Argumente pro si contra compatibilitatii intre mandatul de parlamentar si functia de membru al Guvernului

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Argumente pro si contra compatibilitatii intre mandatul de parlamentar si functia de membru al Guvernului.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 5 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

Potrivit Constituției României, Parlamentul este organul repre zentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării. Acesta are în alcătuire două Camere: Camera Deputaților și Senatul, care au puteri egale.

Cele două Camere ale Parlamentului sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, potrivit Legii nr. 373/2004 , iar numărul deputaților și al senatorilor se stabilește în raport cu populația țării. Deputații și senatorii se aleg în cele 42 de circumscripții electorale pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale, precum și pe bază de candidaturi independente.

Constituția României, în articolul 68, stabilește trei reguli în ceea ce privește incompatibilitățile între mandatul de parlamentar și alte funcții sau ocupații: a) nimeni nu poate fi în același timp deputat și senator, b) calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcții publice de autoritate cu excepția celei de membru al Guvernului, c) alte incompatibilități sunt stabilite prin lege organică.

Calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă, printre altele, cu exercitarea oricărei “funcții publice de autoritate” , cu excepția celei de membru al Guvernului.

Prin natura ei, incompatibilitatea este întotdeauna doua valențe și este reciprocă, întrucât privește relația dintre două funcții și nu o stare de infirmitate a uneia dintre aceste funcții. De asemenea, incompatibilitatea are caracter imperativ, fiind de ordine publică și, deci, obligatorie pentru toate autoritățile publice, inclusiv membrii Parlamentului. Incompatibilitatea nu constituie doar o măsură de protecție a funcției în considerarea căreia a fost instituita, ci și a celor cu care această funcție devine incompatibilă, implicând cumulul lor întrucât confuzia de competențe și roluri pe care ar crea-o un asemenea cumul este în dauna celor două funcții, a imparțialității, obiectivității și independenței pe care exercițiul lor corect îl presupune

Analog articolul 104 din Constituția României prevede că funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcții publice de autoritate, cu excepția celei de deputat său de senator. În comparație se arată că funcția de membru al Guvemului este incompatibilă cu exercitarea unei funcții de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizațiilor cu scop comercial.

Fisiere in arhiva (1):

  • Argumente pro si contra compatibilitatii intre mandatul de parlamentar si functia de membru al Guvernului.docx

Bibliografie

1. Benone Pușcă, Iulian Georgel Savenco, Drept Constituțional Și Instituții Politice II, Note de curs, Editura Universitară Danubius, Galați 2015, pag. 92 - 117
2. Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice, Tratat elementar, vol. I si II, editura Lumina Lex, Bucuresti, 1998
3. Legea nr. 373/24.09.2004 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, publicată în M.O. nr. 887/29.09.2004.
4. LEGE nr.96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor
5. Legea nr. 90/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001