi nevoie să apeleze la serviciile unui specialist în acel domeniu.

In afară de aceste prime avantaje şi pe care le găsesc printre cele mai

importante, socotesc că se mai pot menţiona şi altele care nici aceste nu pot fi trecute cu vederea:

- reducerea costurilor implicate de solu’ionarea unui litigiu

- posibilitatea informării egale a părţilor care provin din ţări difrrite

- posibilitatea folosirii limbilor străine in arbitraj internaţional

- renunţarea la aplicarea riguroasă a normelor de drept, in cazul arbitrajului de echitate

- caracterul definitiv, obligatoriu şi executoriu al hotărârilor arbitrale

- o flexibilitate procedurală sporită, faţă de procedura instanţei statale

SECŢIUNEA A III A

FORMELE ARBITRAJULUI COMERCIAL

Doctrina şi literatura juridică de specialitate a oferit arbitrajului numeroase clasificări, in funcţie de diverse criterii de distincţie:

In funcţie de libertatea părţilor de a recurge la arbitraj distingem:

- arbitraj voluntar – atunci când părţile au posibilitatea neângrădită de a incheia sau nu o convenţie arbitrală, in oricare din formele pe care acesta le poate imbrăca.

- arbitraj obligatoriu – suntem in preyenţa unui astfel de srbitraj atunci când in temeiul unei dispoziţii legale, părţile sunt ţinute să supună spre soluţionare diferendul apărut intre ele unui arbitru ori unui tribunal arbitral.

In trecut aceasta reprezenta regula, cutumele iar mai târziu legile scrise prevedeau obligativitatea recurgerii la arbitraj atât în pricinile civile, cât şi in cauzele penale, pentru reglementarea raporturilor dintre făptuitor şi victimă ori moştenitorii acesteia din urmă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Arbitrajul Comercial.doc