Arestarea Preventivă

CAP. 1 Considerații generale

Arestarea preventivă este cea mai gravă măsură preventivă privativă de libertate și constă în deținerea persoanei față de care s-a luat măsură în anumite locuri destinate celor private de libertate în cauzele penale.

În raport de cele două situații în care se poate găsi succesiv o persoană față de care se efectuează urmărirea penală ,și anume, situația de învinuit ,cât timp nu s-a pus în mișcare acțiunea penală ,și situația de inculpat după punerea în mișcare a acțiunii penale,Codul de procedură penală reglementează arestarea preventivă în două modalități:arestarea învinuitului și arestarea inculpatului.

Cele două modalități de arestare preventivă au o reglementare diferențiată atât în privința condițiilor în care poate fi dispusă fiecare dintre aceste două modalități de arestare preventivă ,cât și în privința duratei lor in timp.

În ceea ce privește condițiile în care pot fi dispuse cele două modalități de arestare preventivă este de precizat că o parte din condiții sunt comune atât arestării preventive a învinuitului ,cât și arestării preventive a inculpatului,iar altele sunt specifice arestării inculpatului.

Astfel,condițiile comune arestării preventive a învinuitului și arestării preventive a inculpatului sunt:

• Să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală;

• Să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 148 C.proc.pen.;

• Privarea de libertate să fie considerată necesară în interesul cauzei;

• Învinuitul sau inculpatul să fie ascultat în prezența apărătorului înainte de a se lua împotriva sa măsura arestării preventive .

Pentru a se putea dispune măsura arestării preventive a inculpatului se mai cere îndeplinită o condiție specifică ,și anume,existența unui inculpat în cauză ceea ce implică punerea în mișcare a acțiunii penale.

În ceea ce privește durata de timp a fiecăreia dintre cele două modalități de arestare preventivă este de precizat că dispozițiile legii de procedură penală au suferit,în această privință ,numeroase și substanțiale modificări.

Astfel,până la adoptarea Legii nr.281/2003 ,Codul de procedură penală prevedea că în cursul urmăririi penale măsura arestării preventive a învinuitului putea fi dispusă de catre procuror pe o perioadă de maxim 30 de zile ,perioadă în care se scădeau cele 5 zile pentru care,eventual,se luase măsura arestării preventive a învinuitului.Prelungirea arestării preventive a inculpatului,luată în cursul urmăririi penale ,se putea dispune numai de către instanța de judecată și fiecare prelungire a arestării preventive nu putea depăși 30 de zile ,însă numărul prelungirilor dispuse de către instanță era nelimitat,ceea ce însemna că prelungirea putea fi acordată până când durata arestării preventive atingea jumătatea maximului pedepsei prevazută de lege pentru infracțiunea ce făcea obiectul învinuirii.

Legea nr.28/2003 a redus perioada pentru care procurorul ,în cursul urmăririi penale ,putea dispune arestarea preventivă a învinuitului la 3 zile ,din care se scădea perioada reținerii preventive a învinuitului’instanța putea prelungi această durată cu încă 10 zile.

De asemenea,arestarea preventivă a inculpatului putea fi dispusă de către procuror,în cursul urmăririi penale,pe o perioadă de 3 zile ,iar la propunerea procurorului,instanța putea dispune arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de maxim 30 de zile din care se scădea perioada de timp în care inculpatul a fost anterior reținut și arestat.Fiecare prelungire nu putea depăși 30 de zile iar numărul prelungirilor era limitat în sensul că durata maximă pentru care putea fi dispusă măsura arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale era de 1 an și doar în mod excepțional,când pedeapsa prevazută de lege era detențiunea pe viață sau închisoarea de 10 ani sau mai mare ,durata maximă a arestării preventive era de 2 ani.

Prin O.U.G. nr. 109.2003 s-au modificat din nou și esențial dispozițiile referitoare la arestarea învinuitului și inculpatului ,atât în privința organului judiciar competent a lua aceste măsuri ,cât și în privința duratei de timp.

Astfel,în alin.(5) al art. 136 din O.U.G. nr. 109/2003 s-a prevăzut expres că măsura arestării preventive poate fi luată de judecator ;prin urmare,judecătorului i s-a acordat dreptul exclusiv de a dispune măsura arestării preventive a învinuitului și inculpatului și,în acest fel,singura măsura preventivă privativă de libertate pe care o pot dispune procurorul și organul de cercetare penală este măsura reținerii preventive.

În ceea ce privește durata măsurii arestării preventive a învinuitului și inculpatului este de observat că noile reglementări au redus această durată urmărind că privarea de libertate a persoanei în cursul procesului penal să se încadreze într-un termen rezonabil și in acest scop au fost stabilite termene ferme până la care poate fi dispusă sau prelungită măsura arestării preventive în cursul urmăririi penale sau până la care poate fi menținută măsura în cursul judecății.